Rezolvarea plângerilor timişenilor legate de abuzurile furnizorilor de energie, o necunoscută oficială

Electrician & Breaker PanelPentru că nici în Timiş relaţia dintre consumatori şi furnizorii de energie electrică şi gaze nu este perfectă, am solicitat Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei – singura structură abilitată de control pe acest segment – să prezinte o situaţie a plângerilor soluţionate la nivelul judeţului. Răspunsul primit nu a oferit nicio informaţie clară…

 

Sesizări greu de cuantificat

Nu o dată, în Timiş, au existat nemulţumiri legate de faptul că nu există o structură judeţeană cu abilităţi directe pe controlul furnizorilor de utilităţi, precum şi de faptul că, în majoritatea cazurilor, când era sesizat cu plângeri legate de relaţia consumatorilor cu furnizorii de energie electrică şi gaze, Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Timiş redirecţiona petiţionarii spre Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei – structura cu abilităţi directe în acest sens. De aceea, am solicitat A.N.R.E. – singura instituţie abilitată de control pe acest segment – să prezinte câte acţiuni de control a realizat în anii 2012 şi 2013, în urma unor sesizări ale unor consumatori din Timiş cu privire la nereguli în relaţia cu furnizorii de utilităţi (gaze naturale, energie electrică), care a fost finalitatea acestor controale sau verificări, precum şi câte sesizări ale unor consumatori din Timiş cu privire la nereguli în relaţia cu furnizorii de utilităţi a primit A.N.R.E. în anii 2012 şi 2013.

Răspunsul primit nu lămureşte nimic din toate aceste chestiuni. “Pentru a vă putea informa asupra activităţii de control şi răspuns la petiţii pe care instituţia noastră a desfăşurat-o în anul 2012, vă recomandam consultarea capitolului special dedicat acestei activităţi din Raportul de activitate al A.N.R.E. pe anul 2012”, ne-a transmis Direcţia Comunicare, Cooperare şi Relaţia cu Parlamentul a A.N.R.E.

Problema e că în raportul respectiv, pe secţiunea de control, Timişul nu apare nominalizat, singurele referiri la Timiş, din întregul raport făcând referire la nişte seminarii organizate pe plan local. Cât despre informaţiile legate de controalele din Timiş din anul 2013, acestea “sunt în proiect”, în sensul că, spun reprezentanţii A.N.R.E., “în cursul lunii aprilie, A.N.R.E. urmează să prezinte Parlamentului României Raportul anual de activitate pe anul 2013 (potrivit  legii termenul final este 30 aprilie), raport care va fi afişat, ulterior, pe site-ul nostru şi care – pe lângă alte informaţii specifice – va conţine şi date referitoare la activitatea de control desfăşurată în anul 2013.”

Ca atare, timişenii care vor să vadă câte plângeri trimise A.N.R.E. din judeţ au fost soluţionate, pentru a şti dacă are măcar sens să se angreneze într-un demers de petiţionare, nu au de unde să obţină această informaţie. Important e că, şi pe această cale, A.N.R.E. îi încurajează, precizând în adresa trimisă publicaţiei noastre că toţi consumatorii “care consideră că exista posibile încălcări ale reglementărilor emise de instituţia noastră, pot transmite A.N.R.E. o sesizare scrisă – fie prin poştă, fie prin fax sau electronic, cu precizarea aspectelor concrete privind problemele pe care doresc să le semnaleze.”

Probleme mai vechi

În trecut, structuri de profil de pe plan local care aveau sesizări legate de abuzuri ale furnizorilor de utilităţi au avut de parcurs un adevărat “maraton procedural” pentru ca aspectele sesizate să ajungă la A.N.R.E. şi să se ia măsuri. “Noi am avut o problemă legată de nişte clauze abuzive din contractele de furnizare de gaze naturale. Într-un final a fost nevoie de intervenţia unor parlamentari timişeni şi de trecerea unei perioade destul de lungi pentru ca, în cele din urmă, A.N.R.E. să ia măsuri, să constate că avem dreptate, să anuleze acele prevederi contractuale abuzive şi să amendeze furnizorul de gaze naturale”, ne-a declarat Petru Olariu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari Timişoara.

De altfel, de multe ori, foşti par­la­mentari timişeni, cum e fostul senator Gheorghe David, au fost ne­voiţi să îndeplinească o funcţie de transmisie între consumatorii care semnalau anomalii sau abuzuri legate de furnizarea energiei electrice şi A.N.R.E. Din cauza multelor sesizări pe această temă, pri­mite de la timişeni, o serie de se­natori şi deputaţi timişeni din fosta legislatură s-a alăturat grupului de parla­mentari care au propus crearea, în Senat, a unei Comisii de an­chetă legate de obligaţiile con­tractuale ale furnizorilor de energie electrică şi gaze.  Această comisie nu a mai apucat însă să fie înfiinţată.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro