Deşi generalul Victor Atanasie Stănculescu a fost judecat, condamnat şi eliberat ulterior după ispăşirea unei părţi din pedeapsă, la unele instanţe din Timiş continuă procesele în care victime ale Revoluţiei sau rude ale acestora l-au dat în judecată, pe civil, pe Stănculescu, dar şi Statul român. În paralel, existând un precedent, mai mulţi revoluţionari timişoreni ar putea cere la CEDO despăgubiri pentru tergiversarea procedurilor judiciare legate de dosarele Revoluţiei.

În căutarea dreptăţii, pe cont propriu

În 2014, generalul Victor Atanasie Stănculescu, condamnat la 15 ani de închisoare pentru participare la reprimarea revoluţiei din Timişoara, a fost eliberat din închisoare, în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov. Această instanţă a constatat că Stănculescu a ispăşit deja o treime din pedeapsă, că a avut o comportare bună în perioada detenţiei şi că dovezile de îndreptare ale sale sunt convingătoare.

Aceste argumente, invocate pentru eliberarea lui, doar cinci ani de detenţie nu par să-i fi convins pe mai mulţi timişoreni, care au iniţiat în diverse instanţe din Timiş procese în care cer tragerea la răspundere, pe civil, a generalului Victor Atanasie Stănculescu, în unele dosare în solidar cu Statul român, pentru faptele din perioada 16 – 22 Decembrie 1989. Un astfel de dosar, înregistrat la Secţia I Civilă a Tribunalului Timiş, îi are ca pârâţi pe Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, dar şi Ministerul Apărării Naţionale şi are următorul termen fixat în 9 februarie.

Aceste acţiuni, iniţiate de victime ale revoluţiei de la Timişoara sau de rude ale acestora dovedesc că reclamanţii sunt nemulţumiţi de felul în care statul român a făcut dreptate în acest caz până acum. Printre cei care au iniţiat astfel de acţiuni se numără şi economistul timişean Petru Farcaş, care a iniţiat o astfel de acţiune în 2012. Procesul în acest caz s-a finalizat, la Tribunalul Timiş, prin constatarea instanţei că solicitarea legată de acţiunea în constatare s-a perimat. Împotriva acestei decizii Petru Farcaş a făcut recurs, precizând în întâmpinarea sa că „nu se poate refuza cercetarea judecătorească”, pentru că altfel s-ar proteja vinovaţii pentru crimele de la Timişoara, „unde au fost omorăţi cetăţeni demonstranţi pentru că strigau «Libertate ! Jos Ceauşescu ! Jos dictatorul”», murind peste 25 de oameni pe treptele Catedralei”.

Iniţiatorul unui proces în premieră

Petru Farcaş este cel care a iniţiat, în premieră naţională, aşa-numitul „Proces al referendumului”. În 2007, acesta a încercat să recupereze, prin intermediul instanţelor, “factura” Referendumului pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu. El i-a chemat în instanţă pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, pe atunci lider al PNL, pe preşedintele Senatului, Mircea Geoană, fost lider al PSD, pe preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, pe fostul preşedinte al UDMR, Marko Bela, şi pe preşedintele PUR de atunci, Dan Voiculescu. Aceştia au apărut în calitate de pârâţi în dosarul 1005/59/2007, aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, dosar în care se invocă cheltuirea abuzivă şi ilegală a banului public, prin sfidarea avizului Curţii Constituţionale şi deturnarea activităţii instituţiilor publice în organizarea referendumului de suspendare a preşedintelui României.  

Un precedent care s-ar putea extinde

Pe lângă aceste acţiuni făcute pe civil, care ar putea fi pierdute de către Statul român, mai există posibilitatea iniţierii unor noi procese pe baza unui precedent creat de o sentinţă a CEDO, care a decis ca Guvernul român să acorde despăgubiri de aproximativ 350.000 de euro pentru 72 de victime ale Revoluţiei din Decembrie '89 de la Timişoara. Reclamanţii sunt victime sau moştenitori ai acestora în urma represiunii armate a demonstraţiilor care au început în Timişoara în seara de 16 Decembrie 1989 împotriva regimului comunist condus de Nicolae Ceauşescu.

În ianuarie 1990, Parchetul Militar Timişoara a deschis o anchetă privind reprimarea demonstraţiilor. Reiese din documentele din dosar că toţi reclamanţii au fost identificaţi în cursul anchetei ca victime ale represiunii. Printr-un rechizitoriu din 30 decembrie 1997, procurorii militari i-au trimis în judecată pe generalii Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, ca inculpaţi ca principali responsabili de organizarea represiunii armate faţă de demonstraţiile anticomuniste de la Timişoara. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat pe cei doi la câte 15 ani de închisoare pentru omor şi tentativă de omor privind organizarea şi coordonarea represiunii de la Timişoara. Curtea a dispus, de asemenea, ca reclamanţii să plătească în solidar cu Ministerul Apărării despăgubiri, sume ce au fost achitate.

Curtea Europeană a Dreptuilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a condamnat România pentru durata prea mare a procedurilor judiciare în soluţionarea dosarului privind revoluţia de la Timişoara, în care au fost trimişi în judecată cei doi generalii (r). CEDO consemnează în decizia pe care a luat-o  faptul că, în 12 ianuarie 1990, procurorii militari au început o anchetă privind evenimentele din Decembrie 1989, abia în 1997 generalii Stănculescu şi Chiţac fiind deferiţi justiţiei. În 2000, cei doi au fost condamnaţi la 15 ani de închisoare, însă în 2001 procurorul general al României, Joiţa Tănase, a făcut un recurs în anulare, procesul s-a rejudecat, iar acuzaţii au fost eliberaţi din arest. În 15 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat pe cei doi generali la câte 15 ani de închisoare pentru implicare în masacrul de la Timişoara.

„În timpul acestor proceduri, examinarea cauzei de către instanţele judecătoreşti a fost în mod repetat întreruptă”, motivează CEDO în decizia sa. CEDO a decis despăgubirea altor 65 de timişoreni cu câte 5.000 de euro şi a altor şapte, cu câte 3.500 de euro, România având astfel de plătit în total 349.500 de euro.

„Aceste despăgubiri s-au dat pentru tergiversarea procesului, fiind un fel de amendă pentru stat, pentru dosarele care au zăcut ani de zile în instanţe fără să se facă nimic. Şi, de aceea, unii timişoreni şi-au angajat şi avocaţi şi au demarat acţiuni individuale. Şi, din ce s-a văzut până acum, unele instanţe le-au dat câştig de cauză, altele nu – nu am remarcat să existe decizii unitare. CEDO a precizat că, oricum, crimele revoluţiei nu se prescriu. Sper ca Statul român să soluţioneze, până la urmă, aceste dosare, pentru că e cazul ca măcar după atâţia ani să se facă lumină şi să se stabilească în mod clar vinovăţiile”, ne-a declarat Corina Untilă, preşedintele Asociaţiei 17 Decembrie a Răniţilor şi a Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989 Timişoara.

Condamnări la CEDO

Anul trecut România a fost anunţată că trebuie să plătească 45.900 de euro pentru 34 de foşti revoluţionari, conform unei decizii a CEDO, pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil. Petenţii au între 40 şi 90 de ani şi au participat la manifestările împotriva regimului comunist care au avut loc între 21 şi 23 Decembrie 1989, la Bucureşti şi în alte oraşe din ţară.

În 1990, Parchetul Militar a deschis o anchetă privind reprimarea armată a manifestaţiilor de la Bucureşti, Timişoara, Oradea, Constanţa, Craiova, Bacău, Târgu-Mureş şi Cluj. În ceea ce priveşte reprimarea armată de la Timişoara, ancheta s-a încheiat cu o trimitere în judecată şi cu condamnarea mai multor înalţi reprezentanţi ai autorităţilor comuniste, însă în ceea ce priveşte evenimentele din celelalte oraşe, ancheta este încă în curs, notează CEDO.

Curtea a constatat în acest caz încălcarea articolului 6, privind dreptul la un proces echitabil, din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a hotărât ca Statul român să plătească fiecărui petent câte 1.350 de euro (în total 45.900 de euro), cu titlul de prejudiciu moral.

Decizia de zilele trecute a CEDO urmează altora prin care foşti revoluţionari au fost despăgubiţi, pentru modul de desfăşurare a anchetei în „Dosarul Revoluţiei”.

Dosarele Revoluţiei au fost mutate anul trecut de la Secţia de Urmărire Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie înapoi la Secţia Parchetelor Militare. 

Potrivit Noului Cod de Procedură Penală, dacă un dosar vizează suspecţi civili şi militari, atunci cauza este anchetată de procurorii militari. Astfel, acum dosarul Revoluţiei va fi cercetat de procurorii militari, dar va fi judecat de instanţele civile. Dosarele Revoluţiei i-au fost puse la dispoziţie cu mare dificultate de către Statul român lui Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei  „21 Decembrie 1989” numai după ce acesta făcuse greva foamei, solicitând desecretizarea informaţiilor referitoare la Revoluţia română. Teodor Mărieş a cerut CEDO acces la dosarele instrumentate de generalul magistrat Dan Voinea şi ferecate ulterior de Secţia Civilă a Parchetului General. Adică, dosare netrimise în judecată, deşi vizau oameni care au instigat la crime după 22 Decembrie 1989, deci, după ce România fusese eliberată oficial de comunism. CEDO i-a dat dreptate lui Teodor Mărieş şi a decis ca Asociaţia “21 Decembrie 1989”, pe care acesta o conduce, să aibă acces la dosare, obligând astfel Parchetul General să-i pună la dispoziţie copii după toate documentele.