Societatea Timişoara va decerna în martie – luna în care, acum 29 de ani se lansa Proclamaţia de la Timişoara – premiile pe 2018. Printre laureați se numără procurorul general al României, Augustin Lazăr, şi filosoful Mihai Şora.
La 29 de ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, Societatea Timişoara îi premiază pe procurorul general al României, Augustin Lazăr, cu Premiul „Speranța”, filosoful Mihai Șora – Premiul „Ion Monoran” şi pe jurnalistul Cristian Pantazi – Premiul „Oscar Berger”. Ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, i-a fost acordat Premiul „Secera și Ciocanul”.
Premiile vor fi înmânate la Timişoara, în jurul datei de 11 martie, ziua Proclamaţiei de la Timișoara. Prin acordarea lor, Societatea Timişoara îşi reafirmă principiile şi valorile în care a crezut şi pentru care a luptat de la început.
Fondată în prima lună după Revoluţia din Decembrie 1989, de un grup de intelectuali timișoreni, Societatea Timişoara promovează constant valorile democrației în care libertatea cuvântului, justiția și drepturile universale ale cetățenilor constituie fundamentul. Acţiunea publică a Societăţii are în vedere consolidarea societăţii civile, promovarea principiilor cuprinse în Proclamația de la Timișoara din 11 martie 1990, apărarea principiilor statului de drept, a democrației și a drepturilor omului, stimularea inițiativei și educației civice. Organizația acordă anual premii personalităților şi instituţiilor care s-au remarcat în apărarea acestor valori.
Anul trecut, premiul „Speranţa” a fost acordat DNA. Au mai fost premiaţi scriitorul și jurnalistul Radu Vancu, care a primit Premiul „Alexandra Indrieş”, jurnalistul Liviu Avram – premiul pentru jurnalism civic „Oscar Berger”, istoricul și cercetătorul Mădălin Hodor – premiul „Ion Monoran”, iar premiul „Secera şi ciocanul” le-a revenit liderilor coaliției de guvernare, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.
Citiţi şi: DNA primește premiul „Speranța” din partea Societății Timișoara
Ultimele comentarii