Cum se vede din interiorul sistemului creşterea procentuală a ratei de promovabilitate de la Bacalaureat, dacă o punem faţă în faţă cu scandalurile de fraudă care au însoţit această sesiune de eaxmen? Cum a tratat Ministerul Educaţiei propunerile anti-fraudă care i-au fost transmise şi care vizează recorectarea selectivă, în alte judeţe, a lucrărilor din primele trei judeţe din ierarhia dată de procentele de promovabilitate la Bacalaureat, în prezenţa unor comisii din care să facă parte şi observatori externi? Cum s-a degradat în asemenea hal învăţământul românesc şi cui îi aparţine vina? Sunt câteva întrebări la care l-am invitat să răspundă pe prof. Ştefan Vlaston, preşedintele Asociaţiei pentru Educaţie şi Cercetare Edu-Cer.

Domnule Vlaston, care apre­ciaţi că sunt motivele datorită cărora s-a trecut de la rezul­tatele catastrofale înregistrate la Bacalaureat în ultimele do­uă sesiuni (de când a fost intro­dusă monitorizarea video) la o promovabilitate de peste 55 la sută, anul acesta? O rată de promovare record raportată la cele din 2012 şi 2011, de 44,4 la sută, respectiv 45,7 la sută.

Sunt două explicaţii. Pe de o parte, au fost subiecte mai uşoare pentru filiera tehnologică, la Limba română, Matematică, Fizică, Chimie. Pe de altă parte, aproape 40.000 de absolvenţi ai clasei a XII-a, posibil nepregătiţi, nu s-au înscris la examen – înscrierea aces­tora ar fi condus la o rată de promovare de 45 – 46 la sută.

A contribuit la aceste rezul­tate examenul diferenţiat la care s-a recurs anul acesta?

Da.

Cum vi s-au părut subiectele de la Bacalaureat? În privinţa celor de la examenul de Eva­luare Naţională s-a spus că au fost extrem uşoare.

„Greu – uşor” sunt noţiuni relative, depinde ce-ţi propui să ştie elevii la final de etapă şi pentru conexiunea cu următoarea etapă. Nu avem o hartă a competenţelor generale (cele opt com­petenţe agreate de U.E.), apoi speci­fi­ce, pe discipline, pe etape de şcolari­zare. În funcţie de această hartă, am putea calibra subiectele şi instala o evaluare standardizată la nivel de ţară.

„Vedetă negativă” în acest an a fost Liceul „Dimitrie Bolin­tineanu”, din Bucureşti. Cu siguranţă, nu este singurul. Pot asemenea reţele organiza­te de fraudă, de şpagă să func­ţioneze în afara sistemului, să nu ştie nimeni de ele?

Da, probabil există şi altele, ne­descoperite, pentru că sistemul însuşi nu este în stare să genereze anticorpii necesari pentru a-şi face ordine în propria ogradă. Totuşi, tabloul statistic general ne arată, cu mici excepţii, că nu suntem în situaţia unei fraude generalizate la nivel de sistem.

Sunteţi şi preşedinte al Aso­ciaţiei pentru Educaţie şi Cer­ce­tare Edu-Cer care are ca scop şi oprirea degradării educaţiei şi cercetării şi readucerea lor în poziţia de domenii priori­tare ale activităţii forurilor de conducere ale ţării. Din ce ştiţi, s-a făcut o analiză, după exa­menele din 2011 şi 2012, pen­tru a vedea cui i-a revenit res­ponsabilitatea pentru re­zul­ta­tele foarte proaste: elevilor ex­clusiv sau profesorilor, sistemu­lui de învăţământ în general?

Nu, nu se urmăreşte aflarea ade­vărului, deşi ar fi foarte simplu. Tezele de la examen rămân în centrele de evaluare, şi este suficient să fie des­coperite post-factum, iar tezele copiate integral sau parţial să fie anulate conform art. 96 din Metodologia de desfăşurare a examenului, pentru a se eradica acest fenomen în câţiva ani.

Aţi propus, în urmă cu câteva săptămâni, măsuri pertinente pentru combaterea fraudei la Bacalaureat, aplicabile după susţinerea propriu-zisă a exa­menelor, care includ recorec­ta­rea selectivă, în alte judeţe, a lucrărilor din primele trei judeţe din ierarhia dată de pro­centele de promovabilitate la Bacalaureat, şi asta, în pre­zenţa unor comisii din care să facă parte şi observatori ex­terni. Aţi înregistrat vreun ecou la aceste propuneri din partea Ministerului Educaţiei?

Nu, Ministerul nu doreşte să se afle exact nivelul performanţei siste­melor noastre de educaţie şi formare. Preferă să plutească în continuare în minciună, ipocrizie şi mistificare şi să asigure materie primă fabricilor de diplome universitare.

De ce dau profesorii note mari – şi nu numai la examene –, atunci când acestea nu sunt meritate? De ce alţi profesori, din categoria celor care îşi res­pectă meseria, nu îi pot lăsa co­rijenţi pe toţi cei care nu me­rită să promoveze clasa? Am tot auzit că Inspectoratele Şco­lare pun presiune, neoficial, pe ei, că li se impune de „mai sus” să treacă pe toată lumea? De ce ne furăm căciula singuri?

Dincolo de presiuni din partea In­spectoratelor Şcolare, care nu pot mer­ge până la sancţiuni de vreun fel, pro­fesorii ar trebui să se simtă corespon­sabili, să înţeleagă că salariile şi pen­siile lor actuale sunt plătite de elevii lor de acum 15 – 25 de ani, iar cele viitoa­re, de către elevii lor de azi. Resursele eco­nomice nu vin din cer, sunt şi rezultatul muncii lor, în cea mai mare măsură.

Cum s-a degradat în aseme­nea hal învăţământul româ­nesc? Cui îi aparţine vina?

Vina aparţine decidenţilor politici, care au făcut din salariaţii din Învăţă­mânt masă de manevră electorală, au ascuns proasta calitate sub preţ, n-au instaurat o salarizare strict legată de performanţă şi rezultatele muncii, n-au fost capabili să gestioneze o necesară schimbare curriculară, au preferat ca învăţământul să asigure materie primă fabricilor de diplome universitare, care controlează Ministerul Educaţiei şi Parlamentul României, conform decla­raţiei ex-ministrului Mihail Hărdău.

Articolul a fost preluat din arhiva TIMPOLIS, originalul putând fi citit aici: 

http://timpolis.ro/arhiva/articol-ministerul-educatiei-prefera-sa-pluteasca-in-continuare-in-minciuna-ipocrizie-si-mistificare-24828.html