Proiectul de construcţie de terenuri de sport, „decimat” de revendicări de ultimă oră

terenuri de sport timisoaraRevendicările făcute pe ultima sută de metri continuă să dea bătăi de cap reprezentanţilor Primăriei Timişoara, care au constatat că nu pot derula proiectul de construcţie de terenuri de sport, pentru că mai mult de jumătate din parcele sunt grevate de diverse litigii şi solicitări de retrocedare.

 

Doar şapte terenuri din 20

Iniţiativa Primăriei Timişoara de construire a 20 de terenuri de sport în Timişoara pare a fi sabotată de statutul cadastral şi legal al parcelelor în cauză, descoperindu-se că mai mult de jumătate dintre ele sunt grevate de probleme cadastrale sau legale neelucidate ori solicitări de retrocedare.

Primarul Nicoale Robu, iniţiatorul acestui programe de amenajare de terenuri de sport spune că nu şi-ar fi putut imagina că în momentul de faţă, şi în Timişoara, mai poate întâmpina asemenea probleme legate de situaţia legală a unor terenuri publice.

„Rând pe rând poziţiile care îmi sunt prezentate cad. S-a descoperit că există cereri de restituire şi rămânem blocaţi. Şi la 26 de ani de la revoluţie încă mai pot apărea cereri de restituire, şi în momentul acela nu te mai poţi atinge de teren. Apoi, dacă mai e un litigiu cu nu ştiu cine, iar a căzut posibilitatea utilizării acelui teren. Aşa am ajuns de la 20 de locaţii la şapte în momentul de faţă, unde se pare, doar se pare că putem avansa pe procedură”, spune primarul Nicolae Robu.

„Cei de la Patrimoniu, care s-au ocupat de identificarea şi documentaţiile aferente terenurilor respective trebuiau să-şi facă mai bine treaba. Se descoperă acum revendicări pe proiecte lansate de Primărie de ceva timp, caz în care se poate vorbi deja de neglijenţă în serviciu. Trebuia să se vină cu amplasamente libere de sarcini, nu să ne trezim după câteva luni de la demararea proiectului că nu putem face nimic. Se confirmă încă o dată că este nevoie de o evidenţă clară, şi nu doar pentru terenuri şi clădiri din domeniul public, ci şi pentru cimitir, spaţii verzi şi aşa mai departe”, ne-a declarat consilierul local PNL Simion Moşiu.

 

Un proiect ambiţios

Anul trecut, Primăria Timişoara anunţa că va amenaja 20 de terenuri de sport multifuncţionale în oraş. Municipalitatea a semnat contractul pentru realizarea documentaţiei tehnice pentru opt din cele 20 de terenuri pe care municipalitatea vrea să le construiască la Timişoara. „Avem în plan să construim 20 de astfel de terenuri, amplasate pe toată aria oraşului, pentru a crea pentru tineri şi persoane de orice vârste posibilitatea de a face sport. Termenul de predare a documentaţiei este de 4 luni. După ce avem documentaţia dorim să dăm drumul lucrărilor propriu-zise. Evident că nu poţi lucra în orice condiţii meteo, dar noi dorim să dăm cât mai repede drumul lucrărilor”, declarau în urmă cu un an reprezentanţii primăriei fără să ştie ce complicaţii se vor ivi pe parcurs.

Conform planurilor, fiecare din aceste terenuri va avea o suprafaţă de 1008 metri pătraţi, va avea două porţi de mini fotbal, două coşuri de baschet, dar şi câte cinci bănci pe margini. Ele vor fi amplasate în următoarele zone: bulevardul Corneliu Coposu, Calea Bogdăneştilor, Intrarea Doinei şi pe străzile Aristide Demetriade, Academician Remus Răduleţ, Avram Imbroane, Zefirului şi Holdelor.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro