Rise Project şi Digi 24, premiate la Timișoara

Societatea Timişoara a decernat, ieri seară, premiile media pe anul 2016. Unul a revenit televiziunii Digi 24. Celălalt, proiectului Rise Project – acea echipă mică de jurnalişti de investigaţie care a devoalat, printre altele, afacerea Teldrum, afacerile din Brazilia ale lui Liviu Dragnea, afacerile imobiliare ale familiei Iohannis, afacerile din Madagascar ale lui Radu Mazăre şi multe altele. Toate, veritabile bombe de presă.

 

După câţiva ani în care nu au mai fost acordate premii presei, anul acesta Societatea Timişoara a reluat tradiţia. Premiile media „Oscar Berger” și „Alexandra Indrieș”, pe anul 2016, au fost decernate ieri seară, la Universitatea de Vest din Timişoara. La eveniment, ca moderator, a participat şi jurnalista Brînduşa Armanca.

Premiul „Oscar Berger”, pe 2016, i-a revenit proiectului de investigație Rise Project, iar premiul „Alexandra Indrieş”, televiziunii Digi 24.

Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara, spune că la baza deciziei de a reînnoda această tradiţie de a acorda aceste premii se află starea proastă în care se află mare parte din mass-media din România, mulţi dintre jurnalişti spunând că e mai dificil de lucrat acum în domeniu decât pe vremea lui Adrian Năstase: „Dacă la începutul anilor 2000, în timpul Guvernării Năstase, mulţi jurnalişti duceau o mişcare de rezistenţă împotriva regimului, acum, lucruri rele se întâmplă chiar din interiorul redacţiilor, presa, mai ales cea scrisă, fiind în picaj. Rar mai găseşti acum reportaje, documentare sau anchete jurnalistice. Documentarul, investigaţia – care necesită multă muncă şi o finanţare adecvată – par a nu mai fi rentabile în societatea românească.

Florian Mihalcea mai spune că Societatea Timişoara acordă aceste premii pentru că din 1990, scopul Societăţii, constituite pe baza ziarului Timişoara, a fost, pe lângă edificarea democraţiei în România, libertatea de exprimare.

Premiul pentru Digi 24 i-a fost înmânat jurnalistei Alice Iacobescu. „Noi ne facem datoria. Digi 24 este un proiect care a început în urmă cu cinci ani, care îşi propune să fie exact aşa cum ne-aţi ghicit : echilibrat şi elegant. Puterea stă în cuvântul simplu şi direct, în care noi, jurnaliştii Digi 24, avem responsabilitatea să-l transmitem mai departe”, a declarat Alice Iacobescu.

Premiul oferit proiectului de investigație Rise Project i-a fost înmânat jurnalistului de investigaţie Paul Radu, absolvent al Facultăţii de Jurnalism a Universităţii de Vest din Timişoara. „În echipa Rise Project, unde suntem vreo 15 oameni, sunt jurnalişti care nu aşteaptă dosare de pe la Poliţie sau servicii, sunt oameni care muncesc din greu, zi de zi”, spune Paul Radu, el însuşi jurnalist de investigaţie, a cărui „arie de acoperire” nu se opreşte însă la graniţele României. El a ajuns cu investigaţiile până în Rusia, Albania, SUA, Congo, Sierra Leone, Brazilia, Columbia, Argentina. În plus, munca lui nu se limitează la anchete jurnalistice, ci creează reţele de ziarişti de investigaţie.

Încerc să construiesc reţelele astea globale, pentru că numai în felul acesta se poate investiga crima organizată şi corupţia la nivel înalt. Ca să înţelegi corupţia care trece dincolo de frontiere, trebuie să călătoreşti, trebuie să ai această reţea şi trebuie să înţelegi foarte bine jurnalismul de date. Noi, la Rise Project, suntem o comunitate de jurnalişti, dar şi de hackeri foarte buni, hackeri care nu fură din conturi bancare şi nu fac lucruri ilegale, ci fac muncă legală. Încercăm să schimbăm  jurnalismul de investigaţie”, afirmă Paul Radu.

Acesta se declară optimist în privinţa jurnalismului de investigaţie: „Deşi presa trece printr-o situaţie dificilă, în ansamblu, eu spun că trăim vremuri de aur ale jurnalismului de investigaţie, pentru că poţi lucra global, pentru că accesul la date este mult mai bun.”

Societatea Timișoara acordă premiile „Alexandra Indrieş” şi, după 2013, „Oscar Berger”, pentru pentru abordarea temerară și responsabilă a unor teme majore din societatea românească.

Alexandra Indrieş a fost scriitoare şi ziaristă la ziarul Timişoara şi, cum o defineşte Florian Mihalcea, un mentor pentru ziariştii aflaţi, în zorii anilor 1990, la început de drum, un om care a făcut atunci legătura între generaţia ieşită, în Decembrie 1989, pe străzile Timişoarei, pentru libertate, şi generaţia care suferise în închisorile comuniste.

Oscar Berger a fost jurnalist, iar mai apoi proprietar al ziarului Timişoara, un om care „şi-a dăruit averea şi, am putea spune, viaţa, pentru a menţine acest ziar”, după cum spune, despre el, Florian Mihalcea.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS