Sancţiuni pentru magistraţi din vestul ţării

Conform raportului anual publicat recent de Inspecţia Judiciară, din subordinea Consiliului Superior al Magistraturii, instanţele subordonate Curţii de Apel Timişoara au fost intens vizate de controale în 2016, având şi un număr de magistraţi sancţionaţi considerabil mai mare decât la alte unităţi judecătoreşti din ţară.

 

Locul doi pe ţară la abateri

Conform contabilizării rezultatelor controalelor făcute anul trecut, încheiate recent, Inspecţia Judiciară clasează instanţele din vestul ţării pe locul doi în topul abaterilor constate.

Curtea de Apel Timişoara se clasează imediat după Bucureşti în topul curţilor de apel în jurisdicţia cărora îşi exercită funcţia judecătorii în sarcina cărora inspectorii au reţinut săvârşirea de abateri disciplinare – patru confirmate anul trecut, la distanţă de Curtea de Apel Bucureşti, cu 18 abateri, dar departajându-se şi de Curtea de Apel Bacău, Braşov sau Cluj unde s-a identificat o singură abatere.

Mai bine s-a stat la parchete, unde Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, cu unităţile de parchet subordonează, figurează  la coada clasamentului abaterilor, cu o singură abatere consemnată anul trecut, faţă, de exemplu, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, nominalizat cu patru abateri.

„În cursul anului 2016 Inspecţia Judiciară – Direcţia de Inspecţie Judiciară pentru Judecători a verificat modului de îndeplinire de către judecătorii cu funcţii de conducere a atribuţiilor manageriale de planificare, organizare, coordonare, control-reglare şi comunicare, precum şi respectarea obligaţiilor prevăzute de legi şi regulamente la Curtea de Apel Timişoara şi instanţele arondate. Secţia pentru judecători a aprobat raportul şi a dispus revocarea din funcţie a preşedintelui Tribunalului Caraş Severin”, precizează reprezentanţii CSM.

„Există o ciclicitate a controalelor, cel puţin o dată la trei ani fiecare instanţă este verificată. Se fac însă şi controale punctuale, neprogramate, atunci când sunt sesizate abateri care trebuie investigate”, explică judecătorul Cristian Danileţ.

 

Rapoarte „secretoase”

Din păcate, chiar dacă au fost constate abateri şi nereguli demne de atenţie la unele instanţe din vestul ţării, informaţiile de acest gen ajung parţial sau deloc la cei interesaţi. Şi aceasta pentru că rapoartele par să exacerbeze confidenţialitatea şi, după ce de mult timp nu mai sunt publicate nici măcar iniţiale judecătorilor sau ale procurorilor găsiţi vinovaţi de diverse nereguli, nu mai cuprind nici numele instanţelor de judecată sau ale unităţilor de parchet la care sunt descoperite respectivele nereguli.

Dacă în anii precedenţi era posibil ca presa să prezinte situaţia unui dosar stătea cu anii pe rolul unor instanţe, acum acest lucru nu mai este posibil. În rapoarte publicate pe site-ul Inspecţiei Judiciare, cum este, de pildă, „Raportul de control vizând dosare mai vechi de 10 ani” sau „Raportul de control privind verificarea măsurilor luate de procurori şi conducerile parchetelor în vederea soluţionării dosarelor mai vechi de doi ani de la data sesizării”, chestiuni care ar interesa orice contribuabil şi justiţiabil, apar formulări de genul “dosarul nr. …/2005, având o vechime în sistemul judiciar de peste 21 de ani şi 8 luni, a fost înregistrat în sistem la data de 19.10.1993, pe rolul Judecătoriei T., sub nr. …/1993, iar la data de 17 iunie 1998, după administrarea unui probatoriu complex, s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului C”. Deci, lipsind elementele concrete de identificare.

Or este greu de înţeles de ce ar trebui protejată identitatea unei instanţe pe rolul căreia un dosar a zăcut poate zeci de ani.

Print Friendly, PDF & Email