Premiera Teatrului Național din Timișoara, Maria de Buenos Aires, pe muzica lui Astor Piazzolla și textul lui Horacio Ferrer, este un eveniment la care se vine în doi, spun reprezentanţii Teatrului Naţional Timişoara. De ce? Pentru că se dansează tango. În timpul spectacolului și după. “E o nouă rețetă, plină de pasiune, care trebuie trăită la Sala 2”.
Premiera spectacolului – performance Maria de Buneos Aires, de Astor Piazzolla, are loc sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 19. Spectacolul se joacă cu casa închisă, dar spectatorii mai pot încă obține bilete pentru următoarele reprezentații, programate marți, 23 septembrie, respectiv duminică, 19 octombrie.
Orchestra va fi amplasată în capul scenei. “Este Nuevo Tango – grup căruia i se alătură și alți muzicieni de excepție. Prin urmare, îi putem vedea și asculta pe binecunoscutul Alin Stoianovici, la acordeon (cel care semnează și direcția muzicală a spectacolului), alături de Roxana Yvonne Coșereanu (pian), Lucian Petrila (vioară), Ionuț Dorobanțu (chitară), Gianluca Vanzelli (flaut), Carmen Paulescu (vioară), Iuliana Ambăruș (violă), Andrei Șaramet (violoncel), Andrei Voica (vibrafon, xilofon), Csaba Santa (contrabas) și Radu Pieloiu (percuție). Publicul stă la mese albe de restaurant. Se servește vin aromat de Recaș și «Evian-ul» bănățean de la Perenna”, mai spun organizatorii spectacolului.
În scenă intră actorii Sânziana Târța, Victor Bucur, Claudia Ieremia, Ion Rizea, Cristina König, Iuliana Crăescu, Corina Dohanici, Adriana Sâncrăian, Matei Chioariu, Raul Bastean, Raul Lăzărescu, Adrian Cozan, dar și dansatorii Cristina Daju și Silviu Gușat.
„E un spectacol la care trebuie venit cu iubitul / iubita de mână. Ce poate fi mai frumos decât emoția? Este important să ne oferim ocazia de a cunoaște viața cu toate simțurile, de a ne emoționa, de a găsi într-o poveste acele lucruri care pot duce mai departe propria noastră poveste. Este pentru prima dată când opera lui Piazzolla renunță la tonurile tragediei și vorbește despre sensul pozitiv al existenței”, spune regizorul Ada Lupu, directorul Teatrului Naţional Timişoara, care știe că emoțiile pot schimba lumea și, acum, vrea să arate cum.
Organizatorii mai spun că ținutele actorilor sunt semnate de un designer cunoscut, Alina Lățan, care are studii de modă la Rick Owens Paris, a lucrat cu Inna, Smiley, Deepcentral, Kamelia, Vunk, și a colaborat cu reviste de profil în străinătate. “Așa se face că întregul spectacol este o cascadă de culori vii care dau frâu liber imaginației. Teatrul, în general, și în mod special colaborările cu Ada Lupu și echipa TNTm îmi oferă libertatea de a ma exprima artistic și de a crea, prin costume, lumi diferite cu un aer contemporan. Un bun produs teatral trebuie să fie la fel ca un produs vestimentar bun: adaugă frumusețe și calitate vieții noastre; el trebuie înțeles, apreciat și trebuie să vândă (să fie sold out)”, spune Alina Lăţan.
Actorii din Maria de Buneos Aires dansează tango pe scenă, și o fac încălțați în pantofi speciali, „acoperiți cu aur”. Designerul timişorean Dumitru Mihăică, proprietarul Mono Shoes, spune că „Pasul este începutul în fiecare dans de tango. Picioarele și privirea… desprind dansatorii de lumea din care au venit. În acordurile tăioase și dulci deopotrivă, povestea se rescrie. Podeaua e propria lor Argentină, orașul minții în care muzica are gust de iubire, fum și patimă”.
Intensitatea acestui dans l-a inspirat pe designerul timișorean Dumitru Mihăică să creeze brand-ul My Tango Shoes by Mono, dedicat îndrăgostiților de tango.
Ultimele comentarii