Primăria Buziaş, acuzată din nou de reticenţă în colaborarea cu Staţiunea Buziaş

Statiune BuziasPrimăria Buziaş ar trebui să menţină o legătură de colaborare foarte strânsă cu Staţiunea Buziaş şi să încerce să o sprijine, ţinând cont de faptul că Staţiunea este poate cel mai mare contribuabil la bugetul local. Asta, teoretic. Conducerea Staţiunii Buziaş spune că are impresia că Primăria este reticentă la aproape orice gen de colaborare. După blocarea conturilor Staţiunii, pe motiv de neplată a taxelor şi impozitelor locale, deşi legal i se putea acorda o eşalonare a plăţii, acum organizatorii unei manifestări menite să promoveze Staţiunea şi, în speţă, chiar oraşul, s-au lovit de reticenţa Primăriei.

 

O atitudine greu de înţeles

Conform conducerii Staţiunii Buziaş, o încercare de a promova Staţiunea, împreună cu Asociaţia „Sfera Timişoarei”, prin organizarea, pe 2 august, a unei zile de vizitare şi prezentare a staţiunii s-a lovit, în mod ciudat, de o vădită lipsă de colaborare din partea Primăriei. Atitudinea administraţiei locale este ciudată, ţinând cont că acţiunea ar fi fost una de promovare şi pentru oraşul în sine.

„Ideea a fost să iniţiem o redescoperire a Staţiunii Buziaş, aducând grupuri organizate de persoane din Timişoara, pentru a le prezenta ce le oferă în momentul de faţă staţiunea, Era, pur şi simplu, ideea unei zile libere petrecute la Buziaş, cu jocuri distractive, evenimente interactive, ateliere, cursuri, competiţii, acţiunea fiind una de promovare a staţiunii, dar şi a oraşului”, spune Sorin Munteanu, directorul Staţiunii Buziaş.

Sorin MunteanuReprezentantul Staţiunii Buziaş afirmă că şi reprezentanţii asociaţiei partenere au remarcat o anumită reticenţă din partea Primăriei, deşi ar fi trebuit să existe o deschidere totală a administraţiei locale în ceea ce priveşte acest eveniment. „Ne-au spus că discuţiile cu reprezentanţii Primăriei nu au decurs conform aşteptărilor. De altfel, şi nouă Primăria ne-a transmis să nu aşteptăm sprijin financiar, pentru că nu dispun şi nu-şi permit să dea fonduri pentru această acţiune şi că, de exemplu, ansamblul folcloric al Casei de Cultură Buziaş nu poate fi angrenat în această acţiune pentru că, spuneau reprezentanţii Primăriei, nu ar fi compatibil, ca imagine, cu o astfel de manifestare. Este evident refuzul unei colaborări normale, atitudine pe care nu o înţeleg din partea Primăriei”, spune Sorin Munteanu.

Probleme în serie

Această nouă mostră de „deschidere” în colaborarea dintre Primărie şi Staţiune vine după ce, la jumătatea lunii iunie, conducerea PSD a Primăriei Buziaş a luat decizia de a bloca conturile Staţiunii. Aceasta în condiţiile în care, potrivit legii, societăţile comerciale din turism au posibilitatea să-şi achite dările la stat până pe 31 iulie, tocmai pentru că din mai – iunie încep să aibă încasări. Cu toate acestea, Staţiunea Buziaş s-a trezit cu conturile blocate, fiind în imposibilitatea de a-şi plăti furnizorii curenţi şi salariile.

Situaţia este cu atât mai ciudată cu cât Staţiunea Buziaş este cel mai mare contribuabil la bugetul local, acesta bazându-se în primul rând pe banii viraţi de către Staţiune. Mai mult, în fiecare an, Primăria a aprobat eşalonarea, conform legii, a taxelor şi impozitelor plătite către bugetul local până la sfârşitul lunii iulie. În acest an însă, nu a dat niciun răspuns la cererea de eşalonare depusă de conducerea staţiunii încă de acum trei luni, iar ulterior a blocat conturile unităţii balneare.

În plus, arăta conducerea staţiunii, Primăria a mai calculat şi dobânzi şi penalităţi de întârziere, deşi prevederile legale menţionează că, în cazul acestui tip de eşalonare nu se calculează penalităţi. „Abia acum, după ce Primăria şi-a luat toţi banii, am putut debloca conturile, şi am putut plăti furnizorii curenţi. A fost o nouă dovadă că Primăria nu doreşte o relaţie administrativă normală. Nu înţeleg de ce se refuză dialogul şi colaborarea cu staţiunea, atâta vreme cât Primăria se mândreşte cu statutul de staţiune al oraşului”, ne-a mai declarat Sorin Munteanu.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro