PNL Timişoara îşi alege noul Birou Politic Local

Peste 60 de liberali și-au depus candidaturile pentru viitorul for de conducere al PNL Timișoara.

 

Comitetul de Coordonare Local al PNL Timișoara, la care se va alege noul Birou Politic Local al organizaţiei municipale, va avea loc mâine, de la ora 17, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, anunţă PNL Timiş. Peste 60 de liberali și-au depus candidaturile pentru viitorul for de conducere al PNL Timișoara.

Pentru funcția de președinte al PNL Timișoara şi-a depus candidatura Dan Diaconu (foto), actual președinte al organizației și viceprimar al Timișoarei aflat la al doilea mandat.

Pentru cele două funcții de prim-vicepreședinți sunt în competiție şapte liberali: Maria Barna, Simion Moșiu și Vasile Rușeț, pentru prim-vicepreședintele care va avea în atribuții domeniul Strategii Politice și Comunicare, şi Claudiu Chira, Leontin Matei, Gheorghe Sabou și Constantin Sandu, pentru funcția de prim-vicepreședinte cu atribuții în domeniul de Politici Publice.

Conform noului Statut al PNL, organizația municipală va avea opt funcții de vicepreședinți, pentru care și-au depus candidaturile 18 liberali. Biroul Politic Local PNL Timișoara va fi întregit de 15 membri, poziții pentru care candidează 36 de liberali, și de un trezorier, funcție pentru care există o candidatură.

Print Friendly, PDF & Email