Sentinţă micşorată pentru Zaher Iskandarani

Deşi urmăritul general Zaher Iskandarani, fost om de afaceri în Banat este, teoretic, căutat de autorităţile române, acesta rămâne un justiţiabil activ. Recent, afaceristul a reuşit să-şi micşoreze sentinţa pentru care a fost condamnat şi dat în urmărire generală.

 

Reducere a pedepsei

Căutat de autorităţile române, ca urmărit general, afaceristul sirian Zaher Iskandarani a continuat să fie un justiţiabil activ la diverse instanţe din ţară. În urma unui proces iniţiat de la distanţă, prin avocat, a reuşit, la Tribunalul Bucureşti, să-şi micşoreze sentinţa de cinci ani închisoare pentru care este data cum în urmărire generală.

Conform deciziei luate de magistraţii Tribunalului Bucureşti, s-a constatat că faptele prin care numitul a fost condamnat printr-o sentinţă penală pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în octombrie 2012, sunt concurente cu faptele pentru care DIICOT a dispus scoaterea de sub urmărire penală, respectiv neînceperea urmăririi penale.

Ca atare, Tribunalul Bucureşti a dedus din pedeapsa de 5 ani închisoare perioada reţinerii şi a arestării preventive din 19 mai până în 30 mai 2005 şi din 29 decembrie 2005 în 13 iunie 2006.

Mai mult vechiul mandat de executare a pedepsei cu închisoarea a fost anulat şi s-a emis un nou mandat, ca urmare a sentinţei pronunţate în acest dosar. Cheltuielile de judecată pentru acest proces au fost suportate de către stat.

În acest dosar s-a purtat o corespondenţă intensă cu Ambasada Siriei. Foarte interesant este însă că acest proces a fost iniţiat la instanţa din Bucureşti, în septembrie 2014, adică după luni bune de la data la care Zaher Iskandarani fusese dat în urmărire generală şi, se presupune, nimeni nu ştia unde e.

 

Căutat de doi ani

Zaher Iskandarani a fost dat în urmărire generală în primăvara anului 2014, după ce Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare.

Sirianul fusese trimis în judecată de către DIICOT, în urmă cu opt ani, alături de alţi doi cetăţeni de origine arabă, pentru contrabandă, constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi folosirea fără drept a unei mărci. Acţiunea procurorilor DIICOT s-a declanşat după descinderile care au avut loc la fabrica de ţigări, deţinută de Iskandarani în Săcălaz şi unde au fost descoperite importante cantităţi de tutun vrac, timbre falsificate şi pachete cu ţigări purtând mărcile Marlboro şi LM.

În octombrie 2012, Tribunalul Bucureşti, unde se judecase procesul, i-a achitat pe cei trei inculpaţi, însă magistraţii Curţii de Apel Bucureşti i-au condamnat ulterior la cinci ani de închisoare, cu executare.

Pe site-ul Poliţiei Române, la categoria „Most Wanted”, Zaher Iskandarani, condamnat pentru evaziune fiscală, a ajuns să fie plasat pe primele poziţii, autorităţile susţinând că „există date că se află pe raza municipiului Bucureşti la o locaţie necunoscută”.

Poziţia aceasta este de înţeles, din perspectiva faptului că, dacă Poliţia Română ar susţine că e într-o altă ţară, ar exista semne de întrebare cu privire la felul în care urmăritul general a putut fugi din ţară.

Oricum, şi aceste informaţii legate de prezenţa sa în Bucureşti, şi bănuielile legate de plecarea sa în Siria sunt contrazise de faptul că  Zaher Iskandarani a fost fotografiat anul trecut în Liban, într-o cafenea cu narghilele din oraşul Kaslik, poziţionat pe malul Mării Mediterane. „Eu nu cred că ar fi fost posibil să facă atâtea şi fie şi azi imposibil de găsit, fără relaţii la nivelul autorităţilor. Principiul a rămas acelaşi, că dacă ai bani, ai şi relaţii. Impresia mea, când m-am ocupat de cazul său, a fost că avea susţinere în diverse instituţii ale statului”, spune generalul Ion Pitulescu, fost şef al Poliţiei Române.

Print Friendly, PDF & Email