Secretarul Camerei Deputaţilor, Adrian Diaconu, achitat într-un dosar de furturi auto

Adrian-DiaconuUnul dintre secretarii Camerei Deputaţilor, Adrian Diaconu, fost poliţist şi şef al PP-DD Timiş, a fost achitat definitiv de instanţa supremă în dosarul în care a fost judecat, alături de alte persoane, în legătură cu furturi de autoturisme, ancheta în aceast caz fiind veche de peste 15 ani.

 

În acest dosar, în care Adrian Diaconu a fost acuzat referitor la încălcări ale Legii vamale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în 9 mai, achitarea acestuia, la aproape zece ani de la trimiterea în judecată, anunţă Mediafax. Instanţa a stabilit, astfel, achitarea deputatului pentru fapta de „asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni” din vechiul Cod penal, pe motiv că aceasta „nu este prevăzută de legea penală (în vigoare – n.r.)”, şi a încetat procesul penal pe numele acestuia pentru şase fapte de favorizarea infractorului, în cazul cărora s-a îndeplinit termenul de prescripţie.

Toţi ceilalţi inculpaţi judecaţi alături de Adrian Diaconu au fost, şi ei, achitaţi, însă decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de procurori la un complet de cinci judecători de la aceeaşi instanţă.

În acest dosar, Diaconu este acuzat, alături de Atilla Budriţan şi Ioan Şoman, că a favorizat înmatricularea unor autoturisme furate, aduse în ţară de Meosu Doru, cunoscut ca fiind dealer de maşini.

Înainte de a intra în PP-DD, între 2003 şi 2012, Adrian Diaconu a fost vicepreşedinte PD Timişoara.

Print Friendly, PDF & Email