Personalul medical de la OncoHelp vindecat de covid donează plasmă

Sursă foto: 360medical.ro

Pentru a veni în sprijinul pacienților grav bolnavi de covid-19 care se zbat între viață și moarte, personalul medical al Centrului de Oncologie OncoHelp din Timișoara care a fost infectat și a depășit boala donează plasmă. Donatorii transmit că înțeleg cât de important este acest tratament pentru cei grav suferinzi de covid-19, uneori un transplant de plasmă fiind singura lor șansă de supraviețuire.

 

După ce în cadrul Centrului de Oncologie OncoHelp au fost înregistrate, de la începutul pandemiei, două focare de covid-19, membrii corpului medical – infectați cu acest virus, vindecați și eligibili pentru donarea de plasmă – s-au mobilizat și au decis să sprijine lupta pentru salvarea pacienților critici, bolnavi de covid-19, acordând o șansă în plus semenilor aflați în suferință.

Fiind direct implicați în îngrijirea pacienților și luptând în fiecare zi cu acest dușman nemilos care este cancerul, reprezentanții corpului medical ai Centrului de Oncologie OncoHelp spun că știu foarte bine cât de importantă este salvarea unei vieți, mai ales în condițiile în care secțiile de Terapie Intensivă sunt atât de aglomerate.a

Acțiunea de donare a început în cursul săptămânii trecute și este programată până la data de 3 decembrie. Totodată, medicii și asistentele Centrului de Oncologie OncoHelp fac un apel la toate persoanele care s-au vindecat de noul coronavirus să doneze plasmă, crescând astfel șansele de supraviețuire ale celor grav bolnavi de covid-19.

Anca Buldur, asistent medical în cadrul Centrului de Oncologie OncoHelp, spune că în timpul perioadei grele prin care a trecut fiind infectată cu virusul Sars-CoV-2, s-a gândit că orice experiență neplăcută poate ascunde și o parte pozitivă, astfel că, imediat după ce a ieșit din carantină, a decis să-și verifice titrul de anticorpi, în încercarea de a ajuta alți oameni care nu au fost la fel de norocoși să dezvolte o formă ușoară a bolii. Anca Buldur a discutat și cu celelalte colege din spitalul OncoHelp trecute prin experiența covid, inițativa a prins repede contur și au reușit să se mobilizeze pentru a dona plasmă.

Din păcate, în cele mai multe cazuri, oamenii se mobilizează doar atunci când traversează un eveniment dramatic care îi afectează direct pe ei sau pe persoanele dragi lor. Ne dorim ca prin acțiunea noastră, pe lângă ajutorul pe care îl putem acorda pacienților aflați în suferință, să dăm și un exemplu tuturor celor care pot să se alăture acestei inițiative, și să-i îndemnăm să ia în calcul donarea de plasmă. Totodată îmi doresc din tot sufletul ca această acțiune din cadrul spitalului nostru să aibă o continuitate, iar în perioada următoare să crească numărul colegilor care să doneze sânge, cunoscând faptul că transfuziile de sânge și produse din sânge salvează milioane de vieți, în fiecare an”, mai spune Anca Buldur.

Print Friendly, PDF & Email