Restricţii de trafic în Timişoara, cauzate de începerea lucrărilor la rețelele termice

Primăria Timișoara anunţă restricţii temporare de circulaţie cauzate de lucrările la rețelele termice care încep în 15 martie.

 

În perioada 15 martie 30 aprilie va fi închis traficul pe strada Traian Vuia, pe tronsonul cuprins între strada Mareșal Alexandru Averescu și b-dul Liviu Rebreanu (ruta ocolitoare fiind str. Mareșal Averescu –  dreapta pe strada Constantin Brâncoveanu –  b.dul Liviu Rebreanu), iar pe strada Mareșal Alexandru Averescu, în zona intersecției  cu stradaTraian Vuia, traficul va fi restricţionat.

De asemenea, în perioada 15 martie – 15 aprilie va fi restricţionat traficul pe strada Glad, în zona intersecției cu strada Dumitru Kiriac, şi este prevăzută o închidere a circulației rutiere pentru aproximativ 24 de ore, în vederea executării lucrărilor de subtraversare, are va fi însă anunțată la momentul respectiv.

În aceeaşi perioadă, 15 martie – 15 aprilie, va fi închisă aleea de acces la Sala 2 a Teatrului Național, în Parcul Civic din spatele Hotelului Continental.

Măsurile, anunţă Primăria, sunt luate întrucât, din 15 martie, încep lucrările la rețelele termice, realizate în cadrul unui proiect cu fonduri europene care vizează retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană Etapa a II-a.

Print Friendly, PDF & Email