Senator PNL Alina Gorghiu: “Intuiesc că răspunsul CNSAS îi va fi favorabil lui Augustin Lazăr”

Într-o conferinţă de presa susţinută la Timişoara, senatorul PNl de Timiş Alina Gorghiu se declară convinsă că răspunsul CNSAS în ceea ce-l priveşte pe procurorul general al României, Augustin Lazăr, îi va fi favorabil acestuia.

 

CNSAS poate să facă verificări de câte ori doreşte, în baza unor informaţii publice şi nu numai. Important e să nu fie vreo analiză în cheie politică. Mi-aş dori ca în acest război, toată lumea cu toată lumea, măcar instituţiile statului să-şi ţină o direcţie corectă. Am văzut şi acuzaţii la adresa procurorului general al României, dar şi cercetători din cadrul CNSAS care spun că este doar o confuzie de nume, motiv pentru care nu văd ce rău ar putea să aducă o verificare sau o reverificare de documente. Sunt absolut convinsă că vom vedea răspunsul în foarte scurtă vreme şi intuiesc că răspunsul îi va fi favorabil lui Augustin Lazăr”, a declarant Alina Gorghiu, citată de Agerpres.

Print Friendly, PDF & Email