Reţea internaţională de trafic de migranți, destructurată de DIICOT Timişoara

12 percheziţii au avut loc azi, în Timiş şi în Arad, la membrii unei vaste reţele de trafic de migranți, constituită la nivel european.

 

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara împreună cu ofiţeri de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara au făcut azi 12 percheziții domiciliare în Timiș și Arad, în cadrul unei acţiuni ce vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în trafic de migranţi.

Grupul este suspectat că grupul, constituit anul trecut, este suspectat că a racolat, îndrumat, cazat și transportat către state din vestul Europei migranți originari din Orientul Mijlociu și din Asia, anunţă DIICOT. Potrivit acestei structuri, rețeaua ar fi avut colaboratori în fiecare dintre statele de tranzit de pe ruta tradițională de migrație, respectiv în Turcia, Bulgaria, Serbia, România, Ungaria, Austria şi Germania.

Din cercetările efectuate a rezultat că migranții erau introduși fraudulos în România, din Serbia, și transportați până înTimișoara, unde erau cazați la diferite pensiuni din zonă, până la momentul organizării trecerii frontierei cu Ungaria și transportării acestora mai departe către destinațiile finale, în special Germania.

Traficanţii foloseau dispozitive tehnice (GPS şi aplicații mobile), atât pentru comunicare, cât și pentru deplasarea ușoară în teren și identificarea locațiilor unde se află migranții. Transportul acestora spre Occident se făcea cu autoturisme înmatriculate în alte țări, ceea ce a făcut deosebit de dificilă verificarea acestora. Procurorii mai spun că fiecare acţiune era pregătită cu mare atenţie, începând de la comunicarea locației pe unde au fost introduși migranții în țară, până la preluarea acestora și transportarea către Timișoara, iar apoi către frontiera de vest.

Fiecare dintre segmentele naționale ale rețelei de trafic de migranți era coordonat de un lider zonal, cetățean de origine arabă. Legăturile acestea erau asigurate exclusiv de către liderii lor din fiecare țară, iar contactele se realizau doar prin intermediul aplicațiilor online, fiind evitate orice contacte telefonice directe.

DIICOT mai transmite că liderii din Serbia și România stabileau în prealabil data și ora aproximativă când un grup de migranți urma să fie trecut peste frontieră. Liderul rețelei din România lua atunci legătura cu unul dintre cei care coordonau transportul, pentru a exista un transportator pregătit să de deplaseze în zona frontierei cu Serbia, de unde să preia migranții. După ce grupul de migranți era trecut ilegal în România, membrii rețelei din Serbia transmiteau locația exactă unde se aflau migranții, identificată prin GPS. De acolo erau preluaţi şi transportaţi la Timișoara, în locații transmise, de asemenea, în timp real, pe terminalele mobile.

Procurorii mai spun că migranții erau instruiți să-și închidă telefoanele mobile în timp ce tranzitau frontiera de stat, pentru a nu se înregistra nicio locație în memoria acestora, terminalele fiind repornite doar după traversarea frontierei. De asemenea, li se recomanda ca, în situația în care erau depistați de către autorități, să își reseteze terminalele mobile, pentru a reveni la configurările din fabrică.

În Timişoara erau cazaţi la diferite pensiuni, unde nu le erau solicitate documente de identitate. Şi erau învăţaţi ca, dacă sunt prinşi, să solicite azil în România, să ceară un interpret de limbă maternă (știut fiind faptul că pentru limbile rare, gen urdu, pashtu etc. nu se găsesc interpreți, ceea ce îngreunează cercetările) şi să facă declarații lacunare despre modul în care au ajuns în România. Ulterior, pe perioada soluţionării cererilor de azil, care pot dura și câteva luni, puteau organiza liniștiți mai multe tentative de trecere ilegală a frontierei către Ungaria.

Pentru aceste servicii migranţii plăteau sume cuprinse între 4000 şi 5000 de euro de persoană.

Acţiunea DIICOT a fost efectuată cu sprijinul Direcției Generale Anticorupție, al SCCO Mehedinți, al Grupării de Jandarmi Mobilă  Timișoara, al autorităţilor judiciare din Germania şi al Europol. Suportul de specialitate în această anchetă a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro