Poveşti din ciocolată, în Ajun de Moş Nicolae

P1020864Ciocolată  neagră, ciocolată cu migdale, cu fistic, cu alune, cu mere şi scorţişoară, dar şi ciocolată organică sau sortimente menite să potolească pofta de dulce. Un periplu printr-un univers a cărui explorare în amănunt este rezervată de obicei doar celor care fac din incursiunea printre nebănuitele gusturi şi arome pretextul perfect pentru a savura ciocolata a fost prilejuit de aniversarea unui an de existenţă a Schoko Baroque Timişoara.

 

În perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă şi în ajun de Moş Nicolae, Schoko Baroque le oferă iubitorilor de ciocolată prilejul de a se răsfăţa cu sortimente numeroase şi rafinate. Produsele cu care îşi întâmpină clienţii fac un ocol imaginar prin atelierele ciocolatierilor de renume din lumea întreagă. Poţi astfel parcurge un univers în miniatură reconfigurat din ambalaje de ciocolată, specialităţi ce vin din lumea întreagă şi printre care vei regăsi cu certitudine unele varietăţi cu totul şi cu totul inedite.

Iar detaliile care le sunt, poate, familiare unora dintre marii iubitori de ciocolată, le vor părea, cu certitudine, extrem de exotice acelora care nu au mai avut de multă vreme prilejul să treacă pragul unei ciocolaterii. La Schoko Baroque se regăsesc, pe lângă cunoscute mărci de ciocolată, şi produse realizate din ingrediente 100% naturale, despre care reprezentantele magazinului spun că le sunt permise atât copiilor, cât şi diabeticilor sau, în cantităţi moderate, persoanelor aflate la diete restrictive.

P1020880Avem şi ciocolată organică, şi ciocolată cu pesmet,  şi cu nectar de agave sau cu ştevie”, spune una dintre tinerele care recomandă clienţilor produsele aranjate atrăgător în rafturi, în funcţie de sortimente, de tipul de produs sau de culorile ambalajelor.

Ciocolata realizată cu nectar de agave, ni se explică, este recomandată chiar şi celor aflaţi la regim. Nectarul de agave este recunoscut ca fiind îndulcitorul cu cel mai mic indice glicemic, aşa că reprezintă o opţiune excelentă pentru suferinzii de diabet, fiind unul dintre substituenţii naturali pentru zahăr şi un produs sănătos şi organic, căci agava este o plantă care creşte în zonele deşertice, iar nectarul obţinut din ea nu este supus niciunei procesări  chimice.

Tot la capitolul ciocolatelor organice se încadrează şi ciocolata neagră cu fruct de baobab, produs care are de două ori mai mult calciu în comparaţie cu laptele şi de șase ori mai multă vitamina C în comparaţie cu o portocală, fiind extrem de bogat și în vitaminele B1 şi B2. 

Oferta de dulciuri de sezon e foarte bogată, dă asigurări reprezentanta Schoko Baroque, care indică raftul cu sortimente speciale de Moş Nicolae, doldora de căsuţe cu turtă dulce şi cizmuliţe roşii din care se iţesc, spre deliciul celor mici, darurile Moşului Nicolae, dar şi beţişoarele Moşului, făcute integral din zahăr.

P1020908Şi, dacă te uiţi cu atenţie, nu doar ciocolata îşi oferă spectacolul ei desăvârşit pe rafturile Schoko Baroque. Vei găsi acolo şi fructe în miniatură făcute din marţipan şi colorate în senzaţionale nuanţe pastel, dar şi globuri făcute din marţipan şi fistic de către o celebră ciocolaterie din Austria sau cutiuţe pentru oferit în dar, superb poleite, şi care completează în mod fericit atmosfera de sărbătoare.

În plus, mai precizează reprezentantele Schoko Baroque, joi, 5 decembrie, adică în ajun de Sfântul Nicolae, toate produsele vor beneficia de 10% reducere.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro