Prăbuşirea

Melania-CInceaSunt două personaje în jurul cărora gravita un important microunivers. Şi unul, şi altul şi-au clădit şi apărat, din spirit de autoconservare, un sistem de luptă împotriva anticorupţiei. Unul s-a prăbuşit deja în propriul noroi. În cazul celui de-a doilea, prăbuşirea pare iminentă. Pentru că şi unul, şi altul s-au trezit faţă în faţă cu magistraţi care ştiu şi care vor să acţioneze pentru a dovedi failibitatea unui astfel de sistem, indiferent de gradul lui de ingeniozitate.

 

Privind la destinul ultimilor ani, pe de o parte, al lui Dan Voiculescu, pe de alta, al lui Adrian Năstase, observăm că ies la iveală o serie de similitudini.

Imaginea de oameni fără de care mersul înainte le părea ori le era unora imposibil. Dan Voiculescu şi-a dobândit statutul acesta aservind po­li­ticului trustul media pro­prie­tate a familiei şi, în egală mă­sură, aservind trustului o par­te a scenei politice. Adrian Năs­tase şi l-a dobândit pro­fitând de pârghiile puterii pe care le deţinea în calitate de şef de guvern şi şef de partid-stat.

Urcarea, ca zei vremelnici, pe un piedestal al unui sistem abil construit. Dan Voiculescu şi l-a construit de teama deznodământului de­favorabil în dosarul ICA, construcţia fiind ba­zată pe un melanj de tehnici care a inclus in­trarea sa în alianţe politice prefigurate drept câş­tigătoare, joaca de-a şi cu parlamentul, doar pentru a evita un proces la ÎCCJ şi pen­tru a plimba dosarul între instanţe şi a trage astfel de timp, punerea la dispoziţia prie­te­nilor politici a studiourilor televiziunilor din Trus­tul Intact – pe care l-a înfiinţat, tre­cân­du-l ulterior pe numele fiicei sale – şi, nu în ultimul rând, folosirea afacerii media ca pe o armă împotriva celor care, prin ceea ce spun, scriu sau fac, i-ar fi putut periclita nu doar afacerile, ci şi libertatea. Adrian Năstase s-a construit cu ajutorul partidului, al sis­temului. A tolerat, încurajat şi profitat de o corupţie ins­ti­tuţionalizată, iar, în paralel, a politizat profund justiţia, aplicarea actului de justiţie având pe atunci nevoie de accept dat în şedinţele de partid.

Inimaginabila condamnare. Au fost ani mulţi în care nimeni nu se gândea că vor ajunge condamnaţi pentru actele de corupţie comise. Înclin să cred că nici ei înşişi.

Înlocuirea ofensivei cu defensiva. După în­ce­perea urmăririi penale pe numele lui Dan Voi­culescu, la Trustul Intact au fost frecvente cam­panii mediatice sinonime cu linşajul prin presă, îndreptate, în mare parte, împotriva unor judecători ai ÎCCJ şi membri CSM şi, în ge­neral, la adresa oricui care, prin ceea ce spune, scrie sau face, i-ar fi putut periclita libertatea. Nu au lipsit somaţiile lansate pu­blic, personal de către Dan Voiculescu, la adre­sa şefului statului, la adresa ex-procurorului general al DNA, Daniel Morar, ori denigrările la adresa fostului ministru al Justiţiei Monica Macovei. Adrian Năstase a apreciat şi el că ofensiva ar fi mai eficientă decât defensiva. De­monizate erau tot personajele din cauza că­rora îşi simţea libertatea ameninţată. Cam aceleaşi. Apoi, la un moment dat, când era aproape sigur pe victorie, în mai 2012 – după numirea la Justiţie a unui fost consilier per­sonal de-al său, Titus Corlăţean –, îşi re­ac­ti­vase aroganţa din anii de glorie şi pre­vi­zio­nase chiar acte de răzbunare: „Şi pentru că, de câteva zile, am văzut o escaladare a re­to­ricii mincinoase din partea acestei unelte a justiţiei băsesciene (Monica Macovei – n.r.), cred că trebuie să aflăm şi adevărul. Să îi trans­mit faimoasei luptătoare anticorupţie că, surpriză, miturile pot fi distruse, odată cu mincinoşii care au stat la baza formării lor“. Aşa scria Adrian Năstase, pe blogul său, în 22 mai, cu câteva zile înaintea unui alt termen în tergiversatul dosar „Trofeul calităţii“ şi cu doar o lună înainte de decizia încarcerării sale.

Speranţa în infailibitatea sistemului creat şi în­tre­ţinut de ei. Şi unul, şi altul au mizat o lun­gă perioadă pe eficienţa sistemului pus la punct şi pe reuşita lor de a îngenunchea, în final, justiţia.

Prăbuşirea. Prăbuşirea este un cuvânt care, după toate probabilităţile, se va lega de des­tinul ambilor. Unul, Dan Voiculescu, pare aproa­­pe de această prăbuşire. De numele lui – al că­rui dosar de corupţie, „ICA“, i-a adus de­ja o condamnare, în primă instanţă, la cinci ani de închisoare – vom mai auzi în contexte ase­mă­nătoare. În ultima vreme, pe numele său au fost deschise încă două dosare penale: unul pentru şapte acte de şantaj îndreptate îm­po­triva administratorilor Romaqua, Nicolae Palfi şi Octavian Creţu, şi a lui Nelu Iordache, în ca­re DNA vorbeşte despre taxe de protecţie îm­potriva denigrării, în valoare de 900.000 de euro, şi unul în afacerea Grivco – Aca­de­mia Ro­mână. Iar de anul trecut este vizat într-un altul, pentru şantajarea fostului ad­mi­nistrator al RCS&RDS, Ioan Bendei. Celălalt, Adrian Năs­tase, s-a prăbuşit deja, în vara lui 2012. Exact atunci când spera într-o salvare şi, apoi, într-o reîntoarcere glorioasă pe sce­na politică. A ie­şit senin din povestea penală „Mătuşa Ta­ma­ra“, dar a fost îngenuncheat în „Trofeul ca­li­tăţii“ şi „Zambaccian“. Asta după ce şi unul, şi altul s-au trezit faţă în faţă cu magistraţi care ştiu şi care vor să acţioneze pentru a do­vedi failibitatea unui astfel de sistem, in­di­fe­rent de gradul lui de ingeniozitate.

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS