Secţia Urgenţe a Spitalului Judeţean din Timişoara, extinsă, modernizată şi dotată cu fonduri europene

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Timişoara îşi va mări capacitatea alocată pacienţilor şi va fi dotată cu aparatură de înaltă performanţă, printr-un proiect cu finanţare europeană, anunţă Agerpres.

 

Contractarea proiectului cu finanţare europeană prin care Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Timişoara îşi va mări capacitatea alocată pacienţilor cu 25% a fost semnată, în prezenţa, la Timişoara, a vicepremierului Daniel Suciu, ministru a Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

„Este un proiect de 1,5 milioane de euro care prevede finanţarea pentru extinderea, modernizarea şi dotarea cu aparatură medicală a UPU. Primele lucrări de reparaţii, făcute de Consiliul Judeţean Timiş, au avut loc în urmă cu câţiva ani, dar vorbim despre un număr foarte mare de pacienţi care vin în acel spaţiu, iar din punctul nostru de vedere, condiţiile de primire şi tratament erau cu totul neadecvate”, declară, cotat de Agerpres, managerul Spitalului Judeţean Timişoara, dr. Marius Craina.

Acesta precizează că proiectul prevede o extindere a suprafeţei care va permite mărirea cu 25% a capacităţii de primire, tratare şi repartizarea ulterioară a pacienţilor în spital şi dotarea cu aparatură modernă de ultimă performanţă.

Consiliul Judeţean Timiş va iniţia procedurile de licitaţie, astfel ca în cel mult trei luni să înceapă lucrările, iar în primăvara anului viitor, UPU să devină funcţională”, mai spune Marius Craina.

Print Friendly, PDF & Email