Un consilier local, candidat la Primăria Timişoarei, spune că a identificat o soluţia pentru rezolvarea problemelor locative din Timişoara, o soluţie avantajoasă şi pentru locatari, şi pentru asociațiile de proprietari, și pentru Municipalitate.
„Lista solicitărilor de locuințe sociale către Primăria Municipiului Timișoara a cuprins inițial peste 6000 de cereri, însă în anul 2015 reevaluarea dosarelor a stabilit că sunt prioritare solicitările a 536 de familii. Din păcate, nici aceste cereri nu au fost soluționate”, acuză, într-un comunicat, candidatul PND la Primăria Timişoarei, consilierul local Petrică Folică.
Acesta spune că, deşi peste 500 de familii au dreptul la locuință socială, administrația Robu nu le-a rezolvat problema locativă, invocând lipsa de locuințe sociale disponibile.
Petrică Folică susţine că Municipalitatea a achiziționat, în ultimii 26 de ani, numai un bloc cu 109 apartamente destinate segmentului social şi că are în patrimoniu alte 270 locuințe sociale, unele ocupate, altele făcând obiectul unor procese de retrocedare. „În 2013, administraţia Robu promitea că va construi la periferia Timişoarei sute de locuinţe sociale de tip modular. Din păcate, promisiunea nu s-a materializat, iar la finalul mandatului său, Nicolae Robu a declarat că realizarea de locuințe sociale nu este o prioritate pentru Primăria Timișoara”, spune Petrică Folică. Afirmând că edilul ar fi declarat că solicitanții de locuințe sociale „persistă în lene”.
„Din 2013 sunt consilier local și, de unul singur, am apărat patrimoniul Timișoarei luptând cu partidele corupte și cu grupurile de interese.
Obiectivul meu este administrarea corectă şi în folosul timişorenilor a patrimoniului și bugetului Timișoarei. Astfel, vom avea resurse financiare pentru locuințe sociale, condiții corespunzătoare în școli și în spitale, infrastructură modernă, parcări, săli polivalente. Eu nu accept să închid ochii la folosirea abuzivă a patrimoniului timişorenilor și, din păcate pentru mulți, s-a dovedit că nu pot fi redus la tăcere”, mai spune Petrică Folică. Amintind că, de unul singur, a blocat planuri ale grupurilor de interese care ar fi creat prejudicii patrimoniului Timișoarei. „Sunt singurul consilier care am cerut în Consiliul Local să se stopeze cedarea gratuită către grupurile de interese a terenurilor din patrimoniul Timișoarei. Aceaste grupuri de interese au devalizat patrimoniul local și sunt principalii finanţatori ai partidelor compromise. Din păcate, nu a existat niciun interes în a corecta această situație din partea primarului Nicolae Robu şi nici a celorlalți consilieri locali.”
Petrică Folică declară că, din funcţia de primar, îşi propune să ofere o alternativă reală de schimbare în bine a politicii și administrației locale: „Le propun timișorenilor un proiect avantajos pentru asociațiile de proprietari de blocuri, pentru Primăria Timișoara și pentru tinerii care au nevoie de locuințe sociale. Asociațiile de proprietari pot încheia o înțelegere cu Primăria Timișoara, care să prevadă reabilitarea termică a blocurilor de către societatea de construcții a Primăriei, la schimb cu cedarea părților comune ale blocurilor de către asociațiile de locatari și construirea de mansarde care vor fi utilizate ca locuințe sociale pentru tineri.”
Mansardarea blocurilor de patru etaje pentru care studiile de fezabilitate și structura de rezistență a blocurilor permit acest lucru – adaugă Petrică Folică – este avantajoasă atât pentru asociațiile de proprietari, cât și pentru Municipalitate. „Proprietarii blocurilor beneficiază de anveloparea blocului, recondiționarea instalației termice, electrice și adăugarea liftului, iar Primăria Timișoarei are exclusivitate pentru apartamentele rezultate din mansardare și, astfel, ambele părți sunt în câștig”, explică reprezentantul PND. Adpugând că, aşa, ar rezolva trei probleme ale timișorenilor: reabilitarea termică a blocurilor, cu fonduri europene și de la bugetul local, realizarea unui aspect plăcut al fațadelor blocurilor şi punerea de locuințe sociale la dispoziția tinerilor.
Ultimele comentarii