O verificare a Corpului de Control al Guvernului, făcută anul trecut, a scos la iveală situaţii incredibile: certificate de revoluţionar date unor persoane care aveau cinci ani în momentul Revoluţiei sau „răniţi în revoluţie” care de fapt fuseseră vătămaţi după anul 2000.

Verificări cu rezultate previzibile

În urma unor solicitări ale unor asociaţii de revoluţionar din Timişoara, Corpul de Control al Guvernului a realizat anul trecut un control la Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-

1989, unde controlul prealabil fusese făcut în anul 2009. Rezultatele, făcute publice recent, demonstrează încă o dată problemele enorme legate de acordarea certificatelor de revoluţionar.

Conform raportului din control, din datele transmise de către Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari a rezultat că, deşi a fost realizată o bază de date informatizate, cu ajutorul programului software achiziţionat în acest scop, nu este utilizată, cauza fiind imposibilitatea de actualizare a programului.

Ca atare, şi evidenţa a fost una pe măsură. În urma controlului, s-au descoperit cazuri de „revoluţionari precoce”, respectiv existenţa unor persoane care, deşi la data desfăşurării Revoluţiei aveau vârsta cuprinsă între 5 şi 12 ani, deţin certificate de luptător pentru victoria Revoluţiei române. S-a mai descoperit dobândirea calităţii de luptător al Revoluţiei de către persoane care nu au făcut dovada rănirii lor în Decembrie 1989.

Au existat şi situaţii în care s-au „fabricat” eroi martiri revoluţionari, raportul de control consemnând schimbarea calităţii de luptător rănit în erou-martir în cazul unor persoane decedate după 15 ani de la Revoluţia din decembrie 1989, din cauze care nu au avut legătură cu aceasta.

Inspectorii Guvernului au mai depistat cazuri în care calitatea de luptător pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 a fost obţinut în baza declaraţiilor unor membri ai aceloraşi familii fără ca aceştia să facă dovada  sau prin utilizarea unor înscrisuri care prezintă indicii de contrafacere a scrisului.

În plus, în urma inventarierii din anul 2014 s-a constatat lipsa unui număr de 2.356 dosare de revoluţionari din fondul arhivistic al instituţiei şi nu se ştie când şi dacă se vor mai putea recupera acele documente, deşi o parte din drepturile acordate în baza acestora se acordă în continuare „pe încredere.

Această incertitudine şi harababură instituţională s-a accentuat prin faptul că „înregistrările din baza de date cuprinzând beneficiarii Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru unele dosare sunt eronate, în fapt persoanele având un alt cod numeric personal decât cel înscris în evidenţă.”

Resurse uriaşe

Deşi lucrurile stau prost din punct de vedere al dovezilor justificative pentru o parte din aceste dosare de revoluţionar, Statul a continuat să aloce resurse uriaşe în această direcţie.

Conform datelor din raportul de control, în doar doi ani a fost acordată suma totală de 777.785.371 de lei, pentru următoarele categorii de revoluţionari: pentru „luptător reţinut”, suma totală de 116.298.094 de lei,  pentru „luptător remarcat” suma totală de 593.375.910 de lei şi pentru „urmaşi”, suma totală de 68.111.367 de lei.

Tot în decurs de doi ani a fost alocată pentru programe de asistenţă socială (orteze, proteze şi cărucioare, tabere şcolare pentru copiii revoluţionarilor, materiale sanitare, bilete CFR etc.), suma totală de 1.955.000 de lei. În perioada 2005 – 2014, pentru călătoriile efectuate gratuit pe calea ferată de către beneficiarii Legii Recunoştinţei a fost decontată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, suma totală de 70.407.994,60 de lei, aferentă unui număr de 1.096.880 de călătorii. Totodată, în perioada 1992-2014, au fost efectuate, de către casele de pensii, plăţi, reprezentând pensii şi indemnizaţii reparatorii pentru urmaşii eroilor-martiri şi revoluţionari, în cuantum total de 3.233.251.163,38 de lei.

„Din punctul meu de vedere, este nevoie de o verificare retroactivă a tuturor acestor dosare. Şi cred că s-a greşit prin prelungirea nejustificată şi repetată a termenelor în care solicitanţii de certificate de revoluţionar trebuiau să aducă documente doveditoare. Era clar că dacă existau acte ele ar fi fost firesc să fie aduse de la primul termen. Ulterior, s-au tot prelungit termenele, şi s-au acordat ulterior sume importante în mod nesăbuit”, spune Virgil Hosu (foto), preşedintele Asociaţiei Luptătorilor din Timişoara Arestaţi în Revoluţie.

„Certificate de revoluţionar sunt exact câte au aprobat Comisiile de specialitate. Eu consider că procesul a fost unul transparent, pe site-ul Secretariatului de Stat se regăseşte evidenţa şi cu cazurile admise, şi cu cele respinse”, susţine Adrian Sanda, fost secretar de stat în Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945 – 1989.

Recuperare aproape imposibilă

Cert este că, dacă în urma verificărilor retroactive dispuse şi în urma acestei inspecţii a Corpului de Control s-ar invalida numeroase dosare, inclusiv în Timiş, procesul de recuperare al eventualelor prejudicii aduse bugetului de stat ar fi imposibilă. Pe lângă indemnizaţiile de revoluţionar acordate nejustificat, poate unor persoane care nu au bunuri pe numele lor, Statul ar constata că la fel de imposibilă ar fi şi recuperarea terenurilor acordate conform Legii Recunoştinţei persoanelor în cazul cărora s-ar constatat că statutul de revoluţionar a fost acordat nejustificat.

De exemplu, la Staţiunea de Pajişti Timişoara, prin hotărâri de guvern succesive, s-a luat tot terenul necesar împroprietăririi revoluţionarilor timişoreni care aveau dreptul la un hectar de teren prin celebra Lege a recunoştinţei. Aceasta chiar dacă persoane din conducerea Staţiunii susţin că, de fapt, în mare parte, respectivul teren a fost cumpărat încă din faza preliminară de samsari imobiliari care, ulterior, au făcut afaceri extrem de profitabile, prin revânzarea acestuia, ori altor speculanţi de terenuri, ori Statului, pentru exproprierile necesare diverselor lucrări de infrastructură din preajma Timişoarei. Astfel, cum respectivele terenuri probabil că au schimbat până atunci trei sau patru proprietari de bună credinţă, recuperarea ar fi imposibilă.

Mulţi revoluţionari şi centre revoluţionare

În 2006, la doi ani după intrarea în vigoare a Legii Recunoştinţei, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor făcea public faptul că sunt înregistraţi la nivel naţional 6.000 de revoluţionari. După ce au început prelungirile succesive ale preschimbării certificatelor de revoluţionar, numărul a crescut constant şi s-a ajuns în prezent la peste 23.000 de posesori de certificate de revoluţionari. Cifra este considerată aberantă de către unele asociaţii de revoluţionari de pe plan local, atâta vreme cât în Timişoara, în locul din care a pornit Revoluţia, sunt aproximativ 2.800 de revoluţionari. În plus, asociaţii precum ALTAR 1989 reamintesc faptul că pe prima listă a revoluţionarilor cu merite se regăseau, la Timişoara, doar 200 de persoane.

Nu doar revoluţionarii, ci şi oraşele-martir s-au înmulţit vertiginos în ultimii ani. În prezent în oraşele oraşe-martir sunt înregistraţi 15.823 de revoluţionari, respectiv peste 61% din totalul revoluţionarilor care au dobândit certificatele şi titlurile conform Legii 42/1990 republicată. În celelalte 29 de judeţe în care nu sunt oraşe-martir sunt înregistrate 12.063 de persoane.