Peste 50% din medicamentele ce aşteaptă să intre pe lista de compensate sunt terapii biologice

MedicamentePeste 50% dintre medicamentele ce aşteaptă să fie incluse pe noua lista de compensate sunt terapii biologice, eficace în bolile oncologice, reumatologice, hematologice şi endocrinologice, dar şi mult mai scumpe, susţine un medic de la Spitalul “Sf. Maria”, din Capitală.

 

Potrivit dr. Florian Berghea, tera­pia biologică reprezintă viitorul pentru medicina din întreaga lume. Acesta susţine că biologicele pot fi de 20 chiar de 50 de ori mai scumpe, dar rezulta­tele oferă acel supliment de eficacitate aşteptat de multă vreme de pacienţi şi medici. „În reumatologie, specialitatea în care lucrez, doar 20 la sută dintre cei care ar avea nevoie de aceste te­rapii beneficiază de ele”, afirmă, citat de Mediafax, dr. Florian Berghea. El mai spune că aceste tipuri de trata­men­te sunt utilizate de circa 16 ani pe plan mondial, pentru trata­men­tul afecţiuni­lor reumatologice grave de tip poli­ar­trită reumatoidă şi spondilită anchilo­zantă. „După o experienţă bogată şi stu­dii clinice atent efectuate, s-a demon­strat eficienţa acestor tera­pii atât în afecţiunile reumatologice, unde fac mi­nuni, cât şi în tratamentul altor tipuri de afecţiuni, cum ar fi psoriazisul, can­cerul şi boli endocrine”.

Dr. Florian Berghea a ţinut să sub­linieze că terapiile biologice nu înseam­nă terapii naturiste: „Termenii ar putea fi confundaţi, diferenţa este însă fun­damentală. Terapia biologică înseamnă utilizarea unor substanţe ce reprezintă un vârf al tehnologiei şi cercetării me­dicale, ce au la bază studii clinice efec­tuate pe mii de pacienţi şi în urma că­rora s-a demonstrat eficacitatea şi si­guranţa folosirii lor”.

Medicul de la Spitalul “Sf. Maria” mai spune că, în ciuda piedicilor legate de preţul preparatelor şi a posibilelor reacţii adverse, această terapie a fost introdusă cu entuziasm în schemele terapeutice uzuale. „Pentru a-i asigura un raport cost-eficienţă optim, în special în ţările mai slab dezvoltate economic, sunt necesare măsuri de reglementare a prescripţiilor, măsuri bazate pe analize farmaco-economice locale. Câtă vreme, pe de o parte, costul biologicelor este de câteva zeci de ori mai mare faţă de cel al medica­mentelor clasice, dar în acelaşi timp presiunile pentru prescrierea noilor terapii sunt din ce în ce mai mari, se pune problema identificării unor crite­rii de cost-eficienţă care să argumen­teze utilizarea terapiilor biologice”, consideră dr. Berghea.

Ministerul Sănătăţii anunţă că va pune pe site, în jurul datei de 15 de­cembrie, proiectul de hotărâre de gu­vern pentru aprobarea listei de medi­camente compensate şi gratuite, docu­mentul cuprinzând un număr impor­tant de produse pentru cancer sau alte boli cronice.

Print Friendly, PDF & Email