Procese în serie pentru amenzile neplătite

Munca in folosul comunitaiiPersoanele care nu îşi achită amenzile contravenţionale şi care nu pot fi executate silit vor fi date în judecată de autorităţile locale, pentru a presta muncă în folosul comunităţii, conform unui proiect de lege supus dezbaterii publice de Ministerului Afacerilor Interne. Deşi s-ar putea realiza economii importante şi pe plan local cu această forţă de muncă, evidenţa ei scriptică nu este clară la nivelul Primăriei Timişoara.    

Muncă pentru plata amenzii

Proiectul de lege supus dezbaterii de Ministerul Administraţiei şi Internelor urmăreşte modificarea OUG nr. 2/2001, care reglementează regimul juridic al contravenţiilor, în sensul că persoanele care nu îşi achită amenzile şi care nici nu pot fi executate silit să fie date în judecată chiar de către autorităţile locale, pentru a fi astfel obligate la zile de muncă în folosul comunităţii.

“În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organele de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică vor sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”, se arată în proiectul supus dezbaterii publice.

Oficiali ai MAI au explicat că în acest moment, dacă o persoană care a fost amendată contravenţional nu şi-a achitat amenda şi nici nu poate fi executată silit, autorităţile locale anunţă Poliţia. Prin modificarea legii, cei care nu îşi plătesc amenzile vor fi trimişi în faţa instanţei direct de către autorităţile locale care ar fi trebuit să încaseze banii, fără ca structurile Poliţiei Române să mai fie implicate.

Peste 700 de cereri pentru muncă în folosul comunităţii în loc de amenzi

dana seracin (1)Munca în folosul comunităţii ar putea fi şi la Timişoara o resursă importantă pentru Primărie, mai ales că are şantiere deschise în tot oraşul şi că procentul de contestare a amenzilor date de către Poliţia Locală a scăzut semnificativ, o parte din timişorenii contravenienţi dându-şi seama că o contestaţie nu rezolvă nimic, mai ales dacă nu au dreptate. “Anul trecut au fost contestate 209 procese verbale de contravenţie, faţă de 570 în anul 2012”, spune Dana Seracin, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara.

În plus, în 2013 Poliţia Locală Timişoara a avut 776 de dosare pe rolul instanţelor, având ca obiect cereri de înlocuire a amenzii contravenţionale cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Anul trecut, discutarea în Consiliul Local a unui proiect de hotărâre ce viza domeniile serviciilor publice şi locurile în care contravenienţii vor presta activităţi în folosul comunităţii a dus la controverse legate de scăpările prevederilor care reglementează aceste activităţi. Au fost consilieri care s-au întrebat dacă în momentul în care cineva prestează muncă în folosul comunităţii, la curăţenie sau amenajare de spaţii verzi, de exemplu, serviciile prestate sunt trecute separat în factura care vine către Primărie de la societăţile care se ocupă de curăţenie sau amenajare de spaţii verzi. “De unde ştim valoarea muncii prestate de respectivii? De exemplu, măturarea străzii costă 1,8 lei pe metrul pătrat. Dacă aceste operaţiuni se fac de către contravenienţi, în mod normal ar trebui să nu fie facturate către Primărie, iar dacă se facturează, ar trebui facturate separat”, susţineau respectivii consilieri.

Simion MosiuCu alte cuvinte, aleşii locali au arătat că, fără o reglementare clară, Primăria s-ar putea trezi în situaţia de a fi obligată să plătească servicii de care are dreptul să beneficieze gratuit, adică serviciile prestate de către cei obligaţi la muncă în folosul comunităţii. Reprezentanţii Direcţiei de Mediu, interpelaţi pe această temă, au precizat că se fac grupuri, iar grupurile care prestează această activitate nu se regăsesc în devizul de lucrări prestate de societatea comercială. “În deviz este zero la valoare. Apare ca şi activitate prestată cu valoare zero pentru că trebuie să se regăsească obiectivul realizat prin munca prestată”, precizează aceştia.

Nu foarte convins de aceste explicaţii, consilierul local PDL Simion Moşiu solicita anul trecut Primăriei o situaţie detaliată, pentru a vedea dacă, într-adevăr, nu se plătesc serviciile prestate de către cei obligaţi la muncă în folosul comunităţii. Acesta preciza că mai are dubii legate de activităţile prestate pentru Timişoara, pe spaţiul public, de către diverse ONG-uri care fac muncă voluntară, şi că nu are nici în acest caz certitudinea că serviciile respective nu sunt facturate nemeritat de vreo societate şi plătite de Municipalitate. Deşi a trecut aproape un an de la momentul acestei solicitări, datele cerute nu au fost prezentate nici în prezent de către Primărie.

Print Friendly, PDF & Email