Primarul Nicolae Robu spune că a reuşit să probeze, în baza unei hotărâri a instanţei, că Primăria Timişoara nu este “o vacă comunală”. Mai ales că, spune el, situaţia era aplicabilă doar pentru unii, care beneficiau de un nivel extrem de scăzut al chiriilor percepute pentru spaţii aflate în proprietatea Municipalităţii.
Nicolae Robu a anunţat, marţi, că Primăria a câştigat în instanţă procesul referitor la solicitarea de anulare a hotărârii de Consiliu Local prin care se prevedea majorarea taxelor şi chiriilor percepute de Municipalitate pentru unele spaţii de închiriat din centrul oraşului.
Edilul a admis că, după ce a constatat cât este de scăzut nivelul chiriilor practicate de Primărie pentru unele spaţii aflate în proprietatea instituţiei, a făcut, în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local, remarca referitoare la faptul că „Primăria nu este o vacă comunală”.
„Nu mai putem continua cu o astfel de gestiune a patrimoniului orașului. Unii beneficiază de bunul public, iar la Primărie se înregistrează extrem de puțin, pe fondul unor nevoi foarte mari. Am cerut ajustarea tarifelor, a fost adoptată o hotărâre de consiliu local, iar ea a fost atacată în instanță”, a declarat primarul.
Acesta a informat şi că, în primă instanţă, au câştigat cei care au solicitat anularea hotărârii, dar, ulterior, recursul depus de Primărie a fost câştigat, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă: „S-as admis recursul nostru, s-a casat sentința inițială și s-a respins acțiunea inițială, prin urmare hotărârea de consiliu local de atunci e valabilă. Am ajuns, cu o atitudine corectă, să facem ca Primăria Timișoara să nu fie vacă comunală, mai ales că era numai pentru unii”.
Ultimele comentarii