Potrivit rezultatelor provizorii, în Timiş USR-PLUS a câştigat alegerile europarlamentare

PNL a ieșit câștigător la alegerile europarlamentare din 26 mai, care au înregistrat o prezenţă de peste 50%. Pe locul doi s-a clasat PSD, urmat de  Alianța USR-Plus. În Timiş, pe primul loc se clasează USR-Plus, urmată de PNL şi de PSD.

 

Potrivit rezultatelor provizorii transmise de Biroul Electoral Central, PNL s-a clasat pe locul întâi, urmat de PSD şi USR-Plus:

  1. PNL – 27,73%
  2. PSD – 23,46%
  3. USR-Plus – 22,69%
  4. ProRomânia – 6,69%
  5. PMP – 5,93%
  6. UDMR – 5,48%
  7. ALDE – 4,28%.

Acestea sunt rezultatele obţinute după centralizarea datelor din 18.705 secţii de votare din ţară din totalul de 18.730.

În ceea ce priveşte votul în diaspora, după centralizarea datelor din 309 de secţii din cele 441 deschise în străinătate, pe primul loc în preferinţele alegătorilor se află Alianţa USR Plus – 41,42%, urmată de PNL – 31,34%; PMP – 9,80%, PSD – 3,09%, Pro România – 2,86% şi ALDE – 1,22%.

În Timiş, potrivit aceloraşi rezultate provizorii, pe locul întâi este alianţa USR-Plus, urmată de PNL şi PSD:

  1. USR-Plus – 32,34%
  2. PNL – 28,19%
  3. PSD – 13,68%
  4. PMP – 6,46%
  5. ProRomânia – 5,94%
  6. UDMR – 2,40%
  7. ALDE – 3,26%.
Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro