PSD Timiș: „Vom duce până la capăt reforma Justiției”

Într-un mesaj public, PSD Timiș condamnă decizia celor care au părăsit PSD pentru a se alătura adversarilor și transmit că vor rămâne uniți și vor duce până la capăt reforma Justiției.

 

Condamnăm public decizia celor care au părăsit PSD pentru a se alătura celor care ne sunt adversari și care au atacat în permanență partidul nostru. Este un gest lipsit de onoare față de colegii de partid, dar și față de cei care au votat PSD”, transmite într-un comunicat PSD Timiș.

Adăugând că PSD a fost, este și va fi cel mai puternic partid din România, numindu-l partidul care „a realizat și realizează cele mai importante lucruri pentru România și pentru bunăstarea concetățenilor noștri”.

În plsu, PSD Timiș transmite că sociual-democrații rămân uniți pentru a duce la îndeplinire „cel mai ambițios program de guvernare pe care l-a avut România în ultimele decenii”. Și anun ță că nu vor ceda și vor duce până la capăt reforma Justiției „pe care am început-o pentru a pune capăt abuzurilor și nedreptăților care au măcinat societatea românească și prin care s-a încercat subminarea și uzurparea puterii politice aleasă prin votul democratic a milioane de români”.

PSD Timiș susține că sunt presiuni enorme și că se alocă resurse uriașe pentru dezbinarea, prin orice mijloace, a partidului „cu scopul de a ne împiedica să ducem la capăt aceste reforme vitale pentru societate și democrație”. Adăugând că cei care au trădat PSD sunt doar „un angrenaj din acest plan subversiv de a împiedica cu orice preț adoptarea Legilor justiției și îndeplinirea programului de guvernare prin care PSD poate reconfirma că este partidul cel mai capabil să conducă România”.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis