Primarii din Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea au lansat Alianţa Vestului

La Timişoara a fost lansată Alianţa Vestului, un parteneriat prin care primarii municipiilor Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea vor să atragă fonduri europene direct de la Bruxelles pentru proiecte comune. Aceștia subliniază că nu e un proiect de separatism teritorial.

 

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, gazda evenimentului, a declarat că la baza platformei Alianţa Vestului stă Declaraţia de la Alba Iulia. „Am lansat Alianţa Vestului între Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea, iniţiativă menită să ne permită să facem mai mult decât am făcut până acum, să fim mai performanţi, să ieşim din tiparele pe care statutul nostru de primar ni le conferă la nivel teritorial, strict pe raza unităţilor unde ne-am asumat respoinsabilităţi. La baza platformei noastre stă Declaraţia de la Alba Iulia, promovăm câteva principii cum ar fi al dezvoltării comunităţilor”, anunță, citat de Mediafax, edilul Timișoarei.

Obiective comune pe care le asumă cei patru primari sunt accelerarea proiectului Autostrăzii Transilvania, susţinerea Autostrăzii Timişoara-Belgrad, dezvoltarea unui tren de mare viteză între cele patru oraşe, finalizarea centurilor de ocolire a celor patru orașe, dezvoltarea aeroporturilor, a unei reţele de transport public intraregional şi interregional, creşterea mobilităţii ecologice prin proiecte de tramvai, troliebuz, metrou metropolitan, sprijinirea parteneriatului public privat prin proiecte de infrastructură.

Nicolae Robu anunță că Alianţa Vestului rămâne deschisă, dar, precizează el, nu „de-a valma”, pentru a putea rămâne concentrată pe obiective concrete.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, precizează că iniţiativa nu are nicio legătură cu vreun proiect de separatism teritorial şi nu doreşte să pună sub semnul întrebării statul naţional unitar român: „Nu este îndreptată împotriva guvernării de la Bucureşti, ci să avem o Românie mai bogată, îşi propune să aibă locuri bogate în România. Are la bază principiul subsidiarităţii, astfel ca decizia să fie luată de autoritatea cea mai apropiată de cetăţeni. (…) Discutăm cu UE şi partenerii naţionali pentru a beneficia de fondurile UE. Regiunile noastre au avantaje competive cum ar fi inovare, resurse umane şi creativitatea umane, de ce să nu le fructificăm? Platfoma permite un contact direct cu Bruxelles-ul, ceea ce nu era permis până acum, deoarece România nu a făcut regionalizarea, şi deschide posibilitatea de a accesa fonduri europene direct de la Bruxelles.”

Edilul din Arad, Gheorghe Falcă, a declară că aceastî alianță doreşte să transmită un mesaj de responsabilitate şi de stabilitate.

Primarul din Oradea, Ilie Bolojan, a explicat că Alianţa este un parteneriat care are ca scop unirea forţelor şi energiilor din cele patru orașe, astfel încât cele patru localităţi să fie mai prospere şi să poată acţiona în comun pentru a fi mai atractive pentru fonduri europene: „Obiectivul este să constituim o asociaţie de dezvoltare inter-regională, să fie un partener al Guvernului şi CE, să fim un baraj pentru emigrarea românilor în Europa, iar dezvoltarea şi investiţiile să fie un factor de atracţie pentru ca cei care caută un viitor mai bun să îl găsească în România. Tot ce funcţionează bine într-un oraş să fie preluat de celelalte oraşe.”

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis