Salon Internațional de Caricatură, la Timișoara

La Timișoara va fi deschis, mâine, Salonul Internațional de Caricatură de Presă și Arte Vizuale Satirice, urmat de o expoziție Ștefan Popa Popa’s.

 

Deschiderea Salonului Internațional de Caricatură de Presă și Arte Vizuale Satirice, ajuns la cea de a cincea ediție, va avea loc vineri, 23 noiembrie, de la ora 16, la Bastionul Maria Theresia. Participă caricaturiști din șase continente, care promit să creeze cel mai mare regal al caricaturii din  lume. Printre invitații la eveniment sunt Nicu Alifantis,  artistul plastic Tudor Banuş (Franţa), Horaţiu Mălăele, Ilie Năstase, Florin Piersic, Dan Puric, Jacky Redon (Franţa), Mihai Tatulici, Dorel Vişan, Gheorghe Zamfir.

Evenimentul, organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în colaborare cu Ștefan Popa-Popa’s, se va desfășura timp de trei zile, în perioada 24 – 26 noiembrie. Va fi expusă caricatură de presă a unor artişti din peste 50 de ţări, portrete internaţionale de personalităţi româneşti, precum şi desen satiric vechi, autohton.

Această manifestare, transmit reprezentanții Muzeului de Artă, este rezultatul dorinței mai multor artiști din toată Europa de a-i aduce un omagiu lui Ștefan Popa Popa`s, intrat în cartea recordurilor pentru rapiditatea cu care realizează caricaturile.

Duminică, 25 noiembrie, de la ora 10, este programată o întâlnire a publicului cu actorii Dorel Vişan şi Florin Piersic.

Salonul Internațional de Caricatură de Presă și Arte Vizuale Satirice va fi urmat de expoziția Muzeul Popa’s, care poate fi admirată în perioada 24 noiembrie – 17 decembrie, la Bastionul Theresia, zilnic, între orele 10 și 18.

Print Friendly, PDF & Email