Deşi este mai mult decât necesară

Reabilitarea Parcului Botanic este imposibilă acum

Forţa Civică Timiş atrage atenţia oficialilor Municipalităţii că Parcul Botanic se degradează pe zi ce trece. În plus, deşi dispune de câteva obiective istorice importante, acestea nu sunt semnalate publicului, chiar dacă, declarativ, oraşul aspiră să devină capitală culturală europeană. Totuşi, pentru Parcul Botanic există un proiect de reabilitare aprobat care este, însă, blocat, din lipsă de fonduri. Viceprimarul Timişoarei, Dan Diaconu, spune că anul viitor, Municipalitatea va încerca să găsească fonduri.

Bucăţi de istorie ignorate

Intrare Parcul Botanic mazgalitaPartidul Forţa Civică Timiş solicită Primăriei Timişoara reabilitarea Parcului Botanic, aflat într-o stare care denotă nepăsare: „De la intrare te întâmpină zidul şi o tablă pe care cândva a fost prezentarea parcului, toate mâzgălite cu vopsea. Bazinul şi fântâna arteziană par să nu fi avut demult decât apă de ploaie, trotuarele sunt degradate, toaleta este neutilizabilă”, declară Edmeia Goia, vicepreşedinte F.C. Timiş. Care mai spune că renovarea acestui parc emblematic pentru Timişoara ar fi foarte importantă, mai ales că cetatea de pe Bega se pregăteşte, declarativ cel puţin, să acceadă la titlul de capitală culturală europeană, în 2021.

Edmeia Goia vicepresedinte Forta CivicaMai îngrijorător, spune Edmeia Goia, este faptul că în Parcul Botanic există şi câteva obiective care reprezintă istoria Timişoarei, lăsate şi ele de izbelişte: un fragment de zid din Bastion, construit în secolul al XVIII-lea, dar care nu este semnalat în niciun fel, aşa încât însemnătatea sa este pur şi simplu ignorată. Parcul Botanic mai adăposteşte şi replica Cetăţii Timişoara de pe vremea Imperiului Austro-Ungar, o machetă construită acum câţiva ani, ce reprezintă fosta cetate bastionară, realizată sub formă stelară, cu patru porţi. „Această construcţie la scară redusă a cetăţii Timişoara este acum doar o jardinieră, neexistând nicio inscripţie care să atragă atenţia asupra e”, mai spune Edmeia Goia.

Reabilitarea parcului, blocată din lipsă de fonduri

Reprezentanţii Municipalităţii spun că le sunt cunoscute problemele din Parcul Botanic şi se declară nemulţumiţi de modul în care arată acest loc, în condiţiile în care există un proiect de reabilitare a parcului, aprobat de Consiliul Local, dar pentru care nu se găseşte finanţare. Viceprimarul liberal Dan Diaconu ne-a declarat că sunt finalizate studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic, dar că proiectul este blocat, având în vedere că este costisitor, în valoare de 12 milioane de lei.

Dan Diaconu 2În consecinţă, nu s-au găsit până acum surse de finanţare, mai ales că acest cuantum nu poate fi suportat integral din bugetul local. „Din păcate, pe bugetul acestui an nu am putut să-l integrăm. Parcul ar trebui să se transforme real într-o grădină botanică, nu doar pe diverse reparaţii ale spaţiului existent. Ar cuprinde multe zone cu vegetaţie specifică fiecărui continent. Urmează să analizăm dacă anul viitor putem obţine bani pentru reabilitare, fie din fonduri europene, fie din bugetul local, într-o formă de investiţie multianuală”,  spune viceprimarul.

Acesta afirmă că acum nu se poate interveni cu lucrări de reparaţii, atâta timp cât nu este derulat proiectul de reabilitare. Singurele care se pot face sunt lucrările de întreţinere a spaţiului verde şi curăţarea desenelor graffiti de pe garduri.

O altă problemă a parcului este iluminatul public. Care lipseşte. Dan Diaconu confirmă că parcul nu dispune nici de iluminat public în totalitate, ci doar la intrare sunt câteva becuri. „E o problemă pentru că pe timpul nopţii pătrund diverse persoane care nu utilizează parcul neapărat în scop de relaxare”, a mai spus viceprimarul, afirmând că cele aproape şase hectare ale parcului sunt supravegheate de un paznic de la Horticultura.

Cât priveşte obiectivele istorice de care dispune acest parc, Dan Diaconu afirmă că ele pot fi puse în valoare în momentul în care parcul va fi reabilitat. Pe lângă bucata de zid din fostul Bastion, pe sub parc mai trece şi un tunel care datează din aceeaşi perioadă şi care face legătura cu bucata de bastion din Piaţa 700: „Deocamdată, tunelul este închis, dar în momentul în care parcul şi bucata de zid din piaţa 700 vor fi reabilitate, va fi deschis vizitatorilor”, anunţă Dan Diaconu.

Edificiile istorice, unul dintre obiectivele Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană

Simona NeumannAm întrebat-o pe Simona Neumann, directorul Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană în 2012, cum sunt promovate aceste obiective istorice uitate prin diverse locuri ale oraşului, mai ales că sunt şi numeroşi localnici care nu le cunosc. Aceasta declară că sunt incluse în programul de promovare turistică a Timişoarei, însă anul acesta asociaţia lucrează pe promovarea evenimentelor culturale: „În cadrul asociaţiei noastre avem diverse instituţii care se ocupă de promovarea monu-mentelor istorice, cum ar fi ordinul Arhitecţilor sau Direcţia de Turism din Primărie. Aceste edificii se încadrează în obiectivele noastre generale”.

zid bastion parcul BotanicPe de altă parte, Simona Neumann susţine că parcurile rămân o componentă importantă a dosarului pentru candidatura urbei la tilul de Capitală culturală europeană, în 2021, numărul mare al parcurilor reprezentând un atuu în această cursă: „Parcurile sunt foarte importante din punct de vedere cultural, mai ales că pot găzdui diverse evenimente în aer liber”.

Câţi ştiu unde este amplasată harta miniaturală a urbei?

harta Cetatii Timisoara pe caldaram in Piata Unirii (1)O situaţie asemănătoare celei din Parcul Botanic se întâlneşte în cazul Pieţei Unirii, acolo unde, pe caldarâm, se află o hartă miniaturală a urbei de pe vremea când cetatea era condusă de austrieci. „Şi acest obiectiv este nepus în valoare. Îngrădirea ei şi o mică plăcuţă cu câteva informaţii ar atrage atenţia timişorenilor şi vizitatorilor”, declară vicepreşedintele F.C. Timiş.
Viceprimarul Dan Diaconu spune că deocamdată acest obiectiv nu poate fi semnalat deoarece în câteva săptămâni vor începe lucrările de reabilitare a Pieţei Unirii. Dar acesta promite că harta va fi conservată şi semnalată ca atare atunci când lucrările vor fi încheiate.

Edmeia Goia subliniază că existenţa unei vieţi culturale şi a unui patrimoniu monumental valoros potenţează dezvoltarea turismului cultural. Dar, în Timişoara, insuficienţa fondurilor necesare reabilitării monumentelor istorice şi ansamblurilor monumentale sunt factori majori care determină slaba punere în valoare a impresionantului patrimoniu istoric şi arhitectural de care dispune oraşul.

Edmeia Goia a anunţat că va înainta Consiliului Local Timişoara o propunere de punere în valoare a componentei istorice din Parcul Botanic, prin intermediul consilierilor P.N.Ţ.C.D.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis