Radu Beligan şi Lucian Boia, autorii români cu cele mai multe cărţi vândute în 2013

În reţeaua de comerţ online, elefant.ro

Radu BeliganRadu Beligan, Lucian Boia şi Neagu Djuvara ocupă primele trei poziţii în topul autorilor români cu cele mai multe cărţi vândute în 2013 pe site-ul elefant.ro.

 

Actorul Radu Beligan, cu a sa carte autobiografică Între acte, a reuşit să se claseze pe primul loc în topul celor mai bine vândute volume ale unui autor român, urmat de Lu­cian Boia, cu volumul De ce e Româ­nia altfel, şi de Neagu Djuvara, cu O scurtă istoriei ilustrată a românilor.

Clasamentul celor mai citiţi autori români este completat, în ordine, de Dan Puric, Andrei Pleşu, Tudor Chirilă, Sega, Nicolae Steinhardt, Mihaela Bilic şi Dan Lungu.

“2013 a fost un an în care am re­marcat preferinţa tot mai multor citi­tori pentru autorii români. Dacă în cla­samentul general e mai puţin sesizabil, în topul cărţilor digitale descărcate de pe elefant.ro cel puţin jumătate dintre primele zece cele mai vândute eBooks sunt titluri scrise de autori români. 2014 se anunţă un an cu multe lansări de carte românească, atât non-ficţiu­ne, cât şi ficţiune sau memorialistică, astfel încât îi invităm pe toţi pasionaţii de lectură să viziteze regulat elefant.ro pentru a fi la curent cu noutăţile literare la cele mai accesibile preţuri”, spune, citat de Mediafax, Adrian Dinu, COO la elefant.ro.

Lucian BoiaVânzările totale de carte româ­nească în 2013 s-au majorat cu 114% faţă de 2012, în categoria eBooks evoluţia fiind însă mai vizibilă, creş­terile cifrându-se la 166%.

Printre cele mai bine vândute cărţi scrise de autori români se numără Exerciţii de echilibru, de Tudor Chiri­lă, De ce e România altfel, de Lucian Boia, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, de Andrei Pleşu, Namaste, de Sega, Ce ne spunem când nu ne vorbim, de Chris Simion, O scurtă istoriei ilustrată a românilor, de Neagu Djuvara, Fii demn!, de Dan Puric, şi Fluturi, de Irina Binder.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro