Prezentarea raportului anual al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii al Camerei Deputaţilor a fost contextul în care câţiva deputaţi şi-au manifestat nemulţumirea cu privire la lipsa de promptitudine cu care o serie de instituţii sesizate au răspuns la solicitările sau sesizările lor. Printre structurile nominalizate este şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

203 zile pentru un răspuns

Odată cu reluarea activităţii la Camera Deputaţilor, după vacanţa de iarnă, s-a discutat raportul anual al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii al Camerei Deputaţilor, ocazie cu care câţiva deputaţi s-au arătat nemulţumiţi de întârzierea cu care unele instituţii au răspuns la petiţiile parlamentare.

Printre instituţiile reclamate pentru întârzierea cu care au dat curs solicitărilor parlamentare se numără şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. “Avem aici exemplificat foarte clar care este viteza de reacţie, ca s-o numesc aşa, a instituţiilor statului la solicitările pe care Comisia de abuzuri şi petiţii le adresează. Şi vedem aşa: la Consiliul Superior al Magistraturii, 232 de zile. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, 203 zile, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, 203 zile. Dacă nici în Comisia de abuzuri sau nici la solicitarea Comisiei de abuzuri a Camerei Deputaţilor nu se răspunde, atunci la ce se răspunde? Vă daţi seama ce se întâmplă la simpla petiţie a unui cetăţean?”, s-a precizat pe această temă de la tribuna Camerei Deputaţilor.

În acest context s-a mai menţionat că deputaţii din Comisia de abuzuri ar trebui să-i cheme pe reprezentanţii acestor instituţii în comisie şi să le atragă atenţia că şi ei sunt supuşi aceleiaşi legi de a răspunde în termen.

“Pe bună dreptate, numărul sesizărilor şi al petiţiilor adresate instituţiilor statului creşte de la an la an, iar Parlamentul României, prin Comisia de abuzuri, este unica sau ultima instituţie care mai poate lămuri ceva. Prefectura Ilfov, 211 zile, în condiţiile în care instituţia e aici în Bucureşti. Chiar mai bine de o jumătate de an îi trebuie să răspundă la o solicitare venită de la Parlamentul României, prin Comisia de abuzuri şi petiţii? Şi ne facem că nu vedem sau de ce?”, s-a mai menţionat în şedinţa Camerei Deputaţilor.

Deputaţii din Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii au mai specificat că partidele ar trebui să le atragă atenţia celor nominalizaţi pe unele funcţii că răspunsurile nu sunt facultative şi că nu pot să încalce ei înşişi prevederile legale.

“Dacă nouă ne răspund după mai bine de jumătate de an, când i se răspunde unui cetăţean care a făcut o petiţie? Am solicitat Comisiei pentru cercetarea abuzurilor să ia măsuri inclusiv pentru sancţionarea reprezentanţilor instituţiilor care refuză să respecte prevederile legale”, ne-a declarat deputatul Tinel Gheorghe, care se numără printre cei care au sesizat problema întârzierilor răspunsurilor instituţiilor sesizate.

Clarificări legislative, cerute în Parlament

Cu prilejul aceloraşi obiecţii, deputatul timişean Niculae Mircovici a remarcat că unele instituţii se pun în mişcare doar “via” Camera Deputaţilor, dar că intervenţiile parlamentarilor ar putea fi interpretate greşit în lipsa unor clarificări legislative. “În afară de petiţiile care se adresează şi cererile, şi sesizările care se adresează comisiei de specialitate a Parlamentului, a Camerei Deputaţilor, noi avem dese situaţii în care, cu prilejul audienţelor, oamenii vin la cabinetele parlamentare cu o serie de cereri şi sesizări care fac obiectul neîndeplinirii unor atribuţii din partea unor structuri administrative, în mod deosebit, ale statului. În această situaţie, noi suntem obligaţi de statutul de reprezentanţi ai acestor oameni să intervenim pentru a primi un răspuns la probleme, pe care ei nu îl primesc”, spune Niculae Mircovici.

Conform deputatului timişean, de multe ori, sub o formă sau alta, acest lucru se interpretează dacă este cazul, sau poate fi interpretat, dacă cineva doreşte, ca trafic de influenţă. “Din punct de vedere legislativ, fiind autoritatea legiuitoare a României, noi ar trebui, cred, să stabilim o graniţă foarte fermă între ce înseamnă traficul de influenţă şi ce înseamnă intervenţia unui ales pentru rezolvarea problemelor pe care le solicită şi le ridică cei care l-au ales”.