Primarul Timişoarei: „Sunt un prieten al evreilor!”

Federația Asociațiilor Evreiești din România i-a acordat primarului Timişoarei, Nicolae Robu,  medalia “Prieten al Comunității Evreiești”.

 

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, anunţă că a primit din partea Federației Asociațiilor Evreiești din România, medalia “Prieten al Comunității Evreiești”.

Edilul se declară onorat, cu atât mai mult, cu cât, spune, această medalie a fost conferită unor personalități printre care Regele Mihai, președinți ai României ori Neagu Djuvara.

Cum să nu fii prietenul unei nații care a dat omenirii atât de mult, în termeni de valori, dar și de personalități, de contribuții la zestrea de cunoștințe, la zestrea de creații artistice, care a avut tăria să suporte atâta prigoană, atâta suferință și să nu se piardă, să iasă mereu învingătoare”, scrie, pe pagina sa de pe o reţea de socializare, Nicolae Robu, declarându-se un prieten al evreilor.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro