Patru copii, carbonizaţi într-un incendiu produs la Timişoara

Patru fraţi din Timişoara, cu vârste cuprinse între 4 luni şi 6 ani, au murit carbonizaţi, într-un incendiu care le-a cuprins locuinţa din Timişoara, potrivit Agerpres.

 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a fost solicitat, miercuri seara, aproape de miezul nopţii, să intervină pentru lichidarea unui incendiu la o casă cu două apartamente, de pe strada Memorandului, din Timişoara.

Cinci autospeciale de stingere, trei echipaje SMURD, două ambulanţe cu medic, două ambulanţe cu asistent medical şi o autospecială de transport personal şi victime multiple au fost direcţionate la locul incendiului. La sosirea pompierilor, focul cuprinsese deja o cameră şi holul locuinţei.

În cele două apartamente locuiau nouă persoane, patru adulţi şi cinci minori (cei cinci minori erau fraţi – n.r.). Cinci persoane au necesitat îngrijiri medicale, dintre care trei adulţi şi un adolescent de 14 ani au fost transportaţi la spital şi încă un adult a primit îngrijiri medicale la faţa locului, însă refuză transportul la spital. Pentru identificarea posibilelor victime s-au constituit echipe de căutare-salvare în interiorul imobilului. Din nefericire, au fost identificate patru persoane decedate”, a declarat, citată de Agerpres, Elena Megherea. Cei patru copii găsiţi carbonizaţi erau fraţi, având vârste cuprinse între 4 luni şi 6 ani.

Poliţia a deschis o anchetă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi distrugere. De asmenea, a fost sesizată şi Protecţia Copilului, a anunţat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro