Miting PNL în faţa Prefecturii Timiş

Liberalii cer, în stradă, demisia premierului Victor Ponta

Dan Popa (2) Foto PNL TimisReprezentanții PNL Timiș îi susţin pe colegii lor din Parlament, pe durata exercitării votului la moțiunea de cenzură. Organizând mâine, între orele 11- 14, în fața Prefecturii Timiș, un miting în cadrul căruia se va solicita demisia premierului Victor Ponta.

 

Co-președintele PNL Timiș, Dan Popa, anunţă că vineri, între orele 11 – 14, va avea loc, în fața Prefecturii Timiș, un miting în cadrul căruia reprezentanții PNL Timiș își vor exprima susținerea pentru moțiunea de cenzură dezbătută în plen și vor solicita demisia premierului Victor Ponta.

Liderii PNL Timiş mizează pe participarea câtorva sute de persoane, la acest miting. “Ne aşteptăm să vină şi timişoreni, neangajaţi politic, care doresc să protesteze împotriva actualei situaţii”, mai spune Dan Popa.

Referitor la moțiunea de cenzură, intitulată “Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!”, Dan Popa spune că reprezentanți PNL se raportează cu realism, dar și cu optimism la șansele de succes ale acesteia, mizând pe dramul de conștiință politică al parlamentarilor care vor participa mâine la vot. “Suntem realişti, ştim că este greu de realizat. Sperăm să obţinem peste 180 de voturi. În acest moment, după părerea noastră, în politică este un haos”, afirmă co-președintele PNL Timiș.

„Dreptul la vot nu e o lozincă!”

Moţiunea de cenzură intitulată “Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!” are deja 183 de semnatari. Pentru ca moțiunea de cenzură să treacă, precizează Dan Popa, ar mai fi nevoie de 92 de voturi.

În moţiunea de cenzură – depusă în Parlament în 5 iunie – se arată că Victor Ponta ar fi vrut să ajungă preşedintele României prin sabotarea deliberată a românilor din Diaspora" şi că "este timpul să recunoască şi să părăsească puterea. "Dacă Victor Ponta a blocat, cu rea intenţie, votul românilor la alegerile prezidenţiale pentru străinătate, acum recidivează. Refuză organizarea alegerilor parţiale locale şi parlamentare. Pentru acest lucru, care este un derapaj grav de la normele democratice, el trebuie sancţionat. Victor Ponta a fost trimis acasă deja, la prezidenţiale. Acelaşi lucru trebuie să-l facem şi noi, astăzi, aici, în Parlament!", se menţionează în moţiune.

Liberalii se adresează şi colegilor lor parlamentari, spunânbdu-le că, dacă vor vota moţiunea de cenzură înseamnă că au înţeles mesajul dat de alegători în noiembrie 2014. „Atunci, românii din străinătate au ieşit în stradă şi au strigat «Vrem să votăm!». Acum, românii din ţară – mulţi dintre ei – nu au reprezentanţi. Nu ies şi nu-şi strigă nemulţumirea în stradă, dar vocea lor e exprimată de instanţele din România, care, rând pe rând, obligă Guvernul Ponta să organizeze alegeri. Dacă nu veţi vota moţiunea de cenzură, veţi arăta că sunteţi rupţi de cetăţeni, de proprii voştri alegători. A vota împotriva moţiunii de cenzură echivalează cu a gira acţiunile nedemocratice ale Guvernului Ponta, a fi de acord cu blocarea votului în Diaspora şi în ţară, a accepta subminarea principiilor democratice. Stimaţi parlamentari, când veţi merge în faţa urnelor de vot, pentru a vă pronunţa asupra acestei moţiuni de cenzură, vă rog să vă amintiţi că, aşa cum spuneam la început, alegerile reprezintă fundamentul democraţiei, în timp ce reprezentarea este esenţa democraţiei", se mai arată în textul moţiunii.

PNL vrea demisia lui Victor Ponta şi alegeri anticipate

În ceea ce privește posibila soluție pentru actuala situație de pe scena politică, Dan Popa este de părere că aceasta ar putea fi reprezentată de organizarea de alegeri anticipate. Liderul liberal mai spune că refuzul premierului de a demisiona de la conducerea Guvernului generează probleme nu doar României, ci și PSD-ului în ansamblu. Parlamentarii majorității făcând scut în jurul lui Victor Ponta, mai spune el, a creat cadrul pentru o serie de fricțiuni interne în interiorul PSD, între grupuri care își doresc să preia puterea. Context în care co-președintele PNL a făcut trimitere la o serie de scenarii politice care se vehiculează și care evocă existența unor intenții de a-l elimina pe ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, care ar urma să fie preluat de către UNPR.

Dan Popa apreciază că perpetuarea situației actuale va duce la distrugerea treptată, din interior, a PSD și a opinat că abordarea cea mai onorabilă în această situație ar fi demisia premierului Victor Ponta și organizarea de alegeri anticipate.

Print Friendly, PDF & Email