Profesorul XXI/21, un program postuniversitar lansat în premieră la Universitatea de Vest din Timişoara

Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara anunță lansarea programului de studii postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă „Profesorul XXI/21 – Un model de învățare pe tot parcursul vieții. Dezvoltarea de competențe digitale, antreprenoriale și de expresie culturală în domeniul științelor umaniste.”

 

Programul, anunţă reprezentanţii Universităţii de Vest din Timişoara, se adresează cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, profesioniștilor și specialiștilor din domeniul științelor umaniste, absolvenților de studii universitare cu diplomă de licență sau echivalentă (aparținând domeniului de studii universitare de licență limbă și literatură/limbi moderne aplicate), persoanelor care urmează în prezent sau au absolvit Programul de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică – Nivelul I.

Durata programului, care se va desfăşura online, este de nouă săptămâni de formare şi o săptămână de evaluare finală, în perioada aprilie-iunie. Perioada de înscriere este din 15 până în 30 martie.

Participarea la acest program oferă numeroase beneficii, printre acestea regăsindu-se dezvoltarea de competențe complementare specializării în domeniul Limbă și literatură/Limbi moderne aplicate în acord cu nevoile/cerințele actuale (competențe digitale, antreprenoriale, de expresie și identitate culturală), precum și obținerea unor rezultate imediate (propuneri de proiecte educaționale), transmit reprezentanţii UVT.

„Îi invităm pe dascălii din preuniversitar, absolvenți de științe umaniste, să se înscrie în acest nou program, propus în premieră de UVT, un modul de studii postuniversitare dedicat dezvoltării de competențe digitale, antreprenoriale și de expresie culturală în domeniul științelor umaniste, atât de importante în noul context al transformării digitale a educației”, transmite rectorul UVT, prof. univ. Marilen Pirtea.

Print Friendly, PDF & Email