Penele de curent, la ordinea zilei în Timiş

Problema a făcut şi obiectul unor interpelări parlamentare

Întreruperile dese ale energiei electrice pot cauza, pe lângă blocarea unor activităţi lucrative din zonele afectate de penele de curent, şi defecţiuni ale echipamentelor electrice şi electronice. Faptul că în Timiş aceste întreruperi ale furnizării de energie au devenit o problemă majoră este dovedit şi de faptul că au ajuns subiect de interpelare parlamentară.

Întreruperi de curent prea dese

enelPenele de curent au ajuns să fie la ordinea zilei pentru locuitorii din mai multe localităţi din judeţ, şi acesta este motivul pentru care mai mulţi timişeni s-au adresat parlamentarilor, solicitând să se ia măsuri pentru rărirea sau dispariţia acestor întreruperi ale energiei electrice. În acest sens a fost realizată, recent, o interpelare adresată Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, în care se menţionează că de mai mulţi ani locuitorii din Timişoara, din Recaş, dar şi din multe comune din judeţ (Giroc, Moşniţa Nouă, Ghiroda, Săcălaz, Giarmata, Pişchia, Remetea Mare, Sacoşu Turcesc, Fibiş, Maşloc, Şag, Pădureni, Dumbrăviţa, Sânmihaiul Român, Bogda, Liebling, Jebel) se confruntă cu întreruperi neplanificate din ce în ce mai dese ale furnizării de energie electrică. „Deşi au fost făcute numeroase sesizări către Enel Distribuţie Banat, până la această dată situaţia nu s-a îmbunătăţit. Aceste întreruperi de energie electrică afectează foarte multe familii, problema fiindu-mi semnalată în numeroase rânduri, pe parcursul întâlnirilor din circumscripţie”, se arată în interpelarea recentă realizată de către deputatul P.S.D. Cătălin Tiuch.

A.N.R.E. a fost întrebată de ce această problemă nu a fost remediată până acum şi care sunt soluţiile pentru soluţionarea în cel mai scurt timp cu putinţă a acestei situaţii. Totodată, prin interpelare s-a dorit să se afle, ţinând cont de investiţiile asumate de Enel în contractul de privatizare, ce modernizări au fost făcute reţelei de distribuţie a energiei electrice din Timiş.

Sancţiuni abia din 2014

Ca răspuns la această interpelare, A.N.R.E. a precizat că, într-un an, pentru lucrările de dezvoltare şi mentenanţă, un operator de distribuţie nu trebuie să producă unui utilizator mai mult de patru întreruperi planificate cu durata de maximum 12 ore fiecare, în mediul urban, respectiv opt întreruperi planificate cu durata de maximum 16 ore fiecare, în mediul rural. În cazul unor întreruperi neplanificate, ca urmare a producerii unor evenimente accidentale în reţelele electrice de distribuţie, restabilirea alimentării, din momentul anunţării, trebuie să se realizeze în maximum 12 ore pentru mediul urban, în condiţii normale de vreme, 24 de ore pentru mediul rural, în condiţii normale de vreme, şi în 72 de ore pentru mediul urban sau rural, în condiţii meteorologice deosebite.

A.N.R.E. nu precizează ce înseamnă sintagma „condiţii meteorologice deosebite”, ceea ce înseamnă că, teoretic, dacă vremea nu e bună, şi la oraş, şi la sat ar putea exista situaţii în care o întrerupere neplanificată a întreruperii energiei electrice să dureze trei zile.

Conform A.N.R.E., anul trecut în Banat întreruperile neplanificate au totalizat 150 de minute de consumator pe an, în mediul urban, respectiv 565 de minute, în mediul rural. Cât despre întreruperile planificate, acestea au totalizat anul trecut 100 de minute pe an, de consumator, în mediul urban, respectiv 407 minute pe an la consumatorii din mediul rural.

În ceea ce priveşte numărul de întreruperi, A.N.R.E. susţine că, din datele sale, au existat patru întreruperi neplanificate pe an pentru consumatorii din mediul urban, respectiv zece pentru cei din mediul rural. Cât priveşte numărul de întreruperi planificate, acesta a fost de 0,56 pe an pentru timişenii din mediul urban, respectiv de 2,1 pentru cei din mediul rural. A.N.R.E. mai precizează că, potrivit datelor sale, durata medie a întreruperilor în Timiş a fost de şase minute. Evident, fiecare consumator din Timiş ştie, din experienţă personală, cât de exacte sunt aceste evidenţe…

Pe ansamblu, reprezentanţii A.N.R.E. susţin că „se constată o îmbunătăţire semnificativă a indicatorilor de continuitate, chiar dacă încă se mai înregistrează reclamaţii de la consu-matori cu privire la acest aspect”. Însă abia de anul viitor A.N.R.E. ia în calcul posibilitatea aplicării unor sancţiuni directe pentru numărul prea mare de întreruperi, menţionând că, pentru îmbunătăţirea distribuţiei la consumatori, are în vedere revizuirea standardelor şi introducerea, începând din 2014, a unor penalităţi directe aplicate operatorilor de distribuţie în cazul în care va constata că nu sunt respectaţi indicatorii de performanţă stabiliţi.

Prognoze prea optimiste privind investiţiile

În ceea ce priveşte realizarea de investiţii, A.N.R.E. lasă de înţeles că acestea trebuie decise de către operatorul de distribuţie: „Oportunitatea realizării obiectivelor de investiţii se stabileşte în funcţie de vechimea şi starea echipamentelor, de necesităţile de dezvoltare a reţelelor datorate creşterii consumului de energie electrică în anumite zone şi de necesitatea de a reduce nivelul pierderilor în reţea”.

Referitor la programul de investiţii pe ultimii şapte ani, datele prezentate de către A.N.R.E. arată că prognozele au fost optimiste, în unii ani, nefiind îndeplinite nici pe jumătate, dar fiind depăşite în alţi ani. În 2005 s-au promis, în Banat, investiţii de 53 de milioane de lei, şi s-au realizat investiţii de 18 milioane de lei. În 2006 au fost prognozate investiţii de 114 milioane de lei, din care s-au realizat investiţii de 58,2 milioane de lei, în 2007 prognoza a fost de 113,9 milioane de lei, iar realizările, de 115,5 milioane de lei. În 2008 s-au prognozat investiţii de 153 de milioane de lei şi s-au realizat investiţii de 168 de milioane de lei. În 2009, primul an oficial de criză, prognoza pe investiţii a fost de 148 de milioane de lei, din care s-au realizat investiţii de 91 de milioane de lei. În 2010 s-au prognozat investiţii de 128 de milioane de lei şi s-au realizat investiţii de 192 de milioane de lei. În 2011 investiţiile au totalizat 139 de milioane de lei, iar cele realizate au fost de 155 de milioane de lei, în timp ce anul trecut s-au prognozat investiţii de 158 de milioane de lei, din care s-au realizat lucrări de 119 milioane de lei.  

Printre lucrările realizate s-a dat exemplul modernizărilor de linii din Dumbrăviţa, Săcălaz-Gătaia, Deta, Jebel, Jimbolia, Lovrin, Maşloc, Ghilad, creşterea siguranţei în alimentare pentru consumatori în localitatea Buziaş şi „injecţii de putere pentru consumatori noi şi creştere siguranţă în alimentare la platforma industrială din Calea Aradului şi zona agroindustrială Sânandrei.

F.A.L.T.: „În Timişoara se tot construieşte, reţeaua electrică trebuie dezvoltată

Petru Olaru FALTFederaţia Asociaţiilor de Locatari Timişoara primeşte şi ea sesizări legate de zone din oraş unde sunt întreruperi dese de curent. Şi, dacă în urmă cu ceva timp totul trebuia să se deruleze, pe linie de comunicare, doar prin A.N.R.E., acum lucrurile s-au mai schimbat. „Principala problemă legată de Enel e legată de aceste întreruperi dese. Mă voi întâlni în perioada următoare cu noua conducere zonală din Timişoara pentru a discuta posibile soluţii pentru anumite părţi din oraş afectate de întreruperi dese. În Timişoara se tot construieşte şi se pare că reţeaua, proiectată iniţial pentru o anumită capacitate, nu poate ţine pasul cu ritmul în care se construieşte, fiind supra-solicitată în unele zone. Însă, prin investiţii, această reţea trebuie dezvoltată, distribuitorul trebuie să fie preocupat de acest lucru”, spune Petru Olariu (foto), preşedintele F.A.L.T.

Contractul cu Primăria nu prevede penalităţi locale

Cladire primaria Timisoara 3Primăria Timişoara a anunţat, luna trecută, că a semnat un nou contract cu Enel Distribuţie Banat, valabil până în 31 iulie 2014. Şi dacă destul de recent conducerea Municipalităţii promitea că în noul contract vor fi incluse clauze ce prevăd penalităţi, dacă nu se va interveni prompt atunci când survin întreruperi ale energiei electrice, totul s-a rezumat la promisiuni. S-a obţinut, în schimb, o reducere cu 20% sumelor facturate. Ceea ce ar urma să  genereze o economie de 1,8 milioane de euro pe an pentru Primăria Timişoara.

Referitor la intervenţiile pentru remedierea deranjamentelor şi incidentelor din instalaţiile Enel Distribuţie Banat care afectează buna funcţionare a iluminatului public, vă asigurăm de intervenţia promptă şi în timp cât mai scurt”, se arată într-o adresă trimisă Primăriei de către Enel Distribuţie Banat.

Viceprimarul Traian Stoia declara că penalităţi de întârziere pot fi cerute doar în forma în care o prevede legea: “Dacă au depăşit 24 de ore, poţi să soliciţi, dar nu o să depăşească niciodată. Din punctul ăsta de vedere, nu s-a schimbat nimic. Toate normele sunt aceleaşi pe ţară. Legea nu le interzice să facă într-o oră reparaţiile, le permite ca în maximum 24 de ore să repare”.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro