Paul Radu, directorul Rise Project: „Realizăm anchete care sunt puţin înaintea procurorului”

Paul Radu este jurnalist de investigaţie şi, totodată, directorul Rise Project – o echipă de ziariști de investigaţie care a devoalat, printre altele, afacerea Teldrum, afacerile din Brazilia ale lui Liviu Dragnea, afacerile din Madagascar ale lui Radu Mazăre şi multe altele. În plus, concepe și coordonează proiecte de investigație în domeniul crimei organizate globale, ajungând cu ele până în Rusia, Albania, SUA, Congo, Sierra Leone, Brazilia, Columbia, Argentina.

L-am invitat pe Paul Radu – care, zilele trecute, a primit, din partea Societăţii Timişoara, premiul „Oscar Berger”, pe 2016 – la un dialog despre ceea ce înseamnă și cum se face jurnalismul de investigaţie care vizează crima organizată și corupţia transfrontaliere.

 

„În presa mainstream şi au fost situaţii când nu am putut publica anumite anchete”

CV Paul Radu

 

Director al Rise Project;
 

Director executiv al Organized Crime and Corruption Reporting  Project (OCCRP);

 

Membru al International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ);

 

Specializat în investigații transfrontaliere, este co-fondator al Investigative Dashboard și al Visual Investigative Scenarios. Concepe și coordonează proiecte de investigație în domeniul crimei organizate globale;

 

A fost bursier Alfred Friendly Press Fellowship (2001), Milena Jesenska Press Fellowship (2002), Knight International Journalism Fellowship (2007-2008) și Stanford Knight Journalism Fellowship (2009-2010);

 

A coordonat departamente de investigații la Evenimentul Zilei și  Jurnalul Național și a publicat investigații pe mari cazuri de corupție precum Roșia Montană, Mita pentru fregate, cazul Rafo, Voiculescu-Crescent, Scandalul transferurilor în fotbal și altele.

 

(Sursă CV: www.riseproject.ro)

Sunteţi directorul Rise Project, dar şi jurnalist de investigaţie în această echipă, după ce, o vreme aţi lucrat în presa tradiţională, să-i spun aşa. Ce v-a determinat să vă îndreptaţi spre Rise Project?

În presa tradiţională nu prea puteam să ne facem munca – nici eu, nici colegii mei care mi s-au alăturat în acest proiect. Eu, de pildă, am lucrat în presa mainstream şi au fost situaţii când nu am putut publica anumite anchete sau aveam anchetele făcute şi nu apăreau în paginile ziarului, fiindcă patronatul se folosea de ele, şi tot fel de alte situaţii de genul acesta. Şi atunci m-am hotărât să fac RISE Project.

 

Prin ce se deosebeşte jurnalismul de investigaţie marca Rise Project de cel practicat în presa tradiţională?

În primul rând, în investigaţiile noastre folosim foarte multă tehnologie, multe baze de date, astea, pe lângă munca clasică, aceea de teren, fără de care nu poţi face o investigaţie jurnalistică. Cel mai important este însă că RISE este implicat în proiecte transfrontaliere, iar atunci informaţia circulă altfel. Reţeaua este extrem de importantă în obţinerea şi verificarea informaţiilor. De exemplu, uneori, dacă avem nevoie de un document din Brazilia, să spunem, e mult mai uşor să-l obţinem de acolo, prin intermediul jurnaliştilor locali cu care lucrăm. Ceea ce mai avem în plus este verificarea temeinică a datelor. La noi, reporterii scriu articolele, editorii le editează, apoi sunt alţii care verifică absolut toate informaţiile din material, ceea ce aduce calitate.

 

„Uneori, e mai simplu să fii informat din afara ţării decât să obţii informaţiile din interior”

Concepeţi și coordonaţi proiecte de investigație în domeniul crimei organizate globale, ajungând cu ele până în Rusia, Albania, SUA, Congo, Sierra Leone, Brazilia, Columbia, Argentina. Cum v-aţi specializat în investigaţii ale crimei organizate şi corupţiei transfrontaliere?

Călătoresc prin lume de multă vreme şi am văzut că multe dintre lucrurile care se întâmplă au legătură cu crima organizată. În Columbia, ca să dau un exemplu, unde am fost pentru prima dată în anul 2001, am văzut cum funcţionează „economia cocainei”, cu mulţi bani, proveniţi din afacerile cu acest drog. Îar în 2000 am lucrat în SUA, la un ziar din Texas, unde am avut de-a face cu mai multe investigaţii referitoare la adopţii ilegale de copii între ţări din estul Europei şi SUA, în care erau folosite nişte fundaţii americane şi din România. Şi atunci am văzut că, uneori, e mai simplu să fii informat din afara ţării decât să obţii informaţiile din interior. Mai ales în ţările mai mici, sunt centre de interese, care ţin informaţii ascunse.

Fiindcă toată corupţia care se face la nivel înalt este transfrontalieră, înseamnă că Poliţiile sau serviciile locale nu prea au cum să le urmărească. Din punct de vedere al jurnalistului de investigaţii, faptul că aceştia acţionează transfrontalier e punctul lor slab. Asta înseamnă că tu, ca jurnalist, poţi obţine informaţia dintr-o altă jurisdicţie. Dacă nu ai putut să o obţii din România, o obţii din Brazilia sau din Columbia. Totul e să obţii informaţia şi să reuşeşti apoi să construieşti în baza ei.

 

În anchetele Rise apar, nu o dată, documente din zone offshore, adică acte nu foarte la îndemână pentru orice jurnalist. Cum le obţineţi?

Prima cale pe care obţinem astfel de documente sunt scurgerile de informaţii de tip Panama Papers, făcute de oameni care îţi oferă datele astea despre modul în care se lucrează în sistem, despre modul în care lucrează firmele vizate.

A doua cale este căutarea în bazele de date. De multe ori, informaţiile acestea sunt publice, dar se poat fi găsite în alte ţări. De pildă, dacă vrei să afli despre investiţiile ilegale ale lui Mubarack, din Egipt, cercetezi informaţiile acestuia din România. Oamenii lui Mubarack au deschis un mall la marginea Bucureştiului. Nu este o investiţie foarte mare pentru un Guvern întreg, pentru oameni cu mulţi bani, însă informaţiile acestea arată că o firmă aparţine regimului. După aceea, mergi în Egipt şi vezi că acelaşi offshore deţine o grămadă de proprietăţi acolo. Sau în Azerbaidjan. Ori în Albania. Cooperarea transfrontalieră presupune şi că poţi obţine dintr-un loc informaţii care să fie relevante în cu totul alt loc. De pildă, Registrul sârb al companiilor este gratuit. Dacă obţii, din Serbia, şi dosarul public firmei, care e şi el public, poţi obţine o grămadă de documente despre firme tip offshore care acţionează în Serbia. Dintre acele firme pot fi unele care au activitate şi în România. Deci, poţi ajunge la informaţii valoroase, obţinând documente din diverse locuri.

De foarte multe ori, informaţia este accesibilă şi în zonele acelea offshore, trebuie doar să ştii să o obţii. Un offshore foarte important în Europa este Gibraltarul. Aici se pot obţine nişte informaţii online referitoare la companie şi la adresele acesteia, dacă dai un telefon la Registrul Companiilor din Gibraltar. Dar în registrele astea poţi să cauţi doar dacă ştii numele unei firme, dar foarte des investigaţiile noastre pornesc de la numele unei persoane. Iar tu vrei, de exemplu, să afli dacă primul-ministru este corupt. Registrul nu-ţi oferă posiblitatea de a face căutări pe numele unei persoane, chiar dacă bazele de date sunt deschise publicului şi gratuite. Şi atunci intervin programatorii, hackerii cu care lucrăm – care nu fac lucruri ilegale –, care scot informaţia din Registrul companiilor, care e, repet, public şi gratuit, şi o reformatează, adică o pun pe un nou server, unde există noi modalităţi de căutare. Asta s-a întâmplat înainte de Panama Papers, cu Registrul companiilor din Panama, unde puteai să cauţi doar cu numele unei firme. Aşa am ajuns noi, cu investigaţia, la oameni care manevrau bani foarte mulţi şi aveau influenţă foarte mare în ţările în care trăiesc.

Astfel de iniţiative, de a scoate informaţie, sunt destul de multe. Noi avem un proiect numit Investigative Dashboard care, săptămânal sau lunar, atrage mii de informaţii. Prin scrapere, programe care scot informaţii din baze de date sau site-uri. Astfel că, în clipa în care începem ancheta, noi dăm o căutare prima oară acolo, pentru a vedea dacă parlamentarul x deţine vreo companie oriunde în lume. Toate datele astea îi dau o putere foarte mare jurnalistului de investigaţii, pentru că îi dau posibilitatea să caute, să găsească.

 

„În România am primit ameninţări mai mult cu procese

Cu aceste investigaţii, deranjaţi interese imense ale unor oameni foarte puternici şi influenţi. Nu aţi primit ameninţări?

Am şi primit. Ştim de la colegi de-ai noştri că sunt ţări unde e mai greu să faci jurnalism de investigaţie: în Azerbaidjan, de exemplu, ori în Rusia, în Ucraina, în Serbia. În România am primit ameninţări mai mult cu procese. Dar avem documentare foarte solidă.

În momentul în care greşim, adăugăm textului o erată.

 

„Toate anchetele sunt dificile”

Dintre anchetele la care aţi lucrat până acum care vi s-a părut cea mai dificilă?

Toate anchetele sunt dificile. Articolele mai simple sunt bazate pe o muncă anterioară. Ca să dau un exemplu: articolul despre soţul doamnei Sevill Shaiddeh. Totul a pornit după ce rugasem un coleg de filială sirian să verifice conturile de pe reţelele de socializare ale soţului doamnei Shaiddeh, unde el a avut nişte texte clare pro-Assad. Dar acesta este articol de tip un blog entry.

Investigaţiile, însă, sunt foarte dificile, unele sunt foarte costisitoare şi ne iau şi foarte mult timp. La fiecare anchetă este foarte mult de lucru.

 

„În cazul anchetelor de anul acesta, cu Teldrum şi cu dl Dragnea, nu am aflat să se fi autosesizat vreo instituţie”

După bombele de presă pe care le-aţi detonat în România – afacerea Teldrum, afacerile din Brazilia ale lui Liviu Dragnea, afacerile din Madagascar ale lui Radu Mazăre, ca să amintesc doar câteva – s-a autosesizat vreo instituţie?

În cazul anchetelor de anul acesta, cu Teldrum şi cu dl Dragnea, nu am aflat oficial să se fi autosesizat vreo instituţie. Dar asta nu mai e treaba noastră, pentru noi fiind important ca oamenii să ştie ce se întâmplă. Dacă are loc şi o investigaţie oficială, ulterior, e cu atât mai bine. Au fost, de altfel, şi situaţii – cazul d-lui Sebastian Ghiţă, de pildă, e unul dinre ele – când anchetele noastre au contribuit la acuzaţiile aduse oficial. Şi aici mai intervine o diferenţă între ce face Rise Project şi ceea ce se face în mare parte din presa tradiţională, şi anume, noi realizăm anchete care sunt puţin înaintea procurorului.

 

Interviu publicat şi în Puterea a Cincea.

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS