Peste 250.000 de persoane au vizitat Iulius Town în weekend-ul inaugurării (P)

Fie că au participat la evenimentele spectaculoase organizate cu ocazia deschiderii, că au venit la cumpărături la noile branduri integrate în cea mai mare suprafață de retail din afara Capitalei (120.000 mp și 450 de magazine), că au venit să se relaxeze în parcul Iulius Gardens sau la terasele și cafenelele concept din proiect, numărul celor care au trecut pragul Iulius Town – nu doar timişoreni, ci şi locuitori din județele învecinate și chiar din Serbia și Ungaria –, a fost foarte mare, în weekend-ul inaugurării.

 

Sâmbătă seara, timişorenii au răspuns în număr foarte mare provocării lansate de Iulius Town de a stabili un nou record mondial Guinness World Records. 7.235 de brăţări cu lumini LED au fost aprinse simultan, într-un spectacol care a intrat în Cartea Recordurilor.

Copiii și părinții au fost invitați să petreacă seara de duminică alături de Gașca Zurli, un spectacol plin de energie și culoare, la care au participat aproximativ 8.500 de persoane, inclusiv din alte județe. De un public numeros s-au bucurat toate evenimentele inedite de pe agenda celor trei zile dedicate inaugurării Iulius Town, desfășurate sub sloganul Luminăm #TimișoaraÎmpreună.

Parcul Iulius Garden a fost intens vizitat în toate cele trei zile. Realizat peste o parcare subterană, de către o echipă de specialişti din Italia, Germania şi România, Iulius Gardens i-a ademenit pe timișoreni și nu numai să se relaxeze pe iarbă, să se plimbe pe malul lacului și să se răcorească în piațeta cu aburi reci sau la terasele restaurantelor și cafenelelor nou inaugurate. Pentru copii, caruselul venețian a oferit o experiență inedită, cei mici fiind nerăbdători să călătorească alături de figurine desprinse din povești. Iulius Gardens include 10.000 de arbuşti şi 1.400 de arbori de talie mare, un foişor, alei de promenadă şi piațete pentru evenimente şi târguri în aer liber.

Iulius Town Timișoara, cel mai important proiect de real estate lansat în acest an în România, a fost inaugurat pe 30 august de companiile Iulius și Atterbury Europe. Ansamblul mixt, primul de acest tip din vestul țării, reprezintă principala atracție de shopping, petrecere a timpului liber și divertisment din zonă, dar și un pol de business regional. În weekend-ul inaugurării, peste 250.000 de persoane au vizitat Iulius Town.

 

Print Friendly, PDF & Email