În ultimele 24 de ore, în Timiş s-au înregistrat 162 de noi cazuri de covid, în acest interval de timp fiind făcute 3088 de teste, anunţă Prefectura Timiş. Dintre cei nou confirmaţi pozitiv 13 au sub 18 ani.
Cele 162 de persoane testate pozitiv în ultimele 24 de ore, dintre care trei sunt cadre medicale, sunt aproape jumătate din Timişoara, unde au fost înregistrate 82 de noi cazuri, Lugoj – 12, Lenauheim – 5, Şag – 4, Criciova, Darova, Dumbrăviţa, Moşniţa Nouă, Recaş, Sânnicolau Mare, Săcălaz şi Teremia Mare – câte 3, Bethausen, Biled, Bucovăţ, Dudeştii Noi, Dudeştii Vechi, Giroc, Liebling, Jimbolia şi Topolovăţu Mare – câte 2, iar câte un caz s-a înregistrat la Boldur, Checea, Coşteiu, Găvojdia, Lovrin Maşloc, Ciacova, Făget, Gătaia, Peciu Nou, Remetea Mare, Sânandrei, Şandra, Tomnatic, Traian Vuia, Variaş şi Victor Vlad Delamarina.
În această dimineață, anunţă autorităţile, în Timiş numărul total de persoane internate confirmate covid-19 este de 465, la Terapie Intensivă fiind internaţi 60 de pacienţi. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 6 decese asociate covid-19, de la declanşarea pandemiei numărul total al victimelor fiind de 1.774.
Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiş, în judeţ rata de infectare la o mie de locuitori este 5,47.
Ultimele comentarii