PMP Timiş cere administraţiei judeţene să salveze Casa Mühle

Casa Muhle Foto OradetimisPartidul Mișcarea Populară Timiș solicită Consiliului Județean Timiș acordarea unui vot responsabil, de susținere a proiectului Casa Mühle. Deşi nu se aşteaptă ca administraţia judeţeană să aloce fonduri pentru o “ofertă decentă” adresată proprietarului acestui imobil.

 

Partidul Mișcarea Populară Timiș solicită Consiliului Județean Timiș acordarea unui vot responsabil, de susținere a proiectului Casa Mühle. “Trebuie pus punct atât tergiversării luării unei decizii care să salveze soarta imobilului, cât și ping pong-ului politicianist și iresponsabil jucat de Nicolae Robu și Titu Bojin”, declară, prin intermediul unui comunicat trimis redacţiei, avocatul Roxana Iliescu, președintele PMP Timiș. 

Aceasta declară că atât Primăria Timișoara, cât și Consiliul Județean Timiș sunt responsabile pentru situația acestui obiectiv de interes local, întrucât legislația le-ar fi permis să inițieze diferite demersuri în vederea salvării acestuia. “Însă, în ceea ce privește proiectul de demarare a procedurilor pentru declararea utilității publice de interes local și parcurgerea procedurii de expropriere a imobilului Casa Mühle, conform normelor legale în vigoare, competența aparține exclusiv CJ Timiș”, adaugă Roxana Iliescu. 

În privinţa ultimelor declarații ale președintelui  CJ Timiș, social-democratul Titus Bojin, în care acesta invocă “cheltuirea cu chibzuință” a bugetului județean, preşedintele PMP Timiș apreciază că liderul PSD dă dovadă de ipocrizie. “Cu această ocazie, îi reamintim d-lui Titus Bojin doar două exemple dintr-o lista lungă: în anul 2014, CJ Timiș a cheltuit 755.000 de euro pentru reabilitarea și reamenajarea apartamentelor locuințe de serviciu pentru personalul CJ Timiș. De asemenea, CJ Timiș a alocat fonduri în valoare de 1.492,607 euro pentru achiziționarea de bunuri imobile care vor intra în domeniul public al județului Timiș și achiziționarea de terenuri în considerarea realizării unei investiții care are termen de realizare de minimum 30 de ani și ne referim aici la proiectul Centru Regional Intermodal de Transport Marfă Timișoara- Remetea Mare”, mai spune Roxana Iliescu.  

Roxana-IliescuAceasta mai spune că nici nu se aşteaptă ca administraţia judeţeană să aloce fonduri pentru o ofertă decentă adresată proprietarului Casei Mühle. “Mă tem că Titu Bojin nu-și va reconsidera poziția exprimată până în prezent față de acest proiect”, adaugă Roxana Iliescu.

Aceasta mai spune că activitatea lui Titu Bojin în fruntea CJ Timiș, din anul 2012 și până în prezent, relevă faptul că acesta are alte priorități care, în principal, “țin de interesul personal”. În plus, reaminteşte preşedintele PMP Timiş, din 2014 liderul PSD este urmărit penal de DNA. “Cu atât mai mult, în această situație, este iluzoriu să credem că Titu Bojin este preocupat de proiectele de dezvoltare ale județului Timiș sau de proiectele culturale”, susține Roxana Iliescu. Aceasta reaminteşte că pentru salvarea Casei Mühle, timișorenii au ieșit în stradă şi spune: “Nu mai putem accepta să vedem sub ochii noștri distrugerile monumentelor cu valoare istorică și culturală, consecință a nepăsării  autorităților”

 

Citeşte şi:

Va mai putea fi salvată Casa Mühle?

 

Direcţia de Patrimoniu Timiş nu se poate pronunţa asupra exproprierii unui imobil de patrimoniu, întrucât nu are specialişti

Print Friendly, PDF & Email