Prefectul şi preşedintele CJ Timiş: „Atitudinea Enel este incalificabilă. Şi acum aproape 4.500 de timișeni sunt fără curent”

Conducerea administraţiei judeţene cataloghează drept intolerabil faptul ca, la trei zile de la furtuna violentă care a făcut ravagii în Timiș, să mai existe 121 de localități nealimentate cu energie electrică.

 

Sunt, la ora actuală, aproape 4.500 de timișeni care nu au locuințele alimentate cu energie electrică – li se alterează mâncarea, nu au condiții minime de trai. Asta, ca să nu mai vorbim de instituțiile de învățământ, de dispensare sau alte unități medicale în care se distrug vaccinurile, de spitalele în care actul medical este periclitat, iar sănătatea timișenilor este în pericol”, transmit, printr-un comunicat de presă comun, prefectul judeţului Timiş, Eva Andreiaş, şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra.

Cei doi consideră „incalificabilă” atitudinea Enel Distribuţie Banat. „În aceste condiții, vorbim de rea-intenție sau incompetență, iar atitudinea sfidătoare a Enel este pe punctul de a scoate oamenii în stradă. Există semnale din partea mai multor primari din județ care ne-au informat că timișenii vor să protesteze la adresa furnizorului de energie”, spun cei doi oficiali.

Încă de luni, 18 septembrie, prim-ministrul Mihai Tudose, prezent la Timişoara, la Comandamentul Județean pentru Situații de Urgență Timiș, a cerut Enel să acționeze pentru reluarea alimentării cu energie electrică a tuturor localităților. Marți, 19 septembrie, premierul Mihai Tudose a cerut Enel, din nou, în cadrul altui Comandament Județean pentru Situații de Urgență Timiș, să urgenteze remedierea defecțiunilor, declarându-se profund nemulțumit de modul de intervenție al companiei. Eva Andreiaş şi Călin Dobra spune că Enel a făcut promisiuni că în două zile nu vor mai exista localități nealimentate cu energie electrică, în Timiș. Adăugând că, din informațiile primite de la primari și, de asemenea, de la cetățeni, „la orice «adiere» de vânt se produc întreruperi în furnizarea curentului electric”.

Cei doi reprezentanţi ai administraţiei judeţene solicită public Enel să ia de urgență măsurile pentru ca toate localitățile din Timiș să beneficieze de curent electric. „Este intolerabil ca, de trei zile, mii de locuitori ai județului să trăiască la lumina lumânărilor, și asta din cauza incompetenței Enel”, conchid cei doi.

Print Friendly, PDF & Email