Robert Şerban, despre Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara: „Vor fi trei zile în care se va râde, uneori pe rupte”

Robert SerbanAzi, la Timişoara, începe Festivalul Internaţional de Literatură. Un proiect iniţiat, în 2012, de Oana Boca, Ioana Gruenwald și Robert Șerban. Şi-au propus să „contamineze” şi mai mult oamenii care citesc, iar pe cei care nu citesc, să-i aducă să vadă ce se întâmplă în această lume a cărţilor, a scriitorilor. Eu îi numesc temerari. Pentru că e chiar un act de curaj să organizezi un astfel de eveniment într-o perioadă în care cartea tipărită pierde teren în faţa online-ului, în care se închid librării, în care altele devin un fel de muzee şi, în plus, să-l mai faci şi în provincie.

În preambulul FILTM, l-am invitat la un dialog pe Robert Şerban – el însuşi un om care nu numai că iubeşte cartea, dar o şi face, ajungând deja la a 16-a, pe care a lansat-o zilele trecute. Un dialog despre, fireşte, literatură, despre scriitori, cu lucrurile minunate, dar şi cele mai puţin bune care se petrec în această lume a cărţii.

 

Vorbim despre o aventură care a avut până acum succes şi care, sunt convins acum, va avea succes”

Acum trei ani, ai iniţiat, alături de Oana Boca şi Ioana Gruenwald, Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara. Cum s-a născut ideea asta? Mai ales că e o perioadă în care cartea tipărită pierde teren în faţa online-ului, în care se închid librării, în care altele devin un fel de muzee şi, în plus, mai suntem şi în provincie…

Oana Boca şi Ioana Gruenwald mi-au propus, acum cinci ani, să facem un festival de literatură, la Timişoara. M-a pufnit râsul, atunci. Făcusem, la un moment dat, un festival asemănător, Literatură și vin, o singură ediţie, a ieși foarte fain, dar mi-a fost imposibil să-l continuu, pentru că nu reuşisem să fac rost de bani. Or, să organizezi un festival internaţional, cum îmi propuneau ele mie, într-un oraş – exact cum spui – în care librăriile se închid, în care lumea nu vine la lansări de carte, în care profesorii de română şi elevii nu merg nici ei la astfel de evenimente, în care întâlnirile literare din şcoli sunt, în decurs de un an, numărabile pe degetele de la o mână, mi se părea imposibil.

Aşa sceptic cum eram – deşi nu sunt sceptic prin natură, din contră, sunt un optimist temperat şi raţional –, am acceptat, mai ales că, la prima ediţie, fondurile au venit exclusiv din Bucureşti – Oana şi Ioana fac, de ani buni, un festival de literatură în Capitală. Pe plan local, în primul an, singurii bani au provenit de la Consiliul Judeţean Timiş: zece milioane de lei vechi, pentru afişe.

Apoi am avut alt gen de întrebări: Rezolvăm cu banii, dar ce public, care public va veni în cele trei zile de festival? Cu cât mă gândeam mai… tare, cu atât deveneam mai încruntat. Culmea a fost că am avut sala plină, în toate cele trei seri ale primei ediţii. Mi-am zis, acum patru ani, că a fost o întâmplare fericită, temându-mă că, la ediţia viitoare, nu o să mai reuşim. Am făcut şi a doua ediţie. A fost lume. Și mai multă! La a treia, și mai și. S-a stat în picioare. Sunt chestii pe care nu le poţi controla din punct de vedere statistic. Statistica îţi spune un adevăr, realitatea din teren, un altul.

Prin urmare, vorbim despre o aventură care a avut până acum succes şi care, sunt convins acum, va avea succes şi anul acesta. Există un public care vrea să vadă scriitori, există un public care citeşte, mult mai mare decât ne imaginăm noi. Că nu se vinde carte, e adevărat, dar lumea citeşte, totuşi. Ca dovadă, şi anul trecut, pe o vreme îngrozitoare, au fost trei zile de frig şi ploaie, dar a venit lumea, umplând la refuz sala.

Un „portret-robot” al publicului FILTM?

În primul rând, sunt oameni care au o relaţie directă cu literatura, mulţi şi scriu. Uitându-mă în sală, am văzut o mulţime de oameni tineri care, bănuiesc, scriu. Dar am văzut şi oameni mai în vârstă. M-aș fi așteptat să vină mai mulți scriitori. Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România are peste 200 de membri, dar la FILTM nu am văzut nici 20 dintre ei. Ciudat, aş spune, deoarece pentru un scriitor ar trebui să prezinte interes întâlnirea cu nume mari ale literaturii – şi am adus nume mari ale literaturii europene, în cele trei ediţii ale FILTM.

Apoi, mai există un public tânăr, un public curios, care vrea să transbordeze scriitorul din hârtie în realitate, care vrea să-l privească în ochi, să-i pună întrebări, să-i ceară un autograf, să bea un pahar de vin cu el, după ce se termină seara literară.

Şi mai sunt anonimii, oameni cu care nu te întâlneşti la lansări de carte, care vin însă la FILTM şi ascultă, mai şi întreabă şi vezi că pleacă emoţionaţi.

Prin urmare, mi-e greu să fac un portret-robot. E cert, însă, că şi curiozitatea îndeamnă publicul să participe la astfel de evenimente. Sunt convins că în seara aceasta, în care va veni Andrei Pleşu, va fi plin, nu doar pentru că e vorba despre un intelectual de primă mână, rafinat, ci şi de un om foarte mediatizat, un om-spectacol.

 

„Am încercat să găsim un echilibru între literatura locului şi cea din Europa Centrală şi de Est”

Pe ce criterii selectaţi autorii pe care îi invitaţi?

Am încercat să găsim un echilibru între literatura locului, literatura de limbă română, şi cea de limbă străină, din Europa Centrală şi Europa de Est. Ne-am dori să avem numai laureaţi Nobel, fiindcă e clar că un laureat Nobel îţi aduce public. Glumesc!… Până la urmă, vrem să scoatem omul din casă şi să-i oferim literatură de foarte bună calitate, să-l punem faţă în faţă cu un autor serios, pentru a-l auzi cum citeşte, cum răspunde la întrebări, cum gândește, cum reacționează – ăsta e, de fapt, rolul FILTM. Apoi, vrem să „contaminăm” şi mai mult oamenii care citesc, iar pe cei care nu citesc, să-i aducem să vadă. Din 14 nume câte propunem, nu se poate să nu fi auzit de unul, cel puţin.

Prin urmare, criteriile ar fi: notorietatea autorului, în cazul celor străini să le fie traduse cărţile în română sau, deşi netraduşi, să fie foarte cunoscuţi la ei în ţară, apoi – originalitatea scriiturii, pentru că într-o lume aşezată, cum e lumea occidentală, piaţa de carte funcţionează după principii foarte limpezi, iar notorietatea nu vine aşa, din aer. Nu, scriitorul capătă notorietate pentru că e bun, având cărţi care îl poziţionează clar în memoria colectivă. Rar se întâmplă ca notorietatea să bată calitatea textului, dar se mai întâmplă…

 

„Sunt oameni care vor să se uite prin gaura cheii în viaţa unui scriitor, alţii sunt interesaţi de cum se declanşează inspiraţia”

Robert Serban Foto USRDiscuţiile astea între public şi autorii chemaţi la FILTM se poartă la un nivel elevat, care vizează opera autorului sau conexiuni cu alte volume asemănătoare, ori sunt discuţii obişnuite, care vizează, de exemplu, detalii despre stilul de viaţă al scriitorului?

Sunt ambele tipuri de discuţii. Sunt oameni care vor să se uite prin gaura cheii în viaţa unui scriitor, mai ales dacă e cunoscut, alţii sunt interesaţi de mecanismele scriiturii, de modul în care se declanşează inspiraţia, de felul în care îşi alege subiectele, de cum se raportează la realitate, dar și la imaginație. După nouă seri de literatură la care am participat până acum, dintre care pe una am moderat-o, pot spune că au fost întrebări diverse și foarte bune.

Am sesizat, însă, o schimbare de paradigmă în public. Fac o paranteză, pentru că tocmai s-a acordat Premiul Nobel: el nu se mai acordă doar în relație strictă cu valoarea literară, se ţine cont şi de valoarea socială, de scriiturile cu impact civic, politic. Cea care a câştigat anul acesta Nobelul pentru literatură, Svetlana Alexievici, mi-e mai cunoscută ca jurnalistă decât ca scriitoare. Sunt o mulţime de scriitori mari care nu au luat Nobelul, în detrimentul acestei doamne care, bănuiesc, scrie interesant, dar, repet, ea nu e cunoscută ca scriitoare. Deci, acum, ca scriitor ţi se cere şi să te implici: „Nu mai fă numai poezie de dragoste, fă şi poezie civică, nu mai fă un roman atemporal, ci un roman al timpului tău”. Şi am sesizat că lumea începe să-şi schimbe şi la noi viziunea, să fie curioasă de cum se raportează scriitorii la lumea în care trăiesc.

 

„Un best-seller, în România, înseamnă, în medie 2.000 de exemplare…”

Ştii cumva, după aceste festivaluri internaţionale de literatură s-au înregistrat creşteri ale vânzărilor de carte, tiluri ale autorilor invitaţi de voi la FILTM?

Ceea pot să spun este că, de la prima ediţie, am organizat şi un soi de librărie ambulantă. Există librari cu care lucrăm şi care aduc la FILTM cărţile traduse în limba română ale autorilor invitaţi de noi. Şi am constatat că oamenii nu se mulţumesc să audă un fragment din noul sau un mai vechi roman al lui unui autor, ci cumpără cartea.

Ce se întâmplă după aceea, în librării, mi-e greu, însă, să spun. Deşi există, evident, o coadă de cometă – faptul că l-ai văzut pe Andrei Pleşu, dar nu ai bani să cumperi cartea azi, nu înseamnă că nu o s-o cumperi mâine –, pentru că, dacă eşti cititor adevărat, întâlnirea cu un autor nu are cum să nu conteze şi să nu vrei să citeşti mai mult din acel autor.

Din păcate, literatura este o artă care nu are un impact de mase. Nu se mai citeşte foarte mult carte tipărită. Un best-seller, în România, înseamnă, în medie 2.000 de exemplare, la nivelul unei populaţii de 18 milioane… Niciun scriitor român nu este cu adevărat profesionist, adică nici unul nu poate trăi strict din literatură, nici măcar Mircea Cărtărescu. Sunt unii care o fac, dar trăiesc la limita subzistenţei…

 

„O noutate la FILTM sunt întâlnirile din licee, ale scriitorilor invitaţi, cu elevi și cu profesorii”

Robert Serban dand autografe Foto Ariana VulpeÎncepe, azi, FILTM. Care e provocarea pe care o lansaţi publicului la această a patra ediţie?

Ediția din acest an e diferită, ca amploare, de celelalte trei. În avanpremiera festivalului, începând de duminică seara, până marți seara, au putut fi vizionate trei filme cehești realizate după romanele lui Milan Kundera, care au fost proiectate la Biblioteca Centrală Universitară a Universităţii de Vest. Filme teribile, făcute în anii ’60 – ’70.

Mai avem ceva nou: întâlnirile din licee, ale scriitorilor invitaţi, cu elevi și cu profesorii lor. Pe perioada celor trei zile ale festivalului, în fiecare dimineaţă vor avea loc, la câteva licee mari din Timişoara, întâlniri ale autorilor cu elevii, deci cu posibilul public de mâine. Sper să vină în număr cât mai mare, pentru că sunt acţiuni rarissime. În Occident, de la grădiniţă şi până la facultate au loc astfel de întâlniri cu scriitorii şi sesiuni de lecturi publice. Și de aceea merge bine piaţa de carte acolo, iar oamenii citesc.

 

Literatura ţine de un tip de loisir, dar actul lecturii e cel mai complex act intelectual”

CV Robert Şerban

 

Robert Șerban este scriitor, jurnalist şi editor.

A absolvit Facultatea de Construcţii şi Facultatea de Arte şi Design.

Este autor al mai multor cărţi de poezie şi publicistică, pentru care a primit numeroase premii ale Uniunii Scriitorilor din România şi ale revistelor culturale. Poezia sa a apărut în volume şi antologii din străinătate, fiind tradusă în peste zece limbi.

 

Cărţi publicate: „Fireşte că exagerez” (poezie, 1994, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România), „Odyssex” (poezie, 1996), „Piper pe limbă” (interviuri, 1999, Premiul Filialei Timişoaraa USR), „Pe urmele marelui fluviu” (coautor, poezie, 2002), „Timişoara în trei prieteni” (coautor, poezie, 2003), „A cincea roată” (interviuri, 2004, Premiul Filialei Timişoara a USR), „Barzaconii” (proză, 2005), „Cinema la mine-acasa” (poezie, 2006, Premiul revistei Observator cultural şi al Filialei Timişoara a USR), „Athenee Palace Hotel” (coautor, teatru, 2007), „Ochiul cu streaşină” (publicistica, 2007), „O căruţă încărcată cu nimic” (coautor, poezie, 2008), „Moartea parafină” (poezie, 2010, Premiul revistei Luceafărul de dimineaţă şi al Filialei Timişoara a USR), „Naraţiunea de a fi. Robert Şerban în dialog cu Şerban Foarţă” (2013), „Gura păcătosului. Dialog cu Valeriu Armeanu” (2014), Timişoara. [20] „Artişti ai Generaţiei ’80” (critică de artă, 2015) şi „Puţin sus linie” (poezie, 2015).

 

Sursă CV: Cartea Românească şi TVR Timişoara

Scăderea dramatică a tirajelor de carte – îmi spuneai de tirajul unui best-seller care e la vreo 2000 de exemplare – dovedeşte o scădere masivă a apetenţei pentru cultură. Cred că e un efect al imbecilizării în masă. Ce crezi, ce a generat această stare de fapt care pare să se acutizeze de la an la an?

Sunt mai multe elemente care au dus la erodarea filonului cultural. În primul rând, oferta a ceea ce se cheamă distracţie este foarte variată. Pe vremuri – o spun raportându-mă la anii ’80 –, toată lumea cumpăra cărţi, iar apoi le şi citea. Lectura era printre puţinele… distracţii din comunism. Şi nu pun cuvântul distracţii în ghilimele, pentru că literatura ţine de un tip de loisir şi chiar te face să te simţi bine, ajutându-te să evadezi într-un spaţiu, într-un timp, într-un pic de acţiune. Te ajută să visezi fără să dormi. Acum, însă, poţi să mergi în club, să asculţi muzică, să mergi la un film, la un teatru, la o galerie de artă, poţi sta pe Facebook, poți să navighezi pe Internet.

Totuşi, actul lecturii este cel mai complex act intelectual. Să te uiţi la un film e lejer, să vizionezi un spectacol de teatru, la fel, poţi să mai trimiţi un mesaj, să te uiţi după cineva, în pauză mai bei o cafea. Cartea, însă, trebuie urmărită. Eşti doar tu cu ea, e un tip de singurătate pe care nu şi-l mai asumă foarte multă lume. Şi sunt tot mai puţini care au chef de acest efort complex.

Totuşi acum există un ceva în plus faţă de vremurile evocate de tine, în care se citea mult: oferta de carte extrem de tentantă, şi cantitativ, şi calitativ – aici incluzând şi prezentarea grafică, şi conţinutul.

Noi vorbim din perspectiva oamenilor care au crescut într-o societate de hârtie, să-i spun aşa. Cartea tipărită este o… lume care apune. În 10 – 15 ani, cartea va deveni o amintire. Ăştia tineri râd când aud că invoci mirosul de carte nouă, proaspăt ieşită de la tipar, când ei îşi deschid telefonul în care au 10.000 de cărţi. Şi eu am devenit un om care baleez între biblioteca cu mii de volume şi noile suporturi tehnologice, pe principiul că important este să citeşti, nu contează suportul pe care o faci.

Problema este s-a cam pierdut această deprindere, a cititului. Şcoala nu o mai promovează, nu le mai explică elevilor de ce e important să citească literatură. Să nu-mi spună nimeni că în şcoală se face un proces de educare cum trebuie. Nu ai cum să le înşiri unor copii o listă cu lecturi obligatorii. De tot ce e obligatoriu fugi. O facem şi noi, oameni maturi.

Atunci, să fie numit altfel, să nu-i mai spui listă de lecturi obligatorii, dar cumva trebuie impusă…

Asta ţine de „cârligul” fiecărui profesor, de cum reuşeşte el să-i îndemne să citească pe copii. Dar eu zic că nu ai cum altfel, în momentul de faţă – când sunt atâtea posibilităţi de distracţie –, dacă nu îi arăţi copilului, din când în când, un scriitor care vorbeşte – la o întâlnire de acest gen, din Bucureşti, un elev a spus: „Noi nu am ştiut că există şi scriitori vii” –, dacă nu îl duci la o librărie, nu-l duci într-o bibliotecă, nu-i proiectezi filme cu scriitori, filme după romane importante, nu-l aduci la un festival de literatură. Literatura contemporană e vie! Și, ținând cont de concurența altor medii culturale, despre care am vorbit anterior, rebuie găsite strategii mult mai insidioase, mai eficiente, care să-l atragă pe copil spre lectură.

Spre exemplu, cred că prin clasa a opta ar trebui predate scrisorile Veronicăi Micle către Eminescu, atât de frumoase. Copiii ar putea fi făcuţi curioşi prin faptul că uite şi „nea Eminescu”, geniul poeţilor, care a murit demult, era un tip viu, care se înduioşa, care iubea, care mai spunea şi prostioare, ca toţi oamenii. Aşa le-ai putea capta atenţia unor copii care, altfel, nu au chef de o statuie intangibilă, căci așa arată Eminescu în viziunea multor profesori de umanioare. Și așa e și predat, de parcă ar fi un sfânt, nu un scriitor. Mare scriitor!

Poate ar trebui să se recurgă la nişte psihologi. Poate ar trebui importate nişte modele din Occident – unde, cum spuneam, există aceste întâlniri cu scriitori, unde orele de artă vizuală se fac în muzeu, unde copiii sunt duşi la teatru, aceste activităţi generând interactivitate.

 

„Vor fi trei zile în care se va râde, uneori pe rupte”

Am început acest dialog cu FILTM şi îl voi încheia în aceeaşi notă. Te rog, transmite un mesaj publicul acestui festival.

Lumea creatorilor este una cu totul ieşită din comun, o lume în care imaginaţia, inteligenţa, cultura, prezenţa de spirit, umorul sunt la ele acasă. Vor fi trei zile în care se va râde, uneori pe rupte – am uitat să spun lucrul acesta –, pentru că principalii actori sunt oameni foarte inteligenţi, care au întotdeauna replica la ei, oameni spumoşi. E un prilej de neratat să vezi o lume care coboară din bibliotecă într-un spaţiu viu, care este Muzeul de Artă, apoi să vezi câteva sute de oameni ascultându-i citind, punându-le întrebări. Cred că e binevenit şi pentru mintea, şi pentru sufletul fiecăruia din noi. Dacă vrei să rămâi viu spiritual, trebuie să participi. Dacă vrei să rămâi în toate facultăţile tale, să nu te alienezi, trebuie să ieşi din casă. FILTM propune un aer aparte, pe care în Timişoara nu-l simţim în multe locuri: aerul tare al unor oameni care inventează personaje, care inventează lumi şi care, mai ales, sunt foarte prietenoşi, oameni care ştiu să-şi trăiască viaţa la mare intensitate și care povestesc extraordinar despre asta. Va fi grozav!

 

Interviu publicat şi pe pagina Puterea a Cincea.

 

Citeşte şi:

Andrei Pleșu și Ioana Pârvulescu, în deschiderea Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS