Resuscitarea satului fantomă

Localitatea Nadăş, care nu a avut, ani buni, niciun locuitor, adăposteşte acum opt familii

Nadas panoramic„Nadăş, judeţul Timiş – zero locuitori”. Aceasta este sintagma cu care apare şi astăzi în unele monografii unul dintre satele care aparţin de oraşul Recaş. Deşi îl despart de Timişoara doar 40 de kilometri, Nadăş a fost ani buni o localitate părăsită, fiind planuri legate de ştergerea sa definitivă de pe harta judeţului. Acum însă, localitatea are o şansă de a fi resuscitată, pe măsură ce tot mai mulţi timişeni, sătui de stresul şi agitaţia oraşelor mari, se retrag la ţară. În urma acestui proces, Nadăşul şi-a recăpătat câteva dintre familiile care au locuit pe vremuri aici.

 

Revenirea la viaţă a unei „localităţi fantomă”

Pe măsură ce agricultura nu mai e o povară, ci o posibilă sursă de câştig decent, iar agitaţia oraşului nu mai atrage, aşa cum o făcea acum 15 – 20 de ani, mai multe localităţi din Timiş, aflate la un pas de dispariţie, au şansa de a reînvia, recăpătându-şi o parte din vechii locuitori, care le-au părăsit, mâ­naţi de nevoi şi de lipsa perspectivelor, şi acum se reîntorc la ele. Unii îşi con­struiesc case de vacanţă, care le asi­gură refugiul de weekend şi de conce­diu, departe de stresul şi gazele de eşapament din oraş, alţii îşi încearcă norocul cu o afacere, crescând animale sau testând tot felul de culturi, din care unii au şansa să obţină venituri mai mari decât salariile de corporatişti de la oraş.

Aceasta este şi povestea satului Nadăş, de lângă Recaş, care devenise o curiozitate locală după 1992, când căpătase statutul nedorit de „localitate-fantomă”, din cauză că apărea pe des­tul de multe monografii sau statistici locale cu indicativul zero locuitori. De altfel, a şi dispărut o vreme de pe harta României. Acum, însă, Nadăşul, situat la 40 de kilometri de Timişoara, parcă a renăscut. Liniştea şi frumu­seţea locului i-au făcut pe urmaşii celor care au stat pe vremuri acolo să se întoarcă „acasă”. Unii, pentru totdea­una. Alţii şi-au construit cabane şi vin aici să se relaxeze măcar pentru câteva zile.

Primii care şi-au restaurat din temelii vechea locuinţă din Nadăş au fost cei din familia Hoară, Mircea şi Lenuţa (fostă Topală). Începând cu anul 2003, la iniţiativa acestei familii au fost organizate, în fiecare an, în Dumi­nica a doua după Rusalii, întâlniri ale fiilor satului Nadăş. Dacă atunci au fost prezente în jur de 50 de persoane, ulterior s-a ajuns la peste 500 de per­soa­ne. La iniţiativa unor fii ai satului şi urmaşi ai acestora, s-au făcut primele lucrări în vederea pietruirii drumului de acces Sumei – Nadăş, facilitându-se astfel o posibilă repopulare a acestor meleaguri. 

În momentul de faţă, trăiesc în Nadăş opt familii. Acestora li se adaugă şi cei care şi-au construit aici case de vacanţă – aproximativ zece persoane. În momentul de faţă satul este racor­dat la reţeaua de energie electrică, şi are apă curentă. Marea problemă este legată de drumul de acces, care este asfaltat doar în proporţie de 25%, şi sperăm să se obţină fondurile nece­sare pentru asfaltarea sa integrală. Această localitate merită să redevină populată şi să se dezvolte”, spune Pavel Teodor, primarul oraşului Recaş.

O nouă şansă

Frumuseţea naturală a locului, li­niştea şi chiar izolarea au devenit atu­uri care au făcut ca o parte din foştii locuitori ai satului să revină, alături de timişoreni sau recăşeni atraşi de far­mecul aparte al locului, şi să încerce să resusciteze localitatea. Şi cum aface­rea momentului este achiziţionarea de teren agricol, nici Nadăşul nu duce lip­să de viitori clienţi interesaţi să cumpe­re teren ieftin aici. De altfel, preţurile mici au fost şi motivul pentru care mai mulţi timişoreni şi-au construit aici case de vacanţă.

În urmă cu cinci – şase ani, un loc de casă la Nadăş, de 1.600 de metri pă­traţi, putea fi achiziţionat, spun local­nicii, cu cel mult 3.000 de lei. Mai greu era însă să dai de foştii proprie­tari, care s-au risipit în toată ţara.

Mai nou, pe măsură ce creşte populaţia din zonă, şi mistreţii nu mai sunt atât de îndrăzneţi, şi agricultura pare a fi una dintre şansele ca locali­tatea timişeană să devină una prospe­ră. Şi aceasta pentru că, în plin trend eco, un pământ neatins de pesticide es­te o raritate şi poate asigura profituri grase unui fermier din noul val. Nu în ultimul rând, un alt atu al localităţii este apa de aici, care şi din pârâuri este 100% potabilă, analizele făcute de localnici făcându-i pe laboranţi să creadă că au primit mostre de apă plată îmbuteliată cu respectarea strictă a normelor sanitare.

Primăria Recaş susţine că sunt de­ja oameni de afaceri timişoreni intere­saţi de zonă şi că piatra de încercare va fi asfaltarea drumului spre Nadăş şi pietruirea tuturor drumurilor comu­nale. O bulină albă este şi faptul că o firmă a cumpărat teren în zonă pentru a construi o pensiune agroturistică.

Deci, speranţe de resuscitare exis­tă, mai ales că, mai nou, Nadăşul are, în urma iniţiativei unor „colonişti”, şi pagină de Facebook, site-ul pe care se spune că, dacă nu ai cont, nu exişti…

Un sat cu populări şi depopulări succesive

NadasNadăşul are o vechime de cel pu­ţin 750 de ani. El a fost pentru prima dată menţionat documentar în docu­mente maghiare din secolul XIII, mai precis în diplome de proprietate din anii 1247 şi 1256. Atunci se numea Nadasd şi aparţinea de Cenad. 

Satul a avut continuitate de-a lun­gul Evului Mediu, până în perioada ocu­paţiei otomane a Banatului. În 1471 exis­tau trei localităţi cu numele de Na­dăş în zona actualei vetre a satului. Apoi, a urmat perioada otomană care nu a lăsat până acum dovezi despre existenţa şi continuitatea satului. După cucerirea Banatului de către austrieci, Nadăşul apare din nou locuit. Conform Conscripţiei administraţiei habsburgi­ce din 1717, avea 17 case şi era locuit. Pe harta contelui Mercy din 1723 – 1725, apare cu numele Buboki-Natasch. Har­ta militară de la 1761 arată satul Dubski Nadosch, aparţinător districtului Li­pova.

Prima atestare sigură a localităţii este facută de Conscripţia din anul 1717 când este amintită sub numele de Du­boki Nadush şi aparţinea de Districtul de Lipova. Satul avea la acea dată nu­mai 11 case, ceea ce sugerează că pe­rioada anterioară trecuse prin vremuri de restrişte, poate chiar fusese părăsit, datorită ororilor aduse de stăpânirea turcească.

Până la începutul secolului XIX, satul a fost româno-sârb. Românii şi sârbii au construit împreună o biserică ortodoxă de lemn în secolul XVIII. În­cepând cu 1804, la Nadăş au fost aduşi colonişti maghiari din zona Seghedi­nu­lui. Aceştia s-au stabilit definitiv şi şi-au construit aici o capelă romano-catoli­că. Nadăşul a devenit astfel un sat ro­mâno-sârbo-maghiar. Cu timpul, sârbii au plecat iar românii au devenit net ma­joritari. După al Doilea Război Mon­dial, populaţia a început să scadă con­stant, întrucât tinerii s-au mutat la ora­şele din apropiere. Izolarea şi preca­ritatea reţelelor edilitare elementare au determinat completa depopulare. Această scădere a populaţiei s-a dato­rat, probabil, dezvoltării industriale, determinând oamenii de aici să se aşe­ze în localităţile mai apropiate de Ti­mişoara, de unde puteau sa facă mai uşor naveta la întreprinderile din oraş. Lipsa unor căi de acces bine întreţinu­te a fost un factor hotărâtor în depopu­larea satului, astfel că după anul 1956 s-a putut observa o accelerare a scăde­rii numărului locuitorilor.

Din cauza politicii comuniste de a mări suprafaţa agricolă a României, Nadăşul s-a numărat printre victime. Planul depopulării satului a reuşit abia în 1986 când, ca o ultimă măsură, a fost lăsat în beznă. Fără curent elec­tric, ultimii oameni au fost nevoiţi să-şi ia lumea-n cap. Casele au dispărut, fiind mutate de proprietari, cărămidă cu cărămidă, în alte localităţi, aproape de centrele urbane, unde se găsea de lucru. O singură familie s-a încăpăţânat să rămână, izolată în sălbăticie, şi până la reintroducerea curentului electric, privea la un televizor mic, legat la bateria de la tractor, „împărţea” satul cu berzele, şi s-a profilat pe creşterea animalelor, pentru că mistreţii dădeau iama prin culturi. Ani buni, căprioarele şi vulpile erau prezenţe obişnuite pe uliţele satului.

Anii ’90 au găsit Nadăşul complet părăsit. În 1992 satul a fost declarat oficial sat depopulat, sau „localitate-fantomă”, cum i se mai spune în SUA acestui tip de localităţi părăsite.

Acest statut era straniu, ţinând cont că localitatea e la doar 40 de kilo­metri de Timişoara. Accesul spre Na­dăş se face de la Recaş, de unde se mer­ge spre Herneacova pe un drum pietruit, operă a Consiliului Judeţean Timiş, în 2004. Acest drum fusese prevăzut să ajungă până la Nadăş, în încercarea de a salva şi revitaliza satul. Dar, cu patru kilometri înainte de Nadăş, în loc să se continue spre dreapta, drumul o ia la stânga, spre Sălciua, trecând chiar prin dreptul cabanei unui fost lider P.S.D. din perioada 2000 – 2004.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro