Consilierii locali timişoreni vor trebui să adopte la următoarea şedinţă de plen Strategia Integrată de Dezvoltare 2014 – 2020 a Polului de Creştere Timişoara care prevede, printre altele, că una dintre marile provocări cărora zona de vest va trebui să le facă faţă în perioada următoare este reprezentată de procesul de îmbătrânire a populaţiei. În acest sens, s-au propus o serie de măsuri punctuale, printre care şi acordarea de prime timişorenilor cu mai mult de doi copii.

Densitate de două ori mai mică decât cea a unei „aglomeraţii urbane viabile”

În Strategia Integrată de Dezvoltare 2014 – 2020 a Polului de Creştere Timişoara, făcută publică zilele trecute de Primăria Timişoara şi care va fi adoptată la următoarea şedinţă de plen, la capitolul „Nevoi, Probleme, Soluţii” este plasat pe primul loc declinul demografic.

Documentul relevă faptul că, „deşi populaţia Polului de Creştere Timişoara cunoaşte evoluţii de ansamblu pozitive, există unele probleme demografice, a căror soluţionare – deşi  depinde  în mică măsură de  autorităţile locale – ar putea îmbunătăţi considerabil condiţia populaţiei  Polului de Creştere Timişoara, ar conduce la creşterea numărului populaţiei, îndeosebi a celei tinere şi apte de muncă, respectiv la creşterea pieţei de consum şi la performanţe sociale”.

Punctual, la problema bilanţului demografic natural stagnant, din cauza natalităţii tradiţional modeste, soluţia propusă în acest studiu ce va fi adoptat în perioada următoare este „acordarea de prime la naşterea celui de-al doilea şi al treilea copil, respectiv sprijinirea structurilor care asigură facilităţi pentru creşterea copiilor”.

În ceea ce priveşte îmbătrânirea demografică avansată şi depopularea accentuată a unora din satele mai îndepărtate ale ariei de influenţă al Polului de Creştere Timişoara, strategia vine cu soluţia ameliorării infrastructurilor şi a serviciilor publice pentru localităţile izolate, acordarea  de prime de instalare şi de subvenţii pentru locuire în  medii izolate.

Cât despre „bilanţul migratoriu uşor negativ al oraşului Timişoara, în favoarea arealului său de influenţă”, soluţia propusă ar fi „îmbunătăţirea infrastructurilor şi serviciilor publice din Timişoara, facilităţi pentru păstrarea locurilor de muncă în oral, creşterea eficienţei energetice a locuinţelor şi reducerea poluării în oraş”.

Nu în ultimul rând, studiul remarcă „densitatea demografică redusă a arealului de influenţă al Polului de Creştere Timişoara (sub 70 de locuitori / km²), nespecifică pentru o aglomeraţie urbană viabilă, conform definiţiilor U.E. (peste 150 de locuitori / kmp).” Soluţia ar fi în acest caz „elaborarea unei politici zonale coerente pentru atragerea de populaţie din afara arealului Polului de Creştere Timişoara, preferabil din bazinele demografice tradiţional excedentare ale ţării sau din afara României.”

Aceste constatări de ultim moment cu privire la riscurile demografice specifice Timişoarei zdruncină oarecum opinia încetăţenită conform căreia sporul natural negativ al Timişoarei se compensează cu migraţia internă şi studenţii care vin în Timişoara pentru studii. „Cred că această variabilă a tinerilor care vin la studii nici nu ar trebui luată în calcul. Aceşti tineri nu sunt rezidenţi. Este adevărat că o parte rămân aici, dar ar trebui făcut un studiu sociologic serios pentru a se vedea proporţia şi modul în care influenţează această variabilă situaţia demografică din zonă”, ne-a declarat sociologul timişorean Ştefan Buzărnescu.

Un caz atipic

Timişul este un caz relativ atipic din punct de vedere al indicatorilor demografici, în primul rând din cauza migraţiei interne. Cu un centru universitar puternic, la Timişoara, Timişul reuşeşte să atragă tineri din alte judeţe. Pe an, prin schimbarea domiciliului, se estimează că în judeţ au venit 16.000 de persoane şi au plecat 12.000, deci, ca urmare a migraţiei interne există un plus de peste 4.000 de persoane. Dacă nu ar fi existat acest factor de creştere, probabil că şi în Timiş s-ar fi înregistrat scăderi masive ale numărului de locuitori.

Totuşi, faţă de numărul de locuitori ai judeţului de dinainte de 1989, care ajunsese la 700.000, se înregistrează şi în Timiş o scădere lentă, dar constantă a populaţiei. Timişul are în prezent aproximativ 70 de locuitori pe kilometrul pătrat, faţă de 80 de locuitori pe kilometrul pătrat, în anii '80. De asemenea, există mai mult de 120.000 de persoane de peste 60 de ani, faţă de 110.000, câte erau în 1990.