Nici terenurile pe care stau în prezent o parte din pieţele agro-alimentare din municipiu nu au scăpat de sarabanda retrocedărilor, existând pe rol litigii în ultimii ani pentru trei din aceste spaţii comerciale. Concesionara lor, societatea SC Pieţe SA spune că nu poate face investiţii, atâta timp cât statutul acestor terenuri este incert.
Spaţii cu probleme
Pentru lipsa de investiţii în modernizarea şi reabilitarea unor pieţe agroalimentare din Timişoara statutul incert al terenului pe care funcţionează acest spaţiu comercial este motivul cel mai des invocat. Iar cazurile de acest fel nu sunt puţine.
Conform unui audit al instituţiei, făcut public recent, pentru o bucată din piaţa Mehala, societatea Pieţe SA se judecă din 2010 cu un proprietar care a realizat revendicarea, instanţa hotărând evacuarea locaţiei denumită „Mehala 1” şi plata de despăgubiri reprezentând lipsa de folosinţă a bunurilor şi alte cheltuieli aferente, în valoare de 214.907 lei. Procesul a ajuns până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, mergând în tandem cu unul de la Judecătoria Timişoara, având ca obiect anularea parţială a titlului de proprietate.
Evident, în cazuri de acest gen, investiţiile sunt stopate încă de la faza de proiect. În cazul pieţei din zona Soarelui exista un proiect de reabilitare, de exemplu, după cum precizau reprezentanţii SC Pieţe SA, dar nu s-a mers mai departe cu acesta pentru că nu s-a rezolvat problema terenului, care trebuie să treacă din proprietatea statului în proprietatea Primăriei Timişoara şi apoi în concesiunea societăţii Pieţe. O situaţie similară există şi în cazul Pieţei din zona Bălcescu, şi acest spaţiu necesitând reabilitări urgente.
„La Mehala am încercat să recuperăm ce se putea din investiţiile făcute de noi. În zona Soarelui, de asemenea, aproximativ 800 – 1.200 de metri din cei 4500 ai pieţei sunt revendicaţi. Revednicat e şi terenul în cazul pieţei din zona Bălcescu. Evident că pe aceste spaţii nu se pot realiza investiţii, pentru că nu e nimeni iresponsabil să facă investiţii pe un teren care nu este al Primăriei. Ar trebui ulterior să scoatem noi bani din buzunar să acoperim paguba”, declară Victor Ştefan, directorul SC Pieţe SA.
Neclarităţi cadastrale în curs de rezolvare
Pe lângă problemele legate de revendicări, auditorii Curţii de Conturi au constatat la ultimele controale că o parte din pieţele agroalimentare timişorene nu sunt intabulate şi nu au autorizaţii de funcţionare – noţiuni care depind una de alta.
Aşa stând lucrurile, Primăria Timişoara a dorit să reglementeze lucrurile, în prima fază printr-un proiect privind întocmirea documentaţiilor pentru obţinerea autorizaţiilor de funcţionare în cazul tuturor pieţelor din Timişoara, suportând costurile din bugetul propriu.
Municipalitatea preciza că, în urma unor controale ce vizau patrimoniul său, Curtea de Conturi a cerut Primăriei să obţină autorizaţiile de funcţionare a pieţelor, pentru care este necesară întocmirea unor documentaţii cadastrale, şi să le intabuleze.
Cele cinci pieţe care nu sunt nici intabulate şi nu au nici autorizaţie de funcţionare sunt Dacia, de pe strada Stelelor, din zona Circumvalaţiunii, Mehala, de pe strada Grigore Alexandrescu, Giroc, de pe strada Naturii, Doina, din strada Mureş, şi Iosefin, din zona străzilor Văcărescu – Iosefin.
Ultimele comentarii