Controversatul contract de schimbare a pietrei cubice de pe mai multe străzi din Timişoara, „la pachet” cu indicatoarele de circulaţie, a ajuns la faza de căutare de diriginţi de şantier. Mai mulţi consilieri locali spun că e greu de înţeles care e legătura între schimbarea pavajului şi cea a indicatoarelor rutiere.
134 de indicatoare şi 90 de stâlpi, schimbaţi integral
Compartimentele de specialitate ale Primăriei Timişoara caută servicii de asistenţă tehnică de specialitate prin diriginţi de şantier la lucrările de întreţinere şi reparare străzi de pământ şi piatră spartă din oraş. Municipalitatea intenţionează să aloce pentru acordul-cadru de prestare a acestui gen de servicii 150.000 de lei, fără TVA.
Rămâne de văzut dacă diriginţii de şantier care vor fi desemnaţi să se ocupe de reabilitarea străzilor pavate cu piatră vor descifra „enigma” necesităţii schimbării indicatoarelor rutiere, făcută la pachet cu înlocuirea piatrei cubice.
În septembrie, Primăria Timişoara a pus pe ordinea de zi a Consiliului Local un studiu de fezabilitate pentru modernizarea străzilor din piatră cubică. Motivând că starea tehnică a acestor străzi este necorespunzătoare desfăşurării circulaţiei auto în condiţii optime de siguranţă şi confort, prezentând denivelări pronunţate, pavele rotunjite prin uzură, pavele înfundate sau sparte, suprafeţe şlefuite, care devin foarte lunecoase când cad precipitaţii. „Totodată, multe din bordurile de încadrare a carosabilului lipsesc sau sunt deteriorate, gurile de scurgere şi căminele de vizitare se află sub cota carosabilului. Toate aceste defecţiuni fac dificilă desfăşurarea circulaţiei rutiere în condiţii normale de siguranţă şi confort. Pe multe din aceste străzi, trotuarele sunt într-o stare avansată de degradare, îngreunând circulaţia pietonilor din zonă; nu există piste pentru biciclişti iar zonele verzi sunt neamenajate”, se arată în documentaţia Municipalităţii.
Cele 14 străzi care urmează să fie reabilitate sunt Argeş, dr. Ioan Mureşan, Ludwing von Beethoven, Mitropolit Varlaam, Putna, Remeus, Sfînta Rozalia, Sorin Titel, Topliţa, Virgil Madgearu, Bela Bartok, Filaret Barbu, Arcidava şi Romulus. Este vorbe despre 3.284 de metri liniari, pe care se doreşte să se înlocuiască şi 134 de indicatoare şi 90 de stâlpi de susţinere.
Consilier local: „Unde se duc indicatoarele schimbate?”
Un consilier local spune că lucrările planificate pe străzile din Timişoara nu au de ce să fie însoţite de schimbarea indicatoarelor rutiere. Adăugând că sunt 14 străzi de pe care se vrea să se scoată piatra cubică, şi la toate se înlocuiesc, pe lângă borduri, şi indicatoarele rutiere, cu tot cu stâlpi. „Este vorba despre schimbarea a zeci de stâlpi şi sute de indicatoare, demers căruia nu îi văd rostul. Ce legătură are pavajul cu indicatoarele? Este o aberaţie, de la faza de proiecte, şi este surprinzător faptul că nimeni de la Direcţia Tehnică sau Comisia de Circulaţie nu s-a sesizat în această privinţă. Şi altă problemă este destinaţia stâlpilor şi indicatoarelor care se scot de pe domeniul public, odată cu această înlocuire. Se pare că această chestiune rămâne o mare enigmă, inclusiv la nivelul unor compartimente din Primărie”, afirmă consilierul local PNL Simion Moşiu.
Ultimele comentarii