Peter Gross, doctor în mass media și comunicare internațională: „Fără o presă serioasă, corectă, politicienii ar îngenunchea societatea”

L-am întâlnit pe Peter Gross – expert în mass media și comunicare internațională, profesor al Universităţii din Tennessee, cu câteva zile în urmă, la Timişoara. Venise la aniversarea a 25 de ani de şcoală jurnalistică la Universitatea de Vest din Timişoara, în 1992 fiind unul dintre cei care a pus bazele Catedrei de Jurnalism.

L-am invitat la o discuţie despre starea actuală a presei, despre problemele serioase cu care se confruntă aceasta, despre culpe ale presei pentru situaţia în care a ajuns, despre riscuri care planează asupra ei, despre războiul informaţional în care trebuie să se implice de pe partea cealaltă a baricadei. Par subiecte de nişă profesională. Dar nu sunt. Ele privesc şi publicul pentru că, subliniază Peter Gross, „fără o presă serioasă, corectă, politicienii ar îngenunchea societatea.

„Multe canale media fac PR politic sau hrănesc voyerismul publicului”

CV Peter Gross

 

Dr. Peter Gross – doctor în mass media și comunicare internațională, la Universitatea din Iowa – este profesor la Școala de Jurnalism și Media Electronică a Universităţii din Tennessee, pe care a şi condus-o timp de zece ani, între 2006 şi 2016.

Este autorul și coautorul al opt cărți și zeci de articole științifice și jurnalistice în reviste academice și profesionale americane și europene.

A lucrat în Europa de Vest și de Est / Europa Centrală, în fostele republici sovietice (Belarus, Moldova, Tadjikistan), în Taiwan, India, China și Cuba.

Din 1985, a regizat ateliere de jurnalism, a prezentat documente la conferințe și a ținut prelegeri în Albania, Austria, Belarus, Bulgaria, China, Danemarca, Anglia, Estonia, Georgia, Germania, Ungaria, Kosovo, Kârgâzstan, Lituania, Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Spania și Tadjikistan.

A predat la National Foreign Affairs Training Center (School of Professional and Area Studies – Foreign Service Institute) US Department of State și a efectuat misiuni de formare și evaluare în numele Agenției de Informații din SUA, Vocea Americii International Training program / International Broadcast Bureau, Fundația Eurasia și Academia pentru dezvoltare educaţională.

A fost consultant în probleme de mass-media (Europa de Est) la International Media Fund (Washington DC), Freedom Forum și Fundația Eurasia și consultant educațional pentru Radio Europa Liberă/Radio Libertatea din Praga, Republica Cehă.

Gross a servit ca Ratings Review si consilier (2013-2016) pentru Freedom House – Freedom of the Press Index (East / Central Europe si Eurasia Region).

În 2009, Statul român ia acordat Ordinul de Merit în Educație, Grad de Comandant. În 2005, Universitatea din București i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa, iar în 2009, Universitatea de Vest din Timișoara, unde, în 1992, a contribuit la stabilirea unui nou program de jurnalism.

 

Sursă CV: Revista Sinteza

Domnule Peter Gross, în anii 90 aţi revenit în România şi aţi pus bazele Catedrei de Jurnalism la Universitatea de Vest din Timişoara. Cum era presa din acei ani comparativ cu cea de acum? Cu plusuri şi minusuri.

Jurnalismul a fost mai amator. Toţi cei care au intrat în presă în anii 90 veniseră din alte domenii, fiind, mulţi dintre ei, oameni care au vrut să facă jurnalistică înainte de 90, dar nu au putut. În anii 90, nu au avut standarde profesionale. Dar fiind ani de deschidere, când oamenii au fost „înfometaţi” după informaţie şi au vrut de toate, presa a avut tiraje uriaşe, mai ales între anii 1990-1995. Vorbim de tiraje de 1.500.000 sau şi mai mult. În timp, pe măsură ce au descoperit că mare parte a presei a devenit părtinitoare, că s-a dus cu un partid sau cu altul, tirajele au început să scadă.

 

Dar nu credeţi că scăderea aceasta a tirajelor e cauzată şi de o superficialitate a multora dintre jurnalişti, superficialitate de care dau dovadă în ciuda faptului că au acces aproape nelimitat la informaţii şi, în plus, mult mai uşor decât aveau cei din anii 90?

Într-un sens, da. Acum, când sunt mai bine pregătiţi, când cei mai mulţi au diplome în Jurnalistică, ar fi trebuit să facă o treabă mult ami bună, dar nu se face. Unii nu o fac, însă, pentru că nu pot. Unii sunt chiar foarte buni, dar atmosfera în care lucrează îi forţează să fie părtinitori şi nu îi lasă să facă un jurnalism profesionist. Asta e clar. Cele mai multe mass-media în ţara asta sunt părtinitoare. Nu le interesează jurnalistica, ci să facă ceva pentru partidul sau politicienii care le susţin ori în interesele economice ale patronilor sau în numele divertismentului. Iar asta înseamnă că nu e un jurnalism adevărat, e un fel de PR politic sau, pe de altă parte, hrănirea voyerismului publicului și a necesităţii lui de a fi distras.

„Presa scrisă nu va dispărea”

Aţi participat, recent, în contextul aniversării a 25 de ani de şcoală jurnalistică la Universitatea de Vest din Timişoara, la o dezbatere pe tema „De ce moare presa scrisă?”. Vă adresez şi eu această întrebare.

Eu nu cred că presa scrisă e pe cale de a muri. Nu va dispărea nici aici, nici la noi, în SUA. Se schimbă, sunt multe ziare pe care le găseşti doar pe internet, dar asta nu înseamnă că presa scrisă moare. În plus, eu cred că omenilor încă le place ziarul tipărit, le place să-l simtă în mână, să-l aibă pentru mâine sau poimâine, dacă nu au terminat de citit un articol.

 

Foarte puţini. Tot mai puţini.

E adevărat. Mai ales tinerii, cel puţin la noi, citesc presa scrisă, doar pe internet. Dar, repet, nu cred că o să moară, În anii 1920, când a apărut radioul, s-a spus că o să dispară presa scrisă. Nu a dispărut. A venit apoi televiziunea, în anii 1940-1950, şi iarăşi s-a spus că presa scrisă va dispărea. Nu a fost aşa. Acum, cu digital media, lumea spune, din nou, că va dispărea presa scrisă. Nu cred. Digital media este o platformă tehnologică şi asta o să schimbe şi presa. Poate o să avem o tehnologie cu totul nouă, peste zece ani sau poate într-un an.

„Transformarea culturală în România încă nu s-a făcut. Pentru schimbare sunt necesare patru-cinci generaţii”

Care e cea mai mare problemă cu care se confruntă presa acum? Din vina ei.

Cea mai mare problemă a presei din România este, aşa cum am mai spus, că, în mare parte a ei, e părtinitoare şi aparţine unor politicieni şi unor programe politice. Problema însă ţine și de o anumită necesitate de a oferi distrageri ale atenţiei publicului, ceea ce nu permite un jurnalism profesionist.

Dar în toată lumea avem aceeaşi problemă. Şi în SUA, de exemplu, în ultimii 20 de ani, presa a devenit mult mai părtinitoare. Asta s-a văzut şi în Germania – mai mult de 50 la sută dintre germani spun că au o presă care minte. Italia se confruntă cu aceeaşi problemă. La fel, Franţa.

Ironic este că scandinavii fac acum un jurnalism mult mai apropiat de cel practicat în SUA acum 20 de ani, foarte profesionist, nepărtinitor, e un jurnalism care se bazează pe fapte şi nu opinii, ceea ce-mi place foarte mult.

 

Şi societatea şi, implicit, mediul politic sunt altfel acolo decât la noi. Şi, atunci, sigur şi presa e altfel.

Categoric. Transformarea culturală în România încă nu s-a făcut.  Şi nici nu e de aşteptat prea repede. 27 de ani, câţi au trecut de la ieşirea din totalitarism, e nimic. E nevoie de 60-70 de ani.

Asta e situaţia şi în alte state est-europene S-au schimbat şi pe la ei unele lucruri, în aceşti ultimi 27 de ani, dar să vorbim deja despre o schimbare totală în cultură, în atitudinea şi mentalitatea oamenilor nu e posibil. Asta se vede dacă ne gândim la ceea ce se întâmplă acum în Polonia, în Ungaria, în Cehia, unde găsim o anumită înclinație spre autoritarism.

Noi am făcut multe studii în state cu societăţi în transformare nu doar din Europa de Est, ci şi din America Latină ori Asia şi am învăţat că pentru schimbările acestea sunt necesare patru-cinci generaţii. Şi chiar și atunci, nu există nicio garanție pentru realizarea unei democrații care să aibă în centrul său valori liberale.

„Îmi plac analizele, opiniile dacă vin din partea unor oameni inteligenţi, care înţeleg subiectul şi fenomenul despre acre vorbesc”

Observ un scepticism al dumneavoastră faţă de materialele de analiză, deşi alături de comentarii, de editoriale, ele sunt incluse şi în mari şi vechi ziare din toată lumea. Ce ar trebui să aibă pentru a oferi credibilitate?

Problema – şi la noi, în SUA, şi la voi – este că majoritatea celor care fac analiză nu sunt pregătiţi să facă asta. Îmi plac analizele, opiniile, dar dacă vin din partea unor oameni inteligenţi, care înţeleg subiectul şi fenomenul despre care vorbesc. Dacă nu, e mai mult gălăgie. Presa trebuie să fie un gate-keeper şi pentru ştiri şi informaţii, dar şi pentru opinii şi analize. Iar internetul, din păcate, nu are acest rol de gate-keepers, aşa că permite de toate.

„Publicul, în primul rând, trebuie să ştie şi să recunoască faptul că puterea de la Kremlin este responsabilă de propagandă”

Unul dintre pericolele care vizează statele din fostul bloc comunist este propaganda Kremlinului, acest război informaţional care se duce şi prin noile media, dar şi prin unele canale media clasice. Cum credeţi că poate fi contracarată această propagandă de către presa de bună-credinţă, de către public, de către autorităţi?

Publicul, în primul rând, trebuie să ştie şi să recunoască faptul că puterea de la Kremlin este responsabilă de acest lucru.

Presa, la rândul ei, trebuie ca, de fiecare dată când ruşii diseminează, direct sau indirect, o informaţie, să o verifice la sursă şi să dea un răspuns: „Cutare a spus că…, noi am aflat că…”.

Guvernul trebuie să facă ceea ce fac şi Guvernele în Europa occidentală. S-au organizat foarte bine – şi în Italia, şi în Germania, şi în ţările scnadinave – şi au înfiinţat tot felul de instituţii care studiază războiul informaţional, pe care Rusia îl conduce de ani de zile, nu e ceva nou, şi dau răspuns de fiecare dată. Citirea rapoartelor de la Grupul de lucru EU East StratCom ar trebui să fie o cerință în fiecare clasă de liceu și universitate, în Parlament, în birouri guvernamentale și în fiecare organizație civică.

„Între ceea ce cere publicul şi ceea ce îi trebuie trebuie să existe echilibru”

Mediul virtual, cu preponderență, e invadat de articole de presă de proastă calitate, şi ca fond, şi ca formă, de articole. Presa le oferă, pentru că acest tip de informaţie „prinde” la o mult prea mare parte a publicului. Cum s-ar putea ieşi din acest cerc vicios?

Ceea ce cere publicul este, bineînţeles, important. Într-o democraţie, presa trebuie să-i dea publicului şi ceea ce cere, nu doar ceea ce îi trebuie. Dar între aceste aceste două tipuri de informaţie trebuie să existe un echilibru, iar la echilibrul acesta se poate ajunge prin reguli proprii asumate de către fiecare ziar, fiecare televiziune. Adică, să i se dea publicului ceea ce cere, dar nu mai mult de 30-35 la sută, iar restul să fie informaţii pe care cetăţenii trebuie să le cunoască.

Faptul că acest gen de informaţie la care faceţi referire este preferată de un public consistent înseamnă că şcolile, universităţile nu-şi fac treaba. Trebuie să se facă educaţie civică, prin care copiii, tinerii să fie învăţaţi ce înseamnă democraţie, ce să ceară de la o democraţie şi ce are de făcut fiecare în parte pentru o democraţie. Şi, în contextul acesta, ce anume poţi cere de la presă. Iar dacă presa nu îţi dă ceea ce ceri în acest sens, atunci avem o problemă cu presa. Dar în momentul în care aceasta e controlată de politicieni, bineînţeles că interesele lor sunt mai importante decât cele ale societăţii, ale poporului, ale democraţiei. În momentul de faţă, dacă vrei să faci o presă serioasă, trebuie să induci această idee în primul rând societăţii civile, unor grupuri de universitari. Problema este o educaţie civică pentru toată lumea.

Mulţi nu înţeleg acum de ce e importantă presa Am întrebat pe mulţi, inclusiv şoferi de taxi, şi nu numai că nu li se pare importantă, dar nici nu ştiu de ce ar fi importantă… Fără o presă serioasă, corectă, politicienii ar îngenunchea societatea. Asta s-a văzut în fiecare ţară în care presa a pierdut credibilitatea şi nu şi-a făcut datoria: adică, articole bazate pe fapte, punerea lor într-un context care le explică, surse bune şi verificate. Dacă nu există astea, se ajunge la manipulare.

M-au impresionat protestele din iarnă, din România. Mi s-a părut că societatea civilă a crescut, că şi-a câştigat o anumită anvergură şi importanţă. Ea există, deci, dar nu produce încă efecte considerabile. Fără presă liberă, însă, societatatea civilă nu s-ar putea exprima. Ar fi imposibil. S-ar ajunge la un fel de dictatură. Asta a făcut şi Putin, în Rusia: a distrus presa liberă şi acum manipulează.

 

Interviu publicat şi în Puterea a Cincea.

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS