PSD Timiş cere lămuriri în privinţa cheltuielilor făcute de RATT

PSD Timiş acuză situația dezastruoasă de la Societatea de Transport Public din Timişoara şi cere lămuriri în privinţa cheltuielilor – deşi are reprezentanţi în Consiliul Local care au votat bugetul RATT – şi mai cere ca vinovaţii să fie trași la răspundere.

 

Chiar dacă Nicolae Robu, așa cum ne anunță pe Facebook, baleiază în relaș, are obligația să explice timișorenilor situația tramvaielor Armonia și a vaporașelor, care au costat milioane de euro de la bugetul local, dar se confruntă cu mari probleme”, transmite PSD Timiş, într-un comunicat transmis redacţiei.

Reprezentanţii acestui partid susţin că este imposibil ca primarul Timișoarei să nu știe de defectele de fabricație ale tramvaielor și vaporașelor, “acestea din urmă fiind dotate cu piese de Dacia 1300 și cu instalații de climatizare montate ulterior preluării de la fabricant”.

PSD Timiş îi cere conducerii Municipalităţii să lămurească problema tramvaielor Armonia, dat fiind faptul că, spun social-democraţii, timp de câteva luni, pe traseu au circulat doar şase din 22 care, şi ele, se confruntă cu probleme tehnice, “lucru ce pune în pericol siguranța călătorilor”.

PSD acuză că RATT, actuală STPT, pe care o numeşte “gaură neagră”, a înghițit de-a lungul anilor sume importante de la bugetul local, şi cere lămuriri în privinţa situației deconturilor de combustibil, a achizițiilor la prețuri de trei sau patru ori mai mari, a firmelor care au căpușat societatea. Afirmaţia este, însă, cel puţin interesantă dacă o raportăm la faptul că PSD are reprezentanţi în Consiliul Local Timişoara – iar ani de zile a avut majoritate –, iar în Consiliul Local nu nuami că sunt cunoscute aceste cheltuieli, dar au şi fost aprobate sumele alocate fostei RATT.

Mitul conducerii orașului cu mână de fier de către Nicolae Robu este, astfel, pus serios sub semnul întrebării. Îi solicităm public primarului Nicolae Robu să ofere explicații clare legate de subiectele amintite și să ia măsuri urgente pentru că vorbim de bani publici și, mai ales, de siguranța timișorenilor care se bazează pe serviciul public de transport”, îşi încheie comunicatul PSD Timiş.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis