Peste 900 de noi cazuri de covid, în ultimele 24 de ore, în Timiş

În ultimele 24 de ore, în Timiş s-au înregistrat 940 de noi cazuri de covid, faţă de 622 în ziua precedentă, în acest interval de timp fiind făcute mai multe teste, 5326, faţă de1599 în ziua anterioară, anunţă Prefectura Timiş. Rata de infectare în judeţ a trecut de 7 la mia de locuitori.

 

Cele 940 de persoane testate pozitiv în ultimele 24 de ore, dintre care 7 sunt cadre medicale, sunt, mai mult de jumătate, din Timişoara, unde au fost înregistrate 495 de noi cazuri, Moşniţa Nouă – 58, Dumbrăviţa – 39, Giroc – 38, Lugoj – 35, Sânmihaiu Român – 19, Săcălaz – 17, Sânandrei – 16, Ghiroda – 14, Sânnicolau Mare – 13, Făget – 12, Orţişoara – 9, Recaş – 8, Biled, Darova, Jimbolia, Satchinez, Şag şi Ştiuca – câte 7, Jebel, Buziaş, Periam şi Remetea Mare – 6, Dudeştii Vechi, Giarmata şi Variaş – câte 5, Criciova, Nădrag, Deta şi Peciu Nou – câte 4, Coşteiu, Lovrin, Maşloc, Ciacova, Sacoşu Turcesc, Şandra, Tomeşti şi Tormac – câte 3, Becicherecu Mic, Bucovăţ, Cărpiniş, Cenad, Cenei, Checea, Comloşu Mare, Dudeştii Noi, Foeni, Margina, Gătaia, Racoviţa şi Traian Vuia – câte 2, iar câte un caz s-a înregistrat la Bârna, Beba Veche, Bethausen, Birda, Boldur, Chevereşu Mare, Curtea, Denta, Găvojdia, Giera, Gottlob, Jamu Mare, Giulvăz, Iecea Mare, Lenauheim, Ohaba Lungă, Liebling, Parţa, Pişchia, Pietroasa, Teremia Mare, Tomnatic şi Topolovăţu Mare.

În această dimineață, anunţă autorităţile, în Timiş numărul total de persoane internate confirmate covid-19 este de 221, la Terapie Intensivă fiind internaţi 27 de pacienţi. În ultimele 24 de ore nu s-a înregistrat nicun deces asociat covid-19, de la declanşarea pandemiei numărul total al victimelor fiind de 1.886.

Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiş, în judeţ rata de infectare la o mie de locuitori este 7,13.

 

Print Friendly, PDF & Email