În 17 decembrie, zi în care Timişoara a fost în doliu în memoria martirilor Revoluţiei din 1989, primarul promite că se va implica în susţinerea unei iniţiative legislative pentru ca luptătorii din Revoluţie să îşi redobândească dreptul de a-şi primi indemnizaţiile din partea Statului.

Drepturi acordate etapizat luptătorilor în Revoluţie

În17 decembrie, declarată zi de doliu în memoria martirilor Revoluţiei din 1989 de la Timi­şoara , primarul Nicolae Robu a promis că se va implica, în calita­tea sa de vicepreşedinte P.N.L. la nivel naţional şi de edil al oraşului în care a început Revoluţia Româ­nă din Decembrie 1989, în susţi­nerea unei iniţiative în baza căre­ia luptătorii din Revoluţie să îşi re­dobândească dreptul de a-şi primi indemnizaţiile din partea Statului român. Nicolae Robu opinează că aceste indemnizaţii ar putea fi re­acordate etapizat, pentru fiecare localitate în parte, imediat ce se va lămuri situaţia generată de prezenţa pe liste a unor persoane care au dobândit în mod ilegal certificatele de revoluţionar.

Primarul Timişoarei aprecia­ză drept nefiresc faptul că luptă­torii în Revoluţie din Timişoara să nu îşi primească indemnizaţiile, pe motiv că în unele localităţi din ţară figurează pe listele cu revo­luţionari un număr considerabil mai mare de revoluţionari decât cei mai puţin de 300 de luptători în Revoluţie cât figurează în pre­zent pe listele din Timişoara.

Întrebat dacă intenţionează să susţină o nouă iniţiativă legis­lativă, care să substituie prevede­rile Legii Recunoştinţei (Legea 341/2004), Nicolae Robu a decla­rat că nu apreciază că va fi nea­părat necesară o altă lege, ci, în măsura în care va fi posibil, vrea amen­darea celei deja existente, pentru a se corija o nedreptate şi de a se permite reluarea, în mod etapizat, pe oraşe, a plăţii in­dem­nizaţiilor pentru revoluţionari.

În reglementarea drepturilor şi statutului revoluţionarilor tre­buie să se ţină cont, potrivit apre­cierilor primarului Timişoarei, de etapa în care aceştia au participat la Revoluţie: „Drepturile instituite prin lege ar trebui să fie acordate pentru revoluţionarii dintr-o anu­mită localitate, din momentul în care pentru acea localitate s-a so­luţionat situaţia cu listele de re­voluţionari şi s-au făcut rectifică­rile de rigoare”. În plus, preci­zea­ză el, această iniţiativă nu poate produce efecte retroactiv, în sen­sul de a permite recuperarea in­demnizaţiilor care nu au mai fost plătite de la finalul lui 2011, în baza Legii 410/2011.

Primarul Nicolae Robu a mai punctat că nu este cazul să apară noi revoluţionari, ci dimpotrivă, spune că se va ajunge, după veri­fi­carea temeinică a listelor, la re­strân­gerea numărului acestora.

Edilul anunţă că Municipali­ta­tea va acorda titluri de cetă­ţean de onoare al Timişoarei cel puţin câte unui reprezentant al fiecărei asociaţii şi organizaţii de revolu­ţionari în parte: “Vom cere asocia­ţiilor să îşi desemneze ele persoa­na care să primească titlul res­pec­tiv. Cred că nimeni altci­neva nu ar putea face mai bine selecţia”.

Din 20.000 de revoluţionari, doar 1.200 sunt din Timişoara

În momentul de faţă e­xis­tă numeroase contro­verse legate de posibilităţile prin care revoluţionarii ră­maşi fără indemnizaţii, în urma aplicării prevederilor Legii 410/2011, ar putea să îşi recupereze în mod legal drep­turile prevăzute de Legea Recunoştinţei.

Despre maniera în care s-a făcut selecţia celor care au dobândit certificate de revoluţionar şi despre nu­mărul mult mai mare de re­voluţionari din alte oraşe, în comparaţie cu cei din Ti­mişoara, au vorbit însă în repetate rânduri şi repre­zentanţii asociaţiilor de revo­luţionari din Timişoara.

Vir­gil Hosu, preşe­din­tele Aso­ciaţiei Luptătorilor din Timi­şoara Arestaţi la Revoluţie, spunea că, deşi în Timişoara au existat peste 980 de per­soane care au avut acte că au fost reţinuţi de Procu­ra­tura Militară, în Decembrie 1989, nu au be­ne­ficiat de statutul de lup­tători decât aproximativ 500. Pentru că asociaţia a făcut o verificare riguroasă a celor care soli­citau acest statut.

Prelungirea succesivă a termenului-limită pentru completarea dosarelor de revoluţionar i s-a părut o măsură aberantă şi a făcut nenumărate apeluri în acest sens la structurile compe­tente de pe plan central. “În mod normal, după ce a in­trat în vigoare Legea Recu­noştinţei, în 2004, ar fi fost suficienţi doi ani în care să se depună documenta­ţii­le. Când s-a început  seria de prelungiri ale acestor ter­mene-limită, noi am făcut apeluri, solicitând stoparea. Am fost ignoraţi, însă, şi am tras concluzia că aproape toate partidele au avut inte­resul să prelungească ne­justificat termenul limită im­pus de legea din 2004”.

Din punctul său de ve­dere, din cauza acelor pre­lungiri s-a ajuns la acordarea nejustificată a unui număr mare de certificate de re­voluţionari, ceea ce a gene­rat discuţiile şi tensiunile din prezent. “La un moment dat, la un an sau doi după in­tra­rea în vigoare a Legii Recu­noştinţei, ni s-a comunicat de la Secretariatul de Stat pen­tru Problemele Revoluţiona­rilor că sunt înregistraţi la nivel naţional 6.000 de revo­luţionari. Să spunem că e o cifră de bun simţ. După ce au început prelungirile, nu­mărul a tot crescut, şi s-a ajuns în prezent la peste 23.000 de posesori de cer­tificate de revoluţionari. Mi se pare o cifră aberantă, atâta vreme cât în Timişoa­ra, în locul din care a pornit revoluţia sunt 1.200 de re­voluţionari”, susţine liderul Asociaţiei ALTAR 1989.

Corina Untilă, preşe­dintele Asociaţiei 17 Decem­brie, ai cărei membri sunt răniţii şi membrii familiilor îndoliate din Timişoara, ca urmare a Revoluţiei, susţine acelaşi punct de vedere cu cel exprimat de Virgil Hosu: “Nu era necesar să se pre­lungească succesiv terme­nul-limită prevăzut de Legea Recunoştinţei. Am făcut în acest sens numeroase adre­se şi către Secretariatul de Stat pentru Problemele Re­voluţionarilor, şi către co­misiile guvernamentale com­petente. Totul, fără niciun rezultat”.